De ce purtăm verighete? Simbolul iubirii care datează de mii de ani

Verighetele au o semnificație importantă și sunt purtate de soți ca simbol al iubirii. Dar de când există această tradiție și cum a apărut obiceiul de a le purta? Rădăcinile acestei tradiții sunt adânc înrădăcinate în istorie și au evoluat de-a lungul secolelor.

Tradiția schimbului de inele în cadrul unei nunți este una foarte veche, iar cea mai veche mențiune despre acest obicei provine din Egiptul Antic, acum aproximativ 4.800 de ani. În acea perioadă, egiptenii foloseau papura și stuful pentru a confecționa inele sau alte bijuterii, pe care femeile le purtau la nunți.

RomaniaTV

GAFĂ uriașă făcută de Ilinca. Soția lui Simion, prinsă cu o minciună foarte gravă. S-a făcut de rușine în fața unei țări întregi!

Observatornews.ro

Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"

Simbolul iubirii care datează de mii de ani

Cercul, simbolul eternității, fără început sau sfârșit, era asociat cu aceste inele, iar mai multe culturi antice împrumutaseră această simbolistică. De asemenea, orificiul din mijlocul inelului era considerat o poartă către lumea cunoscută și necunoscută.

În trecut, inelele nu erau confecționate din materiale rezistente, dar cu timpul au fost realizate din piele, os sau fildeș. În funcție de materialul din care erau făcute, inelele semnificau dragostea și valoarea celui care le dăruia. În cazul materialelor mai scumpe, dragostea față de parteneră era considerată mai mare, iar valoarea inelului reflecta și averea celui care îl oferea.

Romanii au adoptat tradiția schimbului de inele, dar semnificația acestora era diferită. Pentru ei, inelele reprezentau nu iubirea, ci proprietatea. Astfel, bărbații „confirmau proprietatea” asupra partenerei lor. În această perioadă, inelele de logodnă erau din fier și se numeau „Anulus Pronubus”, simbolizând rezistența și durabilitatea relației.

De ce purtăm verighete

Totodată, se crede că romanii au fost primii care au început să graveze inelele, iar în jurul anului 860 d.Hr., creștinii au început să le folosească și în ceremoniile de nuntă. La acea vreme, inelele erau adesea decorate cu lebede gravate, lire sau mâini împreunate, dar Biserica le considera „păgâne”, astfel că ulterior designul lor a fost simplificat. În această perioadă, episcopii le numeau inelele „simbol al unității”.

Verighetele și inelele de logodnă au evoluat și au căpătat aspecte mai variate de-a lungul timpului. Tradiția ca verigheta să fie purtată pe degetul inelar al mâinii stângi provine, se pare, din perioada romană. Se credea că acest deget conține o venă direct conectată cu inima, cunoscută sub numele de „vena amoris” sau „vena iubirii”.

O altă teorie susține că, în timpul căsătoriilor creștine, inelele erau purtate inițial pe degetul mijlociu. Preotul, în momentul în care rostea cuvintele „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”, atingea cu inelul degetele mari, arătător și mijlociu, iar la final, inelul era pus pe degetul inelar, simbolizând încheierea căsătoriei.