Prima pagină » Sanatate » De ce apare durerea de cap? Iată care sunt cauzele cefaleei și când ar trebui să te îngrijorezi – VIDEO

De ce apare durerea de cap? Iată care sunt cauzele cefaleei și când ar trebui să te îngrijorezi – VIDEO

31 ian. 2023, 12:12,
în Sanatate

Te întrebi adesea de ce apare durerea de cap? Iată care sunt cauzele cefaleei, potrivit medicului neurolog Ana-Maria Zlăvog, prezentate în emisiunea BZI LIVE.

Durerea de cap, cunoscută sub denumirea de cefalee, constă într-un disconfort apărut în zona capului sau a gâtului. Aceasta poate apărea treptat sau dintr-o dată, poate fi difuză sau localizată, ascuțită, pulsatoare sau surdă ori continuă sau intermitentă. De asemenea, durerea poate apărea fie într-o parte a capului, fie pe ambele părți, fie într-o anumită zonă și poate să dureze câteva minute, câteva ore sau, chiar, zile întregi.

Iată de ce apare durerea de cap și când ar trebui să te trimită la medic.

De ce apare durerea de cap? Dr. Ana-Maria Zlăvog: „Nu toate durerile de cap au o cauză la nivelul creierului”

Durerea de cap poate avea numeroase cauze. Cele mai comune sunt: oboseala, stresul, excesele, anevrismul, atacul de panică, deshidratarea, tusea, efortul fizic intens sau hipertensiunea. De asemenea, pot exista și cauze hormonale sau cauze genetice. Frecvente sunt și durerile de cap declanşate de hipotensiunea intracraniană spontană. În acest caz, disconfortul este provocat de un nivel scăzut al fluidului cerebrospinal, care este localizat în spatele capului. Durerea poate cuprinde și gâtul și devine mai intensă în momentul în care persoana afectată se ridică sau se așează brusc. Totodată, poate fi însoțită și de grețuri, dureri în zona gâtului, senzație de gât rigid, pierderea echilibrului, amețeli sau vertij.

„În prima fază apare durerea, cefaleea simplă, care poate să apară ori pe oboseală, ori un exces. Sunt dureri de cap care sunt date de tulburări ale colecistului sau de tulburări gastrointestinale, sunt dureri de cap care apar în sindroame anemice. Deci nu toate durerile de cap au o cauză la nivelul creierului. În general, dacă este o durere de cap, care apare o singură dată și este doar o durere de cap simplă, care a cedat la un analgezic ușor, nu trebuie neapărat să ne sperie, pentru că trebuie să vedem exact ce am făcut în ultima perioadă. Adică este ceva ce ar fi putut declanșa acea durere? Am stat mai mult, ne-am uitat mai mult la televizor, am stat mai mult afară, am stat într-o poziție incomodă și așa mai departe.”, a declarat dr. Ana-Maria Zlăvog, în cadrul emisiunii BZI LIVE.

Când ar trebui să ne îngrijoreze o durere de cap? Dr. Ana-Maria Zlăvog: „Dacă durerea revine sau durerea persistă, atunci trebuie mers la un control”

În cazul în care durerea de cap revine sau este persistentă, este necesar un control amănunțit, indiferent de vârstă. De pildă, potrivit medicului neurolog Ana-Maria Zlăvog, debutul sindromului migrenos are loc în perioada adolescenței, fiindcă atunci apar dezechilibre hormonale date de pubertate, tulburări de creștere, creșteri bruște în înălțime sau modificări la nivelul coloanei vertebrale. Toate acestea pot genera dureri de cap, care trebuie tratate cu ajutorul medicului.

„Dacă durerea revine sau durerea persistă, atunci trebuie mers la un control la orice vârstă. Și la 18 ani, și la 15 ani, și la 30, și la 80. Debutul sindromului migrenos, de exemplu, este în perioada adolescenței, pentru că atunci apare dezechilibrul hormonal dat de pubertate, apar tulburările de creștere, apar creșterile bruște în înălțime și atunci cu modificări la nivelul coloanei vertebrale. Și, de asemenea, pubertatea și adolescența aduc cu sine, prin tulburările acestea hormonale, o stare de pro-inflamație și pot să scoată aceste dureri la suprafață. Uneori, sunt dureri care vin din perioada copilăriei și, la fel, fără să aibă o cauză fizică este persistentă, pot beneficia de tratament, nu trebuie să lăsăm pe nimeni să stea cu durere. Sunt metode de tratament pentru orice tip de durere și este bine să mergem și să investigăm să vedem exact cauza durerii, pentru că dincolo de sindroamele migrenoase la care nu găsim o cauză, mai sunt, totuși, multe alte probleme, care pot da dureri de cap.”, a adăugat dr. Ana-Maria Zlăvog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024