Procurorii ieşeni au pus punct anchetei dublei crime din Moara de Vânt. Astfel, aceştia au decis ieri trimiterea în judecată a lui Ahmed Sami El Bourkadi, sub acuzaţiile de omor calificat, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, distrugere şi furt calificat. Lunea viitoare, suspectul va fi prezentat în faţa instanţei de judecată
Decizie bombă în ancheta dublei crime din Moara de Vânt! Studentul canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi a fost trimis în judecată ieri de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru dublul asasinat din Moara de Vânt.
Astfel, anchetatorii îl acuză pe tânăr de omor calificat, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, distrugere şi furt calificat.
Punct în ancheta dublei crime din Moara de Vânt: Ahmed Sami El Bourkadi, la judecată!
Decizia procurorilor ieşeni a fost confirmată de avocata Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe studentul canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi. Contactată telefonic ieri de către reporterii cotidianului BZI, avocata ieşeană a recunoscut acest fapt.
„Da, este adevărat. Am aflat şi eu despre faptul că Ahmed Sami El Bourkadi a fost trimis în judecată chiar în timp ce mă aflam în vizită în Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Şi el a aflat tot atunci. Din ce am înţeles eu, lunea viitoare va avea loc un termen intermediar, pentru verificarea măsurii preventive”, a declarat ieri avocata ieşeană Raluca Andrei.
Aceasta a mai afirmat că va analiza rechizitoriul, pentru a stabili cum va acţiona în continuare.
„Am înţeles că rechizitoriul a fost trimis astăzi (ieri – n.r.) la Tribunalul Iaşi. Voi analiza rechizitoriul şi voi vedea cum vom acţiona în continuare”, a subliniat Raluca Andrei.
Aceasta a mai susţinut că, din informaţiile pe care le deţine, numai clientul ei a fost trimis în judecată în acest dosar. Asta, în contextul în care şi iubita acestuia, Imane El Adraoui, fusese în vizorul anchetatorilor ieşeni pentru o presupusă favorizare a infractorului.
Fără arma crimei, fără telefoanele victimelor, fără motiv, fără martori, fără o recunoaştere a comiterii faptelor
Aşadar, procurorii ieşeni au luat ieri decizia trimiterii în judecată a studentului canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi. Asta, în contextul în care ancheta s-a lovit de unele… „hopuri”. Astfel, anchetatorii ieşeni nu au descoperit arma sau armele cu care au fost comise cele două crime din vila din Moara de Vânt. De asemenea, oamenii legii nu au descoperit nici telefoanele celor două victime: Youssef Ajniyah şi Vanesa Burlacu, care ar fi dispărut fără urmă.
Mai mult, principalul suspect din acest caz a negat mereu că ar fi comis faptele de care este acuzat acum. În plus, nu au existat martori care să confirme cu certitudine săvârşirea crimelor de către Ahmed Sami El Bourkadi. Totodată, nu s-a stabilit cu exactitate care ar fi putut fi motivul comiterii celor două crime într-o manieră atât de violentă, respectiv cu zeci de lovituri. În plus, avocata Raluca Andrei a pus problema posibilităţii ca o singură persoană să fi fost capabilă de comiterea celor două crime fără ca vreo persoană/vreun vecin din zonă să fi auzit ceva, fără ca vreuna dintre cele două victime să încerce să părăsească vila din Moara de Vânt pentru a merge după ajutor. De asemenea, aceasta a spus că, dacă potenţialul agresor s-ar fi aflat sub influenţa vreunei substanţe cu efecte psiho-active, nu ar fi fost capabil fizic să omoare doi tineri.
La ce concluzie au ajuns procurorii ieşeni cu privire la dublul asasinat din Moara de Vânt
Dubla crimă din Moara de Vânt a ieșit la iveală în momentul în care, la începutul lui decembrie 2021, rudele lui Youssef Ajniyah au cerut ajutorul Poliției ieşene după ce tânărul nu a mai răspuns la telefon și nu a ajuns la Bruxelles, așa cum era stabilit. Odată sesizată Poliția, o patrulă a mers la adresa indicată în Moara de Vânt, pentru a vedea dacă tânărul este bine. Polițiștii au găsit în vila în care locuiau tânărul student și iubita lui o adevărată scenă de groază. Atât marocanul, cât și iubita sa, de loc din Miroslava, erau morți într-o baltă de sânge, iar o parte din imobil fusese incendiată.
Mai apoi, poliţiştii au ajuns la Ahmed Sami El Bourkadi, studentul canadian de origine marocană bănuit de comiterea dublei crime. Astfel, el a fost prins în Roma (Italia) și a fost readus în Iași. Tânărul a fost arestat preventiv. Ahmed Sami El Bourkadi a fost descoperit cu discernământ de comisia medico-legală psihiatrică din cadrul Institutului de Medicină Legală din Iași. Acum, procurorii au luat decizia de a-l trimite în judecată pe suspect în ancheta dublei crime din Moara de Vânt.
Este bomba sau normalitate?
Pai ce normalitate daca nu s-a gasit raspuns la cele mentionate in articol? S-au pierdut probe de la inceput si se continua in forta…Vedem atatea cazuri relatate in presa ( omor, loviri pe treceri de pieton)…dar se pare ca astrele/ gradele astrale( cum se zice la horoscop) ii favorizeaza pe politisti, procurori. Norocul si-l mai face si omul cum se spune. Ce poti sa-ti doresti sa nu ai de-a face cu (in)justitia romana…unde-i ordin „cu placere”.
Care este forma corectă?
Forma corectă: ieșeancă
Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași.