Prima pagină » Titlurile zilei » Declarații cutremurătoare făcute de fratele studentului ucis în Moara de Vânt! Prețul dublului asasinat: 100.000 de euro? (Exclusiv)

Declarații cutremurătoare făcute de fratele studentului ucis în Moara de Vânt! Prețul dublului asasinat: 100.000 de euro? (Exclusiv)

26 mart. 2022, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Titlurile zilei

Rudele studentului marocan ucis în vila din Moara de Vânt au făcut recent declarații cutremurătoare în fața anchetatorilor ieșeni. Acestea au susținut nu doar că Youssef Jnyiah ar fi avut măsura 43-44 la încălțăminte, dar și că din conturile acestuia ar fi dispărut aproximativ 100.000 de euro. Ieri, principalul suspect a fost audiat de o comisie de profil la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași pentru a se stabili dacă are sau nu discernământ. Ahmed Sami El Bourkadi urmează a fi reaudiat în cursul săptămânii viitoare

Zilele trecute, rudele studentului marocan ucis în vila din Moara de Vânt au făcut declarații cutremurătoare în fața anchetatorilor ieșeni. Tatăl, mama și fratele studentului marocan ucis, Youssef Jnyiah, au venit la Iași în urmă cu aproximativ 10 zile și au dat declarații în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit unor surse judiciare, fratele lui Youssef Jnyiah ar fi susținut că studentul ucis în Moara de Vânt ar fi avut măsura 43-44 la încălțăminte. Această afirmație ar trebui să explice prezența unor urme ale unor pantofi sport marca Armani, urme descoperite în vila din Moara de Vânt.

Rudele studentului ucis în Moara de Vânt au dat declarații cutremurătoare

De cealaltă parte, avocata Raluca Andrei, care îl reprezintă pe principalul suspect, Ahmed Sami El Bourkadi, susține că i se pare ciudată această afirmație.

”Într-adevăr, am înțeles că fratele victimei a declarat acest lucru, însă mi se pare bizar să vii după 4 luni de la incidente și să spui așa ceva. De ce nu ai zis atunci, imediat, când s-a discutat inițial despre urmele de pantofi descoperite în vilă? Nimeni nu a măsurat cât purta Youssef Jnyiah la încălțăminte, iar, acum, oricum nu se mai poate verifica, deoarece este înmormântat în Maroc. Cum demonstrezi o astfel de afirmație?!”, a declarat ieri avocata Raluca Andrei.

De altfel, potrivit unui raport de expertiză întocmit recent, în jurul victimelor au fost descoperite două tipuri de urme. Conform acelorași surse, ar fi fost vorba despre o pereche de pantofi sport marca Armani, măsura 44, dar și despre o pereche de șlapi care ar fi avut măsura 45. De asemenea, pe încălțăminte s-au descoperit urme de sânge, dar și urme de păr, semn că s-a circulat în jurul cadavrelor după comiterea crimelor.

Prețul dublului asasinat: 100.000 de euro?

Surse judiciare mai afirmă că tatăl lui Youssef Jnyiah ar fi declarat că fiul său ar fi avut un capital de aproximativ 100.000 de euro pentru firma lui, însă că, acum, nu mai există niciun ban în conturile studentului marocan. Acesta a susținut că fiul lui avea un capital de 100.000 de euro înainte de pandemia de COVID-19, adică în 2020. De asemenea, el a afirmat că, acum, cele două conturi ale lui Youssef sunt goale.

Referitor la acest aspect, avocata Raluca Andrei susține că orice tranzacție financiară, orice eventuală retragere de numerar este înregistrată de bănci.

”Dacă cineva a retras acei bani din bănci, se poate vedea despre cine a fost vorba”, a spus avocata lui Ahmed Sami El Bourkadi.

Principalul suspect, Ahmed Sami El Bourkadi, audiat la comisia medico-legală psihiatrică

Pe de altă parte, principalul suspect al dublei crime din Moara de Vânt, Ahmed Sami El Bourkadi, a fost adus ieri în fața membrilor comisiei medico-legale psihiatrice din cadrul Institutului de Medicină Legală din Iași pentru a se stabili dacă are sau nu discernământ. După audieri, el s-a întors în arest, dar specialiștii nu au luat încă o decizie în ceea ce îl privește. Astfel, acesta urmează a fi expertizat și în cursul săptămânii viitoare.

”Da, este adevărat și acest lucru. Clientul meu a fost audiat. Urmează a fi dus din nou la Institutul de Psihiatrie din Iași, probabil la începutul săptămânii viitoare și joia viitoare”, a încheiat avocata Raluca Andrei.

Multe semne de întrebare după dublul asasinat

La mijlocul lunii decembrie 2021 polițiștii ieșeni au fost anunțați de către rudele tânărului student marocan, Youssef Jniyah, că acesta din urmă nu a revenit la Bruxelles. Oamenii legii au efectuat cercetări și au ajuns la vila închiriată de marocan pe strada Moara de Vânt. Acolo, anchetatorii au dat peste un tablou de groază: Youssef Jniyah şi iubita lui, Ioana Vanesa Burlacu, erau morți în același pat.
Mai apoi, agenții au ajuns la Ahmed Sami El Bourkadi, studentul bănuit de comiterea dublei crime. Acesta a fost prins în Roma și a fost readus în Iași.

Acesta a fost arestat preventiv și, de atunci, se află după gratii. Acum rămâne de văzut în ce fel va fi afectată ancheta de declarațiile cutremurătoare date de rudele studentului ucis în Moara de Vânt.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Rezultate BAC 2025. Află primul ce note s-au luat anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Playtech.ro
Ţara din Europa cu cei mai mulţi kilometri de autostradă. Nu este Germania, aşa cum cred mulţi
observatornews.ro
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Evz.ro
Codul rutier 2025 aduce amenzi cât un salariu pentru șoferii care cred că e o glumă
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Inversiune termică în weekend. Va fi rupere de nori în unele zone, temperaturile scad brusc
Dailybusiness.ro
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
RomaniaTV
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Dispar economiile de pe card, de la saltea şi chiar din depozite. Anunţul îngrijorător făcut de BNR vineri
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`