Un vasluian din Huși s-a ales cu o condamnare de 1 an de închisoare, după ce s-a urcat beat la volan. Individul a băut bere la o cafenea din oraș, apoi s-a deplasat spre Iași, ajungând la o petrecere din zona Gării. Oamenii legii l-au oprit pentru un control de rutină, dar pentru că mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest
Rezultatul testării a fost în defavoarea lui, constatându-se o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost reținut și testat mai amănunțit.
Beat la volan, în drum spre petrecere
Un tânăr din Vaslui a fost prins de polițiștii ieșeni în timp ce se afla beat la volanul autoturismului personal marca Renault. Când s-au apropiat de geamul mașinii, oamenii legii au simțit că șoferul mirosea a alcool, întrucât consumase bere și whisky.
„La data de 30.11.2020, în jurul orei 18:00, s-a aflat la cafeneaua Cafe 80. În intervalul orar 18:30-20:00, a consumat 1000 ml de bere cu alcool. În jurul orei 21:00, s-a deplasat la o petrecere privată în zona Gării, organizată de un prieten, unde a mai consumat aproximativ 100 ml de whisky J&B. În jurul orei 00:30, în data de 01.12.2020, s-a urcat la volanul autoturismului marca Renault. A fost oprit de un echipaj al poliției rutiere. Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, seria-nr. ARZE – 0098, la testul nr. 00199, ora 01:26, din data de 01.12.2020, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizau anchetatorii.
Nereguli în trafic
Zilele trecute, polițiștii din municipiul Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.190 de lei, dintre care 4 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 2 pentru folii neomologate, 1 pentru lipsa ITP-ului, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 6 certificate de înmatriculare. Spre exemplu, un bărbat de 51 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Iași, având ITP-ul expirat și prezentând defecțiuni la sistemul de iluminare.
Recent, un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins băut la volan. Polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv. Acolo, polițiștii au tras pe dreapta un bărbat de 53 de ani.
…si femei ?!