Frisoanele sunt des întâlnite la copii și nu numai, mai ales în contextul răcelilor comune. Iată care sunt celelalte cauze.
Frisoanele reprezintă acele tremurături, care par a veni din senin. Ele constituie, de fapt, efortul corpului de a-și redresa temperatura și sunt, de cele mai multe ori, însoțite de febră (din cauza virozelor sau a infecțiilor respiratorii). Cu toate acestea, când frisoanele nu sunt acompaniate de febră, constituie motiv de îngrijorare. În unele situații, așa cum este și cazul hipotermiei, frisoanele anunță o urgență medicală.
De ce apar frisoanele la copii?
Frisoanele la copii sunt asociate cel mai frecvent cu febră, infecții virale respiratorii sau infecții bacteriene ale tractului urinar și gastrointestinal, sau pot apărea ca urmare a administrării anumitor vaccinuri. În cazul apariției frisoanelor la copii este indicată folosirea unui termometru pentru măsurarea temperaturii corpului.
La copii, o temperatură intrarectală peste 38°C este considerată febră, dar dacă copilul mănâncă corespunzător și se angajează în activități normale, acest fapt nu este un motiv de îngrijorare. Frisoanele la copii pot fi ameliorate prin administrarea de lichide sub formă de lapte matern, formulă, ceaiuri sau apă la temperatura camerei pentru a compensa pierderile de transpirație.
Copiii ar trebui să fie îmbrăcați ușor, să-și schimbe hainele umede în mod regulat dacă transpiră și să aibă temperatura din cameră constantă și nu extremă – nici prea cald și nici prea rece.
Alte cauze ale frisoanelor la copii
Așa cum am spus, frisoanele la copii pot fi generate de răceli comune. Acestea sunt provocate de diferite virusuri sezoniere cu tropism respirator și pot veni însoțite, pe lângă frisoane, de: secreţii nazale abundente, congestie nazală, febră, tuse, dureri musculare, inapetenta, cefalee şi stare generală alterată.
Frisoanele pot fi întâlnite și în cazul mononucleozei infecțioase, o boală determinată de virusul Epstein Barr. Aceasta evoluează cu frisoane, febră, durere de cap, adenopatii cervicale şi/sau axilare, mialgii, durere în gât şi stare de oboseală accentuată.
Și infecțiile pulmonare pot duce la frisoane. Acestea apar alături de febră, tuse productivă, dispnee şi stare generală alterată cu slăbiciune accentuată.
Infecțiile tractului urinar cauzate de o varietate de agenți patogeni ai tractului urinar, reprezentate de cistită și pielonefrită, sunt afecțiuni comune care cauzează frisoane, dureri de spate, durere la urinare, mialgie și febră.
O altă infecție care duce la apariția frisoanelor este septicemia. Aceasta este o infecție generalizată a corpului, din cauzadiseminării hematogene la nivelul întregului organism al unui germen patogen bacterian sau fungic, dintr-un focar septic cunoscut sau nu. Se manifestă prin frisoane, febră și stare generală alterată. În cazuri grave, prezintă MSOF – Multiple Shock Organ Failure (insuficientă multiplă de organ).
Și hipotiroidismul poate interfera cu abilitatea organismului de termoreglare. Afecțiunea favorizează apariţia frisoanelor, alături de senzaţia de oboseală, dereglări ale ritmului cardiac, depresie, inapetență, constipaţie şi câştig ponderal.
Nici tulburările de anxietate nu sunt de neglijat. Tot mai mulți copii se confruntă cu ele, fapt pentru care, dacă nu au fost depistate alte cauze, frisoanele pot fi generate de astfel de tulburări. În cadrul anxietății, mai pot apărea și dereglări ale ritmului cardiac, dispnee, senzaţie de greaţă, vertij sau transpiraţii abundente.
Așadar, frisoanele la copii pot avea cauze diverse. Pentru a le depista, este necesară o vizită la medicul de familie sau la medicul de specialitate.