Daniel Prigoană, unul dintre frații lui Silviu Prigoană, a făcut recente declarații surprinzătoare despre afacerile și realizările fratelui său, din timpul vieții acestuia. Potrivit lui Daniel, Silviu nu ar fi avut, așa cum se credea, o avere imensă, iar succesul său ar fi fost, în mare parte, rezultatul unor idei venite din partea sa.
Daniel susține că el a fost cel care l-a sfătuit pe Silviu să înființeze o televiziune de știri, iar tot el ar fi fost inițiatorul proiectului care a dus la înființarea firmei de salubrizare care i-a adus succesul.
Daniel Prigoană, declarații neașteptate despre fratele său
La doar două săptămâni după dispariția fratelui său, Daniel Prigoană a făcut declarații surprinzătoare despre Silviu Prigoană. Potrivit acestuia, el ar fi fost cel care a pus bazele firmei de salubrizare Rosal, un proiect care a jucat un rol esențial în succesul fratelui său în lumea afacerilor. Aceste noi informații vin să adâncească misterul în jurul carierei lui Silviu Prigoană, într-o perioadă încă marcată de durerea pierderii sale.
”Eu am deschis firma Rosal pentru el, m-am dus special la București. Am concesionat sectorul 2 de la Crin Halaicu, iar Silviu s-a autointitulat ‘Regele Gunoaielor’. Inclusiv postului TV Realitatea eu i-am pus denumirea. I-am zis lui Silviu să facă altceva, nu ca la celelalte televiziuni. Mi-a răspuns că nu se pricepe, că nu este în domeniu.
Mă uitam la televizor și am văzut jos, pe ecran, cotații, vremea și știri. Și i-am zis așa ceva vreau să văd, o televiziune de știri! 350.000 de dolari pe lună mergeau în televiziune. Nici asociații lui nu erau băgați atunci, era numai el” – a declarat Daniel Prigoană pentru cancan.ro.
Daniel Prigoană, fratele regretatului Silviu Prigoană, a făcut recent o serie de afirmații neașteptate despre abilitățile antreprenoriale ale acestuia. Potrivit lui, Silviu nu ar fi avut un talent înnăscut pentru afaceri, iar succesul său financiar s-ar fi datorat în mare parte împrumuturilor bancare pe care le obținea pentru a-și susține proiectele. Aceste declarații aduc o nouă perspectivă asupra modului în care Silviu Prigoană a reușit să-și construiască imperiul de afaceri.
”Silviu nu a avut bani niciodată, a avut bani de la bancă. Lumea nu știe. Și-a deschis 58 de firme. El nu a făcut o firmă care să funcționeze, să aibă profit. Toate firmele lui au fost în faliment. A fost foarte deștept, dar numai la prostii. I-am salvat pielea de mai multe ori.
Când este lăudat că ce om de afaceri a fost, noi râdem cu lacrimi. El a fost deputat și a candidat la primărie după ce i-a adus Adriana notorietate. Dacă nu era Adriana, el era Anonymus SRL”, a adăugat Daniel Prigoană.
Daniel Prigoană nu a participate la înmormântare
Silviu Prigoană a decedat pe 12 noiembrie 2024, la vârsta de 69 de ani, iar înmormântarea sa a avut loc într-un cadru foarte privat și discret, fără prezența fraților săi. Ceremonia a fost organizată în mare secret, iar, la acea vreme, Daniel Prigoană declara că nu ar fi participat la funeraliile fratelui său nici dacă ar fi fost invitat. Această atitudine a fost una neașteptată, având în vedere legătura lor de familie, și a stârnit multe speculații în jurul relațiilor din sânul familiei Prigoană.
„Păi când, că n-am fost anunțați de nimeni, de nimic. Habar n-am. Eu nu mergeam oricum, am spus că eu nu mă duc, pentru că știu că totul este un circ, dar frații mei au vrut să meargă. Au vrut să meargă amândoi și zic: ‘Unde mergeți voi, că există două variante: una, că nu vă lasă să intrați, pentru că nu poți, nu ai pretenții, că nu putea să învețe copilul asta nimic altceva de la tatăl lui’. L-au înmormântat și nu a știut nimeni. Exact cum a fost cu tatăl meu. Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu Silviu. Ce să învețe? Deci nu are nicio logică ce se întâmplă, dar asta e. Noi nu degeaba nu am mai vorbit cu el (n.r. cu Honorius) de 17 ani. De ce? Ce rost are circul ăsta? Nu știu ce au ei în cap. Cui folosește asta? Decât circul… Cum i-a plăcut lui Silviu să facă circ din orice, să iasă în evidență, nici pe el nu l-am înțeles!” – a declarat Daniel Prigoană atunci.
Daniel Prigoană nu a participate la înmormântare, iar acum a făcut declarații neașteptate despre fratele său.