Prima pagină » Titlurile zilei » Daniela, o tânără din Iași, vrea să se angajeze într-un domeniu de care puțini au auzit. Banii nu o interesează: „În străinătate pot lucra, dar nu vreau” – FOTO

Daniela, o tânără din Iași, vrea să se angajeze într-un domeniu de care puțini au auzit. Banii nu o interesează: „În străinătate pot lucra, dar nu vreau” – FOTO

28 oct. 2023, 02:00, 12 ,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

Daniela Tanasă, o tânără din Iași, care are studii în domeniul geneticii moleculare, își caută un loc de muncă de mai multe luni. Aceasta susține că nu s-ar angaja în străinătate, chiar dacă salariile ar fi mai bune. Spune că toți angajatorii cu care a vorbit până acum i-au cerut experiență în domeniul muncii

O tânără din Iași, care a studiat genetica moleculară, a venit la Bursa Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM, pentru a găsi un job în domeniul în care a studiat. Daniela Tanasă, în vârstă de 24 de ani, susține că a vrut să devină medic, dar a renunțat la idee și a studiat într-un domeniu similar, de care este pasionată.

„Am terminat genetică moleculară, ceva ce este foarte căutat și e de actualitate, mai ales în afară, pentru că este vorba de tot ce înseamnă medicină centralizată pe om. Proful meu obișnuia să-mi spună: nu există boală, există bolnavi. Boala, în cazul meu gastrită, acționează într-un fel. Boala aceasta, în cazul tău, acționează diferit. Am terminat facultatea de biologie-chimie, iar masterul este în genetică moleculară. Am avut și cursuri de farmaco-genetică, imunogenetică. Poți să îți dai seama din ADN ce ți se potrivește, ce nutriție să adopți, cum să ai un stil de viață astfel încât, dacă știi că ești predispus pe anumite boli, să le eviți. Iar chestia asta de ajută.

Pot să lucrez atât pe partea de laboratoare medicale, cât și pe cea de inseminare in vitro, de determinare igienică, dacă tu ai o anumită boală și este foarte rară, vii la mine, îți fac analizele și eu îți spun ce problemă ai, ce trebuie să faci. Mă pot angaja și la un spital din Iași, dar nu sunt oferte. Dacă sunt, probabil cer mai multă experiență față de ceea ce am eu. Pentru că, fiind studentă, e un risc destul de mare să mă angajeze.

Termină, în fiecare an, cel puțin 100 și ceva de studenți. Unii nu au nicio treabă cu domeniul, nu au ținut nicio pipetă în mână, alții sunt foarte pasionați, 25 de oameni ca mine, dar nu le convine salariul și poate vor să plece în afară, iar ceilalți care au mai rămas se integrează în mulțime”, spune Daniela Tanasă, absolventă din Iași.

O tânără din Iași își caută un loc de muncă

Aceasta adaugă faptul că a depus mai multe CV-uri, dar nu s-a angajat pentru că mulți angajatori i-au cerut cel puțin 5 ani de experiență.

„Sunt foarte pasionată, iubesc acest domeniu, dar nu am ce face în România cu asta! Eu am terminat de câteva luni masterul, am încercat să mă angajez. Am trimis câteva CV-uri, nu neapărat pe domeniul meu, pentru că nu e chiar atât de ușor. Deja îmi cer angajatorii 5 ani de experiență (n.r. – râde). Nu prea contează pentru angajatori că eu am făcut voluntariat în cei 5 ani de facultate și master. Am făcut cultură, organizare, tot ce înseamnă proiecte, scriere și manageriere de proiecte la Casa de Cultură a Studenților.

Aici, la târg sunt multe lucruri interesante pentru cei care au terminat liceul și vor să încerce un job pe partea tehnică sau cei care termină o facultate și sunt pe contabilitate și își doresc să meargă pe finanțe, bănci, dar nu pe inginerie. Sunt oferte superbe pentru cei care caută aici un loc de muncă, dar nu sunt pentru mine, din păcate. Eu trebuie să mai caut puțin”, mai spune Daniela.

O altă tânără din Iași și-a căutat un loc de muncă în domeniul agricol.

Absolventă din Iași: „Indiferent de salariu, îmi doresc un viitor aici”

Deși ar putea să primească un salariu de câteva mii de euro în străinătate, tânăra spune că vrea să rămână în țară. Aceasta a fost susținută de părinții săi pe perioada studiilor.

„La cât de mult a investit facultatea în mine, sincer, mă gândesc să nu plec în străinătate. Sunt din Piatra Neamț, am venit la studii în Iași, am primit bursă, iar statul a investit ceva bani în mine, că vorbim de 5 ani, nu e chiar puțin. Aș vrea să dau înapoi ceea ce am primit și comunității din care fac parte, pentru că mi se pare atât de fain că tu poți să dai, să răsplătești oamenii. Nu vorbim de stat sau de altceva, politică etc. Vorbim de oamenii cu care ești! Pentru că suntem o țară atât de faină și avem oameni atât de frumoși, aș vrea să-i ajut pe ei. Salariile sunt foarte mici, pleacă de la 1.900 de lei. Dacă primesc 2.400 de lei în mână e lux. Indiferent de salariu, îmi doresc un viitor aici”, mai spune tânăra absolventă.

La Bursa Locurilor de Muncă, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, au fost prezenți 91 de angajatori cu 1.000 de oferte. Daniela este o tânără din Iași care își caută un loc de muncă.

Comentarii
  • Nu exista in Iasi facultatea de biologie-chimie. Exista Facultatea de Biologie, iar una dintre specializari este de Biochimie.
    Rabdare si succes in cautarile tale!

  • Specializari fara locuri de munca, reteta invatamantului universitar romanesc.
    Bioingineria, alta facultate care nu iti asigura vreun viitor.

  • Cercul vicios al absurditatii

    Cercul vicios generat de angajatori din pdv al experientei, intr-un sistem esuat, ratat.

    N-ai experienta -> nu te angajeaza mai nimeni -> n-ai cum sa capeti experienta -> n-ai experienta ->

    Si tot asa si dupa aia ne pleaca creierele din tara.
    Astia cu pretentii absurde de experienta nu merita nimic, ei nu contribuie la formarea unui lucrator, cei care accepta si lipsa de experienta sunt cei care fac economia sa functioneze si ei poarta povara si pt. ceilalti.
    Sistemul insa este unul esuat, mult potential este pierdut din cauza felului in care functioneaza sistemul.

  • Patronii vor 5 ani vechime ??? Ce oameni răi! Nu vor ei să te scolarizeze pe banii lor?
    Tu ca student să faci greșeli pe ustensilele,nervii și reputația lor?

    No, așè ceva nu se mai poate…patronii este răi !

    Acum pe bune, tu ai angaja o habarnistă/ habarnist la firma ta?

    Vă dau un exemplu des întâlnit, un amic are un srl, un angajat( doar pe el), deci nu vorbim de zeci sau sute de angajați.
    In 2023 NU are cine să-i țină actele contabile, toți absolvenții de FEEAA sau FDC( fabrica de contabili) angajați pe 3000 lei net( deci nu salar minim) nu stiu să facă sau să depună o declarație la fisc, de bilanț nu mai vorbim.
    Intrebare întrebătoare? Ce dracu fac viitorii contabili la acea facultate?
    Vorbesc strategii macro economice ? Cu chiu cu vai a găsit o contabilă bătrână care să- i țină contabilitatea și să nu-i GREȘEASCĂ actele. Repet, o contabilă bătrână care știe meserie…vorba unui cântec/ șlagăr din anii 2000!

    Dragi studenți, de aia nu vă angajează nimeni…pt că frecați menta în facultate și nu vă invață nimeni nimic. Absolvenții de la FEEAA să nu „cunoaște” să facă o factură? Pe bune, ce dracu studiați in facultate,…? Matematică nu faceți? Trebuie matematică la greu, cunosc absolventi la FEEAA care nu stiu tabla inmulțirii !

    Dragi profesori, decani si rector…băgați matematică la FEAA in fiecare an, e rușinos sa termini contabilitate sau finanțe bănci și sa nu știi matematică. MATE PE PÂINE !

    SFAT
    PENTRU ORICE PATRON DEȘTEPT, UN STUDENT FĂRĂ VECHIME IN MUNCĂ E UN STUDENT VARZĂ. DACĂ NU AI EXPERIENȚĂ, ÎNSEAMNĂ CA TE-AI DISTRAT IN TIMPUL FACULTĂȚII ȘI ASTA VREI SĂ FACI ȘI LA FIRMA MEA, PE BANII MEI, PE MUZICA MEA…POATE ȘI CU NEVASTA MEA…EȘTI PORC DACĂ TE-AI GÂNDIT LA ASTA 🐷…glumeam.

    Puneți mâna și angajați-vă, căpătați vechime, bani și sunteți smekeri în câmin. „Băi, uite ce țoale are ăla, hai să ne culcăm cu el…” or să zică toate fetele din grupă.

    Loc de concluzie
    Dacă de angajezi in timpul facultății part time, ai bani de buzunar, gagicile vin repede la tine, profesoarele te vor invidia…ce mai, ești miezul din gogoașă…și BONUS faci și vechime !🥰

  • Dar de ce nu te intorci la Piatra Neamt?

  • mihnea voievod

    o sa gasesti tu in romania job in genetica moleculara cum studiez eu menstruatia la ciocanitori

  • daca primea oferta in alta tara, era de mult acolo. domeniul asta nu e unul profitabil, de aceea e greu de gasit de lucru.

  • Cat a fost studenta a avut ocazia sa afle cate laboratoare de genetica moleculara sunt in Iasi, 50-100?? Dar in regiunea Moldovei??
    A contactat acele laboratoare si s-a oferit sa faca practica, voluntariat in ele, in cate laboratoare a intrat?
    Tot este bine , ce se facea daca se specializa in exobiologie si trebuia sa lucreze la studiul vietii pe Marte sau in alte sisteme solare si dorea musai sa lucreze in Iasi.
    Mai copii, cand va alegeti aceste „specializari” intai trebuie sa va intrebati care este piata locurilor de munca pentru ele, si aapoi sa „castigati” cinci ani de specializare in domenii exotice fara nici o cautare in tara.
    PS un laborator de genetica moleculara costa sute de mii de coco, cel care are un astfel de utilaj, il da pe mana unui incepator , cu riscul de a face erori sau a paradi echipamentul si/sau consumabile de mii de euro, la o singura incercare ?

  • Marius Mon Eclèr

    Mai bine făcea medicină generală și avea asigurat un salar de 6000 euro pe lună…unii medici de familie decontează de la Casa de Asigurări și juma de miliard pe lună( 10.000 euro)…deci se câștigă bine din scris retete si trimis pacienți la specialist.
    Data viitoare faceți ceva din care se câștigă mulți bani…gen stomatologie, medicină generală, etc…

    Dacă alegeți medicină generală, aveți casă gratis( Anl), mâncare gâtită moka( normă de hrană), dormiți la spital si primiți 300 euro net pe noapte( de gardă)…mii de euro salar, sex la discreție cu femei la menopauză, etc☺🤣…!

  • Va găsi cu siguranță de lucru la un spital, laborator sau Institut de cercetare. Trebuie doar să se înarmeze cu un pic de răbdare…

  • SfântulSisoe

    Doamne, citești comentariile și te crucești. Daniela, dacă citești și tu, ia-le ca pe un semn ca trebuie sa pleci. Uite-te și tu ce “patroni” cu mentalitate de toneta, cât de mici și de meschini și de negativi. Ce legătura are FEEA și unul care a vrut marea cu sarea pentru 3000 lei (!) cu ce ai studiat tu? Ca sa nu mai vorbesc de aluziile sexuale și badaraniile moca. Fa-ți un bine, cauta sa-ți oficializezi engleza cu un IELTS IBT, multe laboratoare și universități cer asta, e birocrație peste tot, apoi aplica inafara. Joaca și cartea egalității de gen și al contextului cultural din care vii in cover letters, totul va fi bine.

  • Adevărul e altul...

    Studenții freacă menta in facultă, profii se fac că-i învață meserie…la final studentul rămâne doar cu un carton A4 pe care scrie pompos @ economist, dar el e prost bâtă sau @ arhitect, dar el a proiectat doar poiata de găini a bunicii sale, etc !

    Singurii care câștigă sunt cadrele didactice si personalul auxiliar al facultății…ei sunt cei care râmân cu ceva, rămân cu cu banii primiți pt „educarea” studentului …( la noi în invățămďântul superior doar salariile contează).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`