Prima pagină » Cancan » De ce s-a despărțit, de fapt, Anamaria Prodan de Flavius Nedelea: „Eu nu mai pot face copii…”

De ce s-a despărțit, de fapt, Anamaria Prodan de Flavius Nedelea: „Eu nu mai pot face copii…”

06 oct. 2023, 14:41,
în Cancan

În primăvară, Anamaria Prodan și Flavius Nedelea s-au despărțit, după numai câteva luni de relație. Deși nu mai formează un cuplu, cei doi au rămas prieteni, ba chiar au mers împreună în vacanțe.

Separarea lor a avut loc în discreție maximă și nu au vorbit despre motivele care au produs ruptura, însă apropiații lor au pus-o pe seama vâlvei mediatice care s-a creat în jurul relației. Acum, mai sinceră ca niciodată, impresara de fotbal a spus de ce s-a despărțit de milionarul din Tulcea.

De ce s-a despărțit, de fapt, Anamaria Prodan de Flavius Nedelea

Anamaria Prodan și Flavius Nedelea s-au despărțit la mijlocul lunii mai, anunț pe care l-au făcut prin intermediul rețelelor de socializare. Cei doi nu au dezvăluit motivele care au produs ruptura, însă surse apropiate susțineau că afaceristul ar fi fost copleșit de presiunea mediatică care a venit la pachet cu oficializarea relației, luând în calcul notorietatea fostei lui partenere.

La patru luni de la despărțirea de Flavius Nedelea, Anamaria Prodan a mărturisit motivul care a determinat-o să ia această decizie. Se pare că afaceristul și-ar fi dorit să-și întemeieze o familie, însă impresara de fotbal e conștientă că nu mai poate avea copii.

„Flavius merită foarte mult de la viață, Flavius merită și el copilul lui. Flavius merită să își țină copiii lui în brațe. Eu nu mai pot face copii, dar știu cât de mult își dorește copilul lui. Atunci, atât de fericită aș fi să-l văd fericit și merită să-și găsească pe cineva care să-i dăruiască copii și să-l poată împlini în adevăratul sens al cuvântului’, a povestit Anamaria Prodan, la WOWnews.

Anamaria Prodan recunoaște că îi este greu să-și găsească un partener

După despărțirea de Flavius Nedelea, Anamaria Prodan recunoaște că nu-i este ușor să-și găsească un partener de viață, din cauza așteptărilor pe care le are și a notorietății de care se bucură.

„Tot ce se scrie și se vorbește, este firesc. Sunt Anamaria Prodan și sunt un cuțit cu două tăișuri foarte periculoase. Sunt oameni care și-ar dori cu disperare să stea lângă mine, numai că înțeleg că viața lor, dintr-un punct de vedere, ar fi un calvar pentru că ar fi pe prima pagină a ziarelor non-stop. Atunci, gândește-te că este și mai greu, la cât de pretențioasă sunt, să găsesc un bărbat care să fie mândru, demn, deștept, fabulos, șarmant și să-și și dorească să se vadă prin ziare în fiecare zi.

Tuturor bărbaților din viața mea le-a fost greu, dar pentru cine a stat lângă mine, de-a lungul anilor, a fost o binecuvîntare de la Dumnezeu pentru că pe toți i-am ajutat să crească, să învețe foarte multe lucruri și să devină mari. Dacă o să întrebi oamenii care au stat alături de mine, niciunul nu o să vorbească urât despre mine. În toți acești ani în care am fost cu fostul soț niciodată nu l-am jignit’, a mai dezvăluit ea, potrivit sursei citate mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`