David Popovici, campionul olimpic la înot, este într-o formă fizică de invidiat și pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea musculaturii pentru a-și depăși limitele în 2025. În vârstă de 20 de ani, tânărul sportiv român, supranumit „Regele Natației”, și-a încheiat rapid vacanța și a revenit cu determinare la antrenamente, atât în bazin, cât și în sala de forță.
Obiectivul său pentru anul acesta este clar: performanțe mai bune și noi recorduri de bătut.
Cum a fost surprins David Popovici în sala de forță. Ce obiective are campionul olimpic la înot
David Popovici a împărtășit recent cu fanii săi momente din timpul sesiunilor de antrenament. Pe rețelele sociale, campionul a postat imagini și videoclipuri din timpul exercițiilor, lăsându-i pe admiratori să observe cum se transformă într-un „pachet de mușchi” cu fiecare zi care trece. Într-unul dintre momentele capturate, Popovici a reacționat cu umor atunci când preparatorul său fizic l-a filmat în timp ce făcea exerciții, spunând „Nu mă mai filma!”. Răsuna cu un zâmbet pe față, iar imediat după aceea și-a continuat cu seriozitate exercițiile.
În paralel cu antrenamentele intense, David a postat și câteva imagini în care se afla la volanul unei mașini de lux, un subiect care a stârnit controverse în rândul publicului din România.
Decizia lui David Popovici de a achiziționa o mașină de lux în valoare de 120.000 de euro a împărțit opinia publică din România. În timp ce unii l-au criticat vehement, considerând că suma respectivă nu este una adecvată pentru un sportiv, alții i-au oferit sprijin și l-au felicitat pentru că și-a îndeplinit un vis.
În mijlocul controversei, Simona Radiș, dublă campioană olimpică, a intervenit pentru a-l susține pe David Popovici. Canotoarea, cunoscută pentru pasiunea sa pentru mașinile de teren, a spus că nu înțelege de ce oamenii se concentrează pe asemenea subiecte, în loc să aprecieze realizările sportivilor.
„Mi se pare ireal faptul că în loc să ne concentrăm atenția pe ceea ce e important, ne-o îndreptăm spre lucruri de genul acesta. Bravo lui David că şi-a îndeplinit visul și și-a luat mașina dorită. Este problema lui, nu a noastră”, a declarat Simona Radiș în cadrul unui interviu pentru Antena Sport.
Motivul pentru care David Popovici și-a luat un Porsche Spider
David Popovici a explicat, într-un podcast recent, motivul din spatele achiziției sale. David a subliniat că a considerat că acest lucru este un premiu pentru eforturile depuse și pentru succesul obținut în cariera sa de până acum.
„Îmi plac mașinile. M-am uitat zi de zi timp de doi ani la această mașină, am verificat prețurile, am citit toate recenziile… și, când am reușit să o cumpăr, am fost mândru și fericit. Este un obiect pe care mi l-am dorit mult și m-am convins că merit să mi-l permit”, a mărturisit campionul olimpic.
În ciuda controversei legate de achiziția sa, David Popovici rămâne concentrat pe viitorul său sportiv. Pregătirile pentru 2025 sunt mai intense ca niciodată, iar sportivul român continuă să-și forțeze limitele pentru a performa la cel mai înalt nivel. După un an plin de succes, în care a demonstrat că este unul dintre cei mai buni înotători ai lumii, Popovici se pregătește să doboare noi recorduri și să își păstreze locul în vârful ierarhiei internaționale.
Astfel, în 2025, David Popovici promite să fie mai puternic și mai determinat ca niciodată, atât în bazin, cât și în viața personală, unde își continuă drumul către îndeplinirea visurilor sale.
Popovici nici nu a participat la campionatele mondiale de natatie de anul asta. S-a dus doar la niste amarate de olimpiade la Paris, unde rusii si bielorusii nu au putut participa, si s-a intors cu o singura medalie de aur dupa ce timp de aproape trei ani a primit mai multe laude si sponsorizari de care nici Nadia Comaneci n-a avut parte.
Popovici e doar o mediocritate care pana sa atinga majoratul a participat la concursuri de amatori si acum participa numai la concursuri unde competitia nu e mare. Nu inteleg de ce presa il pupa atata in c*r.