Unii internauți se întreabă de unde avea bani Andrei Perneș, fostul concurent de la Mireasa, care și-a pierdut viața într-un accident. Tânărul în vârstă de aproape 29 de ani se prezenta pe rețelele sociale drept un antreprenor de succes. Și totuși, datele oficiale cu privire la firmele pe care le promova ca fiind ale lui arată o cu totul altă poveste.
O eveniment rutier tragic a zguduit comunitatea din Cluj în dimineața zilei de miercuri, 19 februarie, când Andrei Perneș, un tânăr de 28 de ani, cunoscut publicului dintr-o emisiune matrimonială, și-a pierdut viața într-un accident auto. Evenimentul macabru s-a petrecut în jurul orei 5:00, pe un drum din localitatea Bunești – județul Cluj, potrivit Cancan.
De unde avea bani Andrei Perneș, fostul concurent de la Mireasa
Potrivit primelor informații, autoturismul condus de Andrei Perneș a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat, impactul fiind fatal. Salvatorii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt în curs de investigare, dar primele indicii sugerează că șoferul ar fi fost distras în momentul producerii impactului.
Andrei Perneș s-a făcut remarcat în sezonul 5 al emisiunii Mireasa, difuzată de Antena 1, devenind un personaj cunoscut în mediul online. Dincolo de aparițiile televizate, el se prezenta drept un antreprenor de succes, susținând că a fondat două afaceri în domeniul imobiliar și al construcțiilor.
Activitatea sa profesională era promovată intens pe rețelele de socializare, unde Perneș își descria parcursul în industria imobiliară cu entuziasm. Cu toate acestea, verificările oficiale arată că firmele promovate de el sub denumirile Per Imobiliare și Per Construct nu sunt înregistrate ca entități juridice active în România. În schimb, există două societăți asociate numelui său, Perneș Mil și Professional Abundance, însă acestea nu mai au activitate economică semnificativă, potrivit Fanatik.
Ce arată datele financiare cu privire la firmele lui Andrei Perneș
Deși Andrei Perneș promova intens două afaceri sub denumirile Per Imobiliare și Per Construct, acestea nu figurează ca firme înregistrate oficial în România. În schimb, el a deținut două societăți comerciale active în trecut: Perneș Mil SRL, specializată în tranzacții imobiliare și înregistrată în județul Sălaj, și Professional Abundance, o agenție imobiliară cu sediul în Sighetu Marmației. Prima a avut o cifră de afaceri de peste 280.000 de lei în primul an de activitate (2020), însă ulterior nu a mai generat venituri și, în 2023, a înregistrat pierderi de 1.200 de lei.
În ciuda imaginii sale de antreprenor de succes, datele financiare arată că firmele sale nu au avut o activitate prosperă în ultimii ani. Professional Abundance este inactivă fiscal, iar Perneș Mil SRL nu a mai avut încasări semnificative după primul an. Cu toate acestea, Andrei Perneș afișa un stil de viață luxos, conducând un autoturism premium și promovând constant pe rețelele sociale succesul său în domeniul imobiliar.