O pensionară din Iași a dat în judecată doi medici de familie, după prescrierea unei rețete. Deși prima instanță i-a obligat pe cei doi doctori la plata unor daune de 70.000 de euro, cea de-a doua instanță a admis apelul soților Daneliuc. „Este o decizie corectă a instanței”, consideră avocatul Adrian Fetcu, care îi reprezintă pe cei doi doctori
Doi medici ieșeni au obținut o victorie în Justiție. Astfel, după ce prima instanță îi obligase la achitarea unor despăgubiri totale de 70.000 de euro, Tribunalul Iași a admis apelul formulat de soții Armand și Liliana Daneliuc.
„Obligă în solidar pârâții Daneliuc Armand și Daneliuc Liliana să achite către reclamanta Valeria C. suma de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii”, au menționat magistrații ieșeni. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată cu recurs.
De unde a pornit scandalul
În urmă cu mai bine de un an, pensionara Valeria C. a decis să îi dea în judecată pe cei doi medici de familie. Femeia a susținut că aceștia i-ar fi prescris un medicament într-o doză de șase ori mai mare decât cea recomandată de un specialist, iar, după cinci zile de tratament, femeia a fost dusă cu ambulanța la spital.
Ieșeanca a afirmat că, pe data de 17 decembrie 2014, a mers la Clinica de Reumatologie II a Spitalului de Recuperare din Iași pentru un consult de specialitate și a primit tratament pentru un an. Pentru a i se elibera rețeta, pensionara a mers la medicul de familie Armand Daneliuc, care ar fi consultat-o și i-ar fi prescris medicamente, însă pe rețetă apare parafa și semnătura soției doctorului, Liliana Daneliuc, și ea medic de familie, potrivit reclamantei.
Pensionara a menționat că i s-ar fi prescris methotrexate PCH, un medicament utilizat și în cazul poliartritei reumatoide sau a psoriazisului, într-o doză de șase ori mai mare decât cea recomandată de specialistul de la Spitalul de Recuperare.
A cerut 100.000 de euro
Valeria C. a mai afirmat că a urmat timp de cinci zile tratamentul, timp în care s-a simțit din ce în ce mai rău. Astfel, în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie 2014, a chemat ambulanța și a ajuns la spital.
„Am stat internată în spital 14 zile, iar la externare, pe biletul de ieșire, s-a menționat că afecțiunea constituia efect secundar urmare a administrării de metotrexat”, a arătat reclamanta în fața instanței.
Pensionara a adăugat că a depus o plângere la Colegiul Județean al Medicilor Iași împotriva doctorilor de familie Armand și Liliana Daneliuc, care a decis sancționarea acestora cu mustrare.
Valeria C. i-a dat în judecată pe cei doi medici de familie și le-a cerut daune în valoare totală de 100.000 de euro. Armand și Liliana Daneliuc au solicitat chemarea în garanție a SC Asigurare Reasigurare Astra SA prin Fondul de Garantare a Asiguraților. Medicii su solicitat, în întâmpinare, să se aprecieze că acțiunea pacientei este întemeiată în parte, iar firma de asigurări trebuie obligată la plata despăgubirilor.
Contactat telefonic de reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași”, avocatul medicilor a precizat că hotărârea i se pare normală.
„Consider că este o decizie corectă a instanței, raportat la situația de fapt și de drept din acest caz”, a declarat ieri avocatul Adrian Fetcu, cel care îi reprezintă pe medicii Liliana și Armand Daneliuc.