Prima pagină » Eveniment-Social » Dealer de morfină, pedepsit de judecătorii ieșeni! Peste 3 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc!
Dealer de morfină, pedepsit de judecătorii ieșeni! Peste 3 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc!

Dealer de morfină, pedepsit de judecătorii ieșeni! Peste 3 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc!

25 iul. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Eveniment-Social

Un ieșean acuzat că era dealer de morfină a fost pedepsit de judecătorii ieșeni! Ioan Gavrilă a fost condamnat la peste 3 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc! Magistrații au confiscat zeci de fiole cu morfină de la ieșean

Un individ acuzat că este dealer de morfină  a fost pedepsit de judecătorii ieșeni! Astfel, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri condamnarea lui Ioan Gavrilă la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ioan Gavrilă, prins de anchetatori cu zeci de fiole cu morfină

Procesul lui Ioan Gavrilă a început pe data de 6 septembrie 2019. Atunci, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea în judecată a ieșeanului. Acesta din urmă a fost acuzat de trafic de droguri de mare risc.
Conform anchetatorilor de la DIICOT, în urmă cu câteva luni, Ioan Gavrilă a fost prins de oamenii legii având asupra sa zeci de fiole cu morfină. În urma prinderii acestuia, el a fost dus la audieri. Ancheta a continuat, iar la câteva luni, ieșeanul a fost trimis de procurori în fața instanței de judecată.

Fiolele cu morfină, confiscate de la ieșean de către judecători

De altfel, pe lângă pedeapsa aplicată lui Ioan Gavrilă, judecătorii ieșeni au dispus și confiscarea de la acesta a zeci de fiole cu morfină. „Instanța confiscă de la inculpatul Ioan Gavrilă 80 de fiole etichetate „Morfină Zentiva 20 mg/ml” – soluție injectabilă – clorhidrat de morfină cu lichid, introduse în 16 cutii inscripționate „Morfină Zentiva 20 mg/ml”, reprezentând probă, precum și 5 fiole etichetate „Morfină Zentiva 20 mg/ml” – soluție injectabilă – clorhidrat de morfină cu lichid, introduse într-o cutie care conține morfină, reprezentând contraprobă”, au arătat judecătorii ieșeni. Totuși, decizia magistraților ar putea fi contestată de către individ.

Ce spun specialiștii despre efectele morfinei

Specialiștii afirmă că morfina este utilizată ca analgezic puternic. Termenul provine de la numele lui Morpheu, zeul visurilor în mitologia greacă. Morfina este principalul agent activ din opiu, concentrația sa în extractul de opiu variind între 8 și 14 la sută, cu o medie de 10 la sută. Așa cum arată specialiștii, este un analgezic foarte puternic, făcând parte din grupa alcaloizilor morfinanici propriu-ziși, alături de codeină și tebaină. Căile de administrare disponibile sunt multiple. Aceasta se poate administra subcutanat, intravenos, intramuscular sau oral.

Sursa primară de morfină este capsula imatură recoltată de la specia Papaver somniferum. De remarcat este faptul că acest compus a fost izolat pentru prima dată între anii 1803-1805. Aproximativ 70 la sută din morfina care se obține este utilizată pentru realizarea opioidelor de semi-sinteză, precum hidromorfona, oximorfona și heroina. Însă morfina se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.
În ceea ce îl privește pe Ioan Gavrilă, dacă acesta va contesta decizia primei instanțe, dosarul va fi analizat în continuare de judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași. Ei vor decide ce se va întâmpla în acest caz, de trafic de droguri de mare risc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 noiembrie 2024
26 noiembrie 2024