De mai mulți ani, cetățenii României sunt nedumeriți. Contrariați. Intrigați. Frustrați. Și, uneori, de-a dreptul furioși. Ei se întreabă de ce, în definitiv, nu au acces liber în Statele Unite. Cum este posibil acest lucru, în condițiile în care suntem unii dintre cei mai importanți parteneri strategici ai Washingtonului? De ce românii sunt tratați drept paria? Sunt legitime asemenea întrebări? Sau ne scapă ceva?
Conform sistemului legislativ din Statele Unite, liberalizarea intrării pe teritoriul american pentru cetățenii altor țări se face în anumite condiții. Principala condiție este ca rata de respingere a cererilor de vize pentru populația unui stat să nu depășească 3%. Acest procent este deosebit de important. Dar, cum vom vedea mai la vale, el nu este chiar bătut în cuie.
Din această perspectivă, unde se plasează românii? Rata de respingere este de 10,14%. De ce sunt respinse într-un asemenea procent cererile de acordare a vizelor? Sunt discreționare autoritățile din Statele Unite? Au inventat ele un mecanism prin care, sub acest pretext, cetățenii unui stat să nu aibă dreptul de a călători oricând liberi peste Ocean? Dacă studiem cu atenție legislația din domeniu, vom descoperi cu ușurință că răspunsul la întrebarea de mai sus este negativ. Atunci când solicită o viză pentru Statele Unite, orice cetățean al lumii, acolo unde călătoriile nu sunt liberalizate, are obligația de a completa un formular. El trebuie să răspundă, cât se poate de precis, la o serie de întrebări pe care autoritățile americane le pun, într-un mod cât se poate de legitim. Cu atât mai legitim cu cât Statele Unite sunt expuse unor importante amenințări de tip terorist. Dar și unei imigrații extrem de accentuate. Din cauza nivelului precar de educație și ca urmare a unor metehne, cum este de pildă superficialitatea, mulți români completează în mod greșit respectivele formulare. De pildă nu precizează cu exactitate localitățile în care doresc să călătorească sau hotelurile în care intenționează să-și facă rezervări. Aceste formulare ajung doar rareori sub ochii unui funcționar american. De cele mai multe ori, cererile de viză sunt respinse direct de către computer. În baza unui soft, care este foarte precis. De aici și rata mare de refuz în ceea ce-i privește pe români.
Dacă această rată de refuz scade sub 3%, nu există nicio îndoială că va veni și o aprobare pentru România din partea Congresului Statelor Unite. Cât timp această rată de refuz este de peste 3%, Congresul nu-și poate încălca propria lege. Dar acest raționament nu este 100% exact. Acel 3% nu este chiar inflexibil. Polonia, care este un alt partener strategic al Statelor Unite, un stat deosebit de important și în arhitectura de apărare a NATO, a solicitat și a obținut o derogare atunci când rata de refuzuri a scăzut la un nivel acceptabil. În urma insistențelor Guvernului de la Varșovia, Statele Unite au admis liberalizarea vizelor pentru polonezi, cu condiția ca rata de respingere să nu fie mai mare de 6%, Polonia primind un termen de grație de câțiva ani pentru a ajunge sub 3%. Iar polonezii circulă azi în deplină libertate pe teritoriul Statelor Unite.
Cum spuneam, în ceea ce privește România, rata de refuz este de peste 10%. Pentru a ajunge la măcar 6%, cetățenii trebuie să facă un efort considerabil, concentrându-și întreaga atenție și fiind extrem de corecți atunci când completează formularele. Dar și autoritățile statului român, dacă tot promit mereu și mereu că vor face demersurile necesare pentru liberalizarea vizelor cu Statele Unite, sunt obligate să facă diligențele necesare pentru a-i ajuta pe cetățeni să-și completeze în mod corect formularele. De pildă Guvernul poate plăti unei societăți de consultanță, care poate fi desemnată în urma unei licitații, sume rezonabile de bani pentru a-i asista pe toți românii care doresc să călătorească în Statele Unite și care au unele dubii în ceea ce privește modul în care trebuie să completeze respectivele chestionare. Nu este suficient ca fiecare președinte al României și fiecare premier să promită că se face luntre și punte pentru a determina Departamentul de Stat și mai ales Congresul Statelor Unite să ne excepteze de la regula celor 3%. Și, atenție, nici măcar nu le-a dat guvernanților români prin cap să solicite vreo derogare după modelul practicat de Polonia.
Pentru a-l ajuta pe cititor să înțeleagă mai bine această temă controversată, dar și dureroasă, întrucât concetățenii noștri sunt conștienți că pe altarul acestui parteneriat strategic fac și vor face nenumărate sacrificii, am să postez mai jos două documente, din care care se vede care este din această perspectivă situația celorlalte state ale lumii.