Prima pagină » Actualitate » Decizie de ultimă oră! Dacian Cioloș nu este susținut de Partidul Național Liberal
Decizie de ultimă oră! Dacian Cioloș nu este susținut de Partidul Național Liberal

Decizie de ultimă oră! Dacian Cioloș nu este susținut de Partidul Național Liberal

15 oct. 2021, 12:38,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Decizie de breaking news a membrilor Partidului Național Liberal. Astfel, liberalii s-au hotărât să nu îl susţină pe Dacian Cioloş, premierul desemnat de președintele României, Klaus Werner Iohannis, pentru a forma un nou Guvern.

Conform unor surse citate de Antena 3, preşedintele PNL, Florin Vasile Cîţu, le-a cerut părerea colegilor săi de partid, în şedinţa desfășurată astăzi, 15 octombrie 2021, cu privire la acest subiect.

De asemenea, potrivit unor surse participante la ședință, absolut nicio persoană prezentă nu îl susţine un Executiv cu formula Dacian Cioloş prim-ministru.

Așadar, în momentul de față, toţi cei din Partidul Național Liberal au transmis un „nu” în privinţa posibilului vot în favoarea lui Dacian Cioloş premier.

Care sunt motivele care stau la baza deciziei liberalilor de a-l susține pe Florin Cîțu

În lumea politică se discută despre posibilitatea ca liberalii să abandoneze propunerea ca Florin Vasile Cîțu să fie premier, iar în locul acestuia să fie desemnat un alt lider PNL. Numele vehiculate în spațiul public ar fi Dan Vîceanu și Lucian Bode.

Mai mult decât atât, o astfel de mișcare este extrem de dificil de executat, din mai multe motive:

1. Florin Cîțu este validat în forurile partidului pentru funcția de prim-ministru. Ar trebui convocat un Consiliu Național al PNL, în cadrul căreia să fie schimbată propunerea.

Iată ce spune articolul 85 din Statutul PNL:

”g) propune CN persoana desemnată de BEx pentru formarea Guvernului; alege, prin vot secret, cu majoritatea voturilor exprimate, candidaţii PNL la funcţiile de ministru și cele asimilate funcţiei de ministru;”

2. Pentru a fi schimbată propunerea este nevoie de voința lui Florin Cîțu sau de o adevărată răzmeriță în PNL. Ar trebui ca o parte importantă a PNL-ului să joace împotriva lui Cîțu și cum acesta tocmai a fost ales președinte al PNL, iar în BEX are echipa lui, acest lucru este greu de realizat.

CN se reunește semestrial sau ori de câte ori este nevoie.

Convocarea pentru ședinţele ordinare este făcută de BEx. Pentru ședinţe extraordinare CN poate fi convocat la cererea:

a) BP;

b) Președintelui partidului;

c) a cel puţin 1/3 din președinţii BPJ, cu acordul BPJ respective.

Ședinţele ordinare ale CN se anunţă cu minimum 7 zile, iar cele extraordinare cu minimum 48 ore înainte de data convocării.

Acestea fiind condițiile este foarte greu, dacă Florin Cîțu nu se retrage, ca liberalii să schimbe propunerea de prim-ministru. În prezent, Florin Cîțu nu are nicio intenție să facă un pas în spate, au precizat surse din PNL.

Dan Vîlceanu îl susține pe Florin Cîțu: „Trebuie să rămână premier”

Secretarul general al Partidului Național Liberal și actual ministru de Finanțe, Dan Vîlceanu, în cadrul unei intervenții înainte de ședința liberalilor, a transmi faptul că „Florin Cîțu trebuie să rămână premier”.

„PNL va susţine ce doreşte PNL, nu ce se vede la TV. PNL îşi desemnează premierul, am avut un congres, cred că lucrurile au fost foarte clare, inclusiv prin prezenţa preşedintelui. S-a întâmplat ce s-a întâmplat în Parlament, sunt convins că cei de la USR îşi vor găsi un partener în AUR şi PSD, şi toată lumea sper să treacă peste perioada asta”, a spus Vîlceanu. Dan Vîlceanu a arătat că principiul clar pe care PNL îl susţine este că ”guvernarea să face în jurul PNL iar reprezentanţii PNL în Guvern sunt decişi de PNL şi de nimeni altcineva”.

Interpelat dacă PNL are în vederea renunţarea la varianta Florin Cîţu premier, el a spus că, din punctul său de vedere, Florin Cîţu trebuie să rămână prim-ministrul României.

„Din punctul meu de vedere nu trebuie să se schimbe, am avut congres acum două săptămâni şi jumătate, Cîţu este preşedintele nostră ales şi înţeles dorinţa USR de a destabiliza partidul. Asta cu susţinerea se va vedea în Parlament”, a spus Dan Vîlceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`