Prima pagină » National » Decizie pentru toți românii! Klaus Iohannis a semnat două legi importante
Decizie pentru toți românii! Klaus Iohannis a semnat două legi importante

Decizie pentru toți românii! Klaus Iohannis a semnat două legi importante

20 iun. 2024, 14:15,
BZI.ro, în National

S-a luat o decizie importantă pentru toți românii! Preşedintele a promulgat legea prin care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are noi atribuţii și a aprobat legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Klaus Iohannis a semnat două legi importante.

Decizie pentru toți românii!

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 19 iunie 2024, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2024 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Actul normativ prevede că ANOFM are noi atribuţii şi anume asigurarea îndeplinirii, în domeniul de competenţă, a tuturor criteriilor aferente condiţiei favorizante tematice, gestionarea Mecanismului Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieţei Muncii şi Educaţiei, şi asigurarea, împreună cu alte instituţii de resort a funcţionării acestui mecanism.

De asemenea, președintele României a promulgat, miercuri, 19 iunie, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Actul normativ are în vedere simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocraţiei, sporirea ordinii şi siguranţei publice, cât şi a vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor.

Conform legii promulgate de către şeful statului, „paşaportul european pentru arme de foc reprezintă documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre, precum şi pe teritoriul statelor terţe, împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective.”

Lege importantă pentru cetățeni

Va intra în vigoare o nouă lege pentru români. Legea care ar putea fi adoptată stabilește că mai multe tipuri de semnături electronice vor fi echivalente cu semnătura olografă. Conform proiectului de lege, instituțiile și autoritățile publice vor avea obligația de a accepta documente electronice semnate cu semnătură electronică.

Adoptarea acestei legi ar fi un pas important pentru digitalizarea României, scutind cetățenii de drumurile inutile la instituții, dar și reducând semnificativ listarea documentelor doar pentru semnarea olografă a acestora. Este vorba despre folosirea semnăturii electronice, care să o înlocuiască pe cea olografă. Astfel, cetățenii nu vor mai pierde timpul la ghișee și vor putea depune acte și plăti taxe în format digital.

„Acest tip de semnătură nu va fi disponibil doar funcționarilor publici […] ci și cetățenilor, care vor putea utiliza semnătura electronică în relațiile cu entitățile publice. […]”, spun inițiatorii legii în expunerea de motive.

În România există trei tipuri de semnături electronice, fiecare dintre ele având un grad diferit de securitate: semnătura electronică simplă – nivel scăzut de securitate; semnătura electronică avansată – nivel mediu de securitate; semnătura electronică calificată – nivel mare de securitate.

O altă veste recentă pentru români este aceea că se va schimba modul de plată al facturilor. Poșta română se pregătește să revoluționeze modul în care românii își achită facturile. Compania a investit sume colosale pentru dispozitive care vor permite procesarea plăților în timp real în momentul livrării facturi de către poștaș. Este preconizat un mare avantaj pentru români pentru că aceștia își vor putea plăti mult mai ușor facturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *