De ce este supranumit rechinul alb ucigașul mărilor?

Rechinul alb este cea mai mare faimoasă specie de rechini și este supranumit ucigașul mărilor. Acesta a apărut în sute/mii de filme, și a fost declarat că fiind unul dintre cei mai periculoși prădători maritimi.

Pentru iubitorii de carne maritimă, pe lângă numeroșii pești pe care îi poți găti, carnea de rechin este una extrem de gustoasă. Înainte de a găti această carne trebuie să consulți câteva rețete pentru a putea să te bucuri în totalitate de gustul unic al acestei cărni.

Stirile PROTV

Situație fără precedent în România. Meteorologii au emis Cod roșu de căldură excesivă. Cât de cald va fi în zilele următoare

RomaniaTV

💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist celebru. S-a mutat deja cu acesta, iar fiul ei a rămas cu Cătălin Vișănescu

Rechinul alb este unul dintre cei mai mari prădători maritimi

Rechinul alb, cunoscut științific sub denumirea de Carcharodon carcharias, este recunoscut ca fiind cel mai ilustru membru al familiei de rechini numiți și „înotători rapizi” sau rechini mackerel. Este considerat cel mai mare prădător terestru în prezent, excepție făcând speciile care se hrănesc cu plancton, precum balenele. Rechinul alb cel mai masiv capturat vreodată măsura impresionant 6.4 metri și cântărea 3312 kg. De-a lungul evoluției, strămoșii săi au fost de trei ori mai mari și aveau dinţi cu o lungime de 16 cm.

Pe lângă petele distinctive albe și dimensiunile lor impresionante, rechinii albi pot fi identificați și în funcție de formă caracteristică a dinților lor, cu condiția ca cineva să aibă curajul să îi studieze în mediul acvatic, nu în laborator. Acești prădători dețin un impresionant total de 300 de dinți, distribuiți pe ambele mandibule în mai multe rânduri.

Forța muşcăturii atinge 317 Kgf/cm². Dinții de pe mandibula inferioară sunt specializați în prinderea și reținerea prăzii, în timp ce cei de formă triunghiulară de pe mandibula superioară sunt utilizați pentru a sfâșia carne. Configurația triunghiulară a dinților sugerează că acești rechini pot mușca bucăți mari din pradă și o înghit în întregime. Dinții ascuțiți, care au o formă asemănătoare cu cea a cuie înclinate spre interiorul fălcilor, indică faptul că alte specii de rechini prind și fixează prada înainte de a o înghiți întreagă – cu pradă de dimensiuni mai mici, evident. În spatele acestui rând de dinți se găsesc multe alte rânduri, iar atunci când un dinte din partea frontală este pierdut, este înlocuit imediat de un dinte din celelalte rânduri.

Rechinul simte o picătură de sânge dintr-un milion de picături

În contrast cu peștii osoși, rechinii prezintă un proces de fecundație internă, care implică cuplarea a doi parteneri de sex opus. Rechinii masculi sunt echipați cu două organe copulatoare numite pterigopode, utilizate pentru a transfera spermă în corpul femelei. Pentru a clarifica, aceste organe copulatoare sunt utilizate în mod alternativ, nu simultan, deoarece femela dispune doar de un singur organ genital. Într-o notă de invidie, trebuie menționat că această practică se datorează unei constrângeri anatomice, nu unei alegeri a rechinului. Spre deosebire de majoritatea peștilor osoși, care depun un număr mare de ouă, rechinii produc un număr redus de urmași, dar bine dezvoltați.

Ochii rechinului sunt adaptați pentru vederea diurnă, iar majoritatea atacurilor au loc în timpul zilei. Similar cu toți rechinii, Marele Alb trebuie să înoate continuu, deoarece nu dispune de o altă modalitate de a extrage oxigen din apă, precum unele specii cu spiracul sau capacitatea de a înghiți apă. Fiind într-o stare de veghe constantă, rechinii atacă prada și în timpul nopții, atunci când organismul o solicită. Aceștia consumă în general doar hrana necesară, putând rezista fără hrană până la două luni. Rechinul demonstrează o abilitate eficientă de a-și rota globul ocular în timpul atacului, deoarece orificiul este protejat de o membrană foarte groasă. Această tactică lasă zgârieturi în jurul ochilor, dar globul ocular rămâne neatins. Rechinul poate vedea și în afara apei, adesea scoțând capul pentru a examina împrejurimile.

Mirosul reprezintă o altă abilitate dezvoltată în mod remarcabil. Rechinul poate detecta o picătură de sânge într-un milion de picături de apă (aproximativ 95 de litri), iar o cantitate mică de sânge poate fi detectată și de la o distanță de 4,8 km.