Deea, fosta soție a lui Dinu Maxer, pare să aibă „lipici” la divorțuri, deoarece a ajuns să se lovească foarte des de această problemă. Potrivit spuselor brunetei, totul are legătură cu noul ei domeniu de activitate, și anume imobiliarele. Reamintim că Deea s-a despărțit de Dinu Maxer în urmă cu mai bine de un an, amândoi refăcându-și viețile.
Deea nu ratează nicio ocazie să-și țină urmăritorii de pe rețelele de socializare la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața ei și acest lucru s-a întâmplat și de curând, anunțându-i pe internauți că urmează să ia noi locuințe pe care să le vândă, aceasta ocupându-se și de domeniul imobiliarelor în prezent.
Deea, fosta soție a lui Dinu Maxer, are „lipici” la divorțuri
Deea a făcut un anunț cu care și-a surprins fanii. Ce a spus bruneta legat de divorțuri?! Așadar, după ce a petrecut și s-a distrat în weekend alături de Robert Drilea la o nuntă, vedeta a început munca și le-a povestit internauților despre noile case pe care urmează să le vândă.
Aceasta a mai ținut să precizeze, însă, că majoritatea locuințelor de care se ocupă în prezent sunt scoase la vânzare în urma unor divorțuri.
„Este abia 12:30 și deja o putem numi ziua divorțurilor la noi în agenție, nu de alta dar 90% din proprietățile preluate cu reprezentare exclusivă sunt în baza unor divorțuri. Adică, casele se vând în baza divorțurilor. Și până la urmă vorbeam cu colegii, ce motiv mai întemeiat să ai să vinzi o casă decât un divorț în sine sau, mă rog, cresc copiii și e casă prea mare sau vin copiii și e casă prea mică”, a scris Deea, pe pagina de Instagram.
Deea nu mai este interesată de activitatea artistică
Dacă în trecut, Deea se ocupa strict de activități artistice încadrul unor evenimente private, acum are alte preocupări. Iar domeniul imobiliarelor nu este singurul de care Deea se ocupă, căci vedeta mai este implicată și în alte proiecte.
Mai precis, bruneta face parte dintr-o companie de cosmetice, în cadrul căreia a reușit să avanseze foarte repede, devenind manager.
„Anul acesta am întâlnit această oportunitate legată de această companie de cosmetice la care lucrez în prezent. Pe lângă muzică și viața artistică (…), îmi doream o activitate suplimentară, ceva în domeniul de frumusețe, beauty, eu fiind pasionată de make-up.
Fac marketing online, deci practic lucrez în domeniul multi level marketing, am început ca și consultant al companiei și într-o lună am atins un record pe țară. În nicio lună am ajuns manager în cadrul companiei”, declara Deea Maxer, în urmă cu ceva timp.
Mai sa fie, da esti tare de tot …. intr-o luna avansata manager dar si divortata de nspemii de ori.
Cate vuvuzele ai rezolvat, de fugi asa repede din floare in floare ?