Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a luat o serie de măsuri, la finalul lunii trecute, ce-i vizează pe profesori și studenți. În primul rând, este vorba de o Hotărâre cu privire la aprobarea menținerii calității de titular în învățământul universitar, până la finele anului universitar 2019-2020, a următoarelor cadre didactice care vor împlini vârsta legală de pensionare în cursul anului academic în curs: prof. univ. dr. Elena Bîcu, Facultatea de Chimie; conf. univ. dr. Valeriu Emil Gherghel, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, prof. univ. dr. Eugen Rusu, Facultatea de Geografie și Geologie și prof. univ. dr. Dorin Popa, Facultatea de Litere.
De asemenea, s-a luat o Hotărâre cu privire la validarea alegerii reprezentanților studenților în Biroul Executiv al Consiliului de Administrație, Biroul Senatului, Comisia de Etică și în Comisia pentru Managementul Calității, după cum urmează: Alexandra Maria Chiper – reprezentantul studenților în Biroul Executiv al Consiliului de Administrație; Bianca Pavel – reprezentantul studenților în Biroul Senatului; Alexandra Săvucă – membru în Comisia de Etică; Iustin Gheorghe Jalaboi – reprezentantul studenților în Comisia pentru Managementul Calității.