Prima pagină » Titlurile zilei » Daniel Horodniceanu, vicepreședinte CSM și fost șef al DIICOT, criticat aspru de jurnaliști, bloggeri și oamenii politici din România
Daniel Horodniceanu, vicepreședinte CSM și fost șef al DIICOT, criticat aspru de jurnaliști, bloggeri și oamenii politici din România

Daniel Horodniceanu, vicepreședinte CSM și fost șef al DIICOT, criticat aspru de jurnaliști, bloggeri și oamenii politici din România

08 mai 2023, 13:28, 6 ,
în Titlurile zilei

Daniel Horodniceanu, fost şef al DIICOT şi actual vicepreşedinte al CSM, a fost oprit în trafic de doi agenţi de Poliţie din Iaşi, după ce baronul a încălcat regulile de circulaţie. Atitudinea procurorului a fost aspru criticată de presa din România.

Redăm în cele ce urmează părerea unor jurnalişti cunoscuţi în ceea ce priveşte comportamentul care lasă de dorit a lui Horodniceanu.

„Inocentă victimă a înscenării unor polițiști de la rurală – așa cum se plânge că e -, ultrahipermega cunoscutul procuror anti-mafia, cel care pretinde că ar trebui să fie cunoscut – eventual de toată planeta -, a făcut plângere la instituțiile statului pentru „provocarea” agentului David și a colegului lui?

Sau el s-a bazat că îl pune la punct pe agentul David și pe colegului lui cum știe el că se face, vorbind direct cu șeful IPJ Iași, aranjând cu acesta speța „provocării” sale de către doi agenți de la rurală, care „pretindeau că nu ne cunoaștem”.

Este scandaloasă încercarea de scuzare și de apărare a lui Horodniceanu, ditai vicele CSM, instituția care este garantul independenței și corectitudinii magistraților. Cum să reformezi un sistem cu asemenea comportamente la vârful lor? Cum să speri la justiție corectă când șefii magistraților sunt loviți de sindromul „da’ tu știi cine sunt eu?”. #statulesuat”, a transmis Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie.

Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociației Dăruiește Viața, reușește pe un ton sarcastic să îl facă mega-cunoscut pe Horodniceanu, ‘așa cum își dorește dânsu”.

„“Știți cine sunt eu? Știți? Nu mă cunoașteți? Oare de ce nu mă cunoașteți.”

Așa funcționează România. Așa se comportă un procuror care ar trebui să apere legea. Și nu un procuror oarecare, ci ditamai fostul șef al crimei organizate, după cum singur precizează, și actual membru CSM.

Rușine! Rușine tovarășu’ procuror! Rușine!

Am pus o fotografie, să-l știe toată țara, zic, așa cum își dorește dânsu’ foarte mult!

Felicitări celor doi polițiști care au dat dovadă de bun simț și multă răbdare! Și nici cu gramatica nu stau rău, au știu exact diferența dintre “datorită” și “din cauza””, a transmis Oana Gheorghiu, membru fondator al Asociației Dăruiește Viața.

Scriitorul Mihai Radu condamnă atitudinea celor de tipul lui Daniel Horodniceanu, ajunși în funcții înalte cu pierderi ale bunului simț.

„Întreabă unii: domne, cum își pierd unii mințile când ajung șefi?

Greșit, nu e așa. Sunt jigodii, sunt necultivați și agramați, sunt slugi cu șefii și sunt agresivi cu subalternii de mici. Tocmai pentru că sunt așa ajung sus, ăsta e criteriul de promovare de fapt.

Nu șefia îi strică, șefia doar le scoate la suprafață toată mizeria. Șefia ne arată aceste jigodii în toată splendoarea lor.

Sistemul cultivă Horrorniceni. Dreptul e în articularea civilizației noastre, e o înțelegere culturală, o aprofundare a întrebărilor despre om și dreptate. Și-apoi vezi aceste lepre care sunt șefi pe la noi.

Păi destrăbălatul ăla mintal de Dănileț e super băiat pe lângă scursurile astea. Horrorniceanu ar trebui exclus din magistratură pentru felul în care gândește”, a transmis Mihai Radu, jurnalist.

Jurnalistul Lucian Mândruță vorbește de altfel despre aparențe și realitate. Ce scenariu?! Ce înscenare?!

„Cazul Horodniceanu. Nu mă pricep la luptele între diferitele structuri de forţă ale statului. Nici nu vreau să dobândesc vreo mare expertiză acolo.

Pe mine mă interesează – pentru că asta predau la trainingurile mele de media – aparenţele.

Lumea se uită superior la ele, crede că nu contează, că trebuie să lăsăm faptele să vorbească…

Doar că aparenţele pot cădea peste fapte cu greutatea unei lespezi de mormânt. Şi în cazul ăsta fix aşa se întâmplă.

Pentru că, de fapt, nu faptul că dl. Horodniceanu are o problemă de ego exacerbat e important aici. Ci inabilitatea de a o ascunde, mai ales atunci când interesul propriu e în joc. Cum să laşi o astfel de slăbiciune – orgoliul – să devină publică? Cum să furnizezi celorlalţi, cu gura ta, o cale simplă de a te discredita?

Unde era creierul când gura mesteca acele cuvinte?

Mai mult, unde erau principiile pe care orice om care reprezintă ceva trebuie să le urmeze în spaţiul public? Alea cele mai simple. Calm. Relaxare. Umor. Empatie. Control al mesajului. Unde?

Citesc tot felul de interpretări că scena i-ar fi fost înscenata. Păi dacă se ştia la risc (şi un mega-procuror îşi face mereu inamici) nu trebuia să-şi impună să-şi controleze fiecare secundă petrecută în spaţiul public? Camera ascunsă? Păi cred că a văzut mai multe filmări cu aşa ceva decât mine!

ŞI oricum, dacă te filmează sau nu cineva e puţin important: ce impresie faci celorlalţi nu se modifica atunci când o cameră e prezentă – sau nu. Pentru că şi fără camera oamenii ţin minte şi vorbesc despre tine.

Din asta se construiesc reputaţiile. Din asta se face statura publică: din ceea ce spun ceilalţi despre tine, nu din ce spui sau crezi tu.

Ce se mai poate face acum, la categoria „damage control”?

Mai puţină scenarită. Şi mai mult umor. Trebuie să râdă şi el – de el însuşi – ca să ne convingă că îi pare rău”, a transmis jurnalistul Lucian Mîndruță.

Silviu Iliuţă, producător executiv la „Cronica Cârcotaşilor“, afirmă prin intermediul unei postări, în stilul caracteristic, că națiunea s-a prins cine e Horodniceanu. Dacă era mirat că nu îl cunoștea tineretul, acum are eticheta pusă.

„Cat despre smecherul sef, sefoi, barosan, la o institutie care ar trebui sa imprastie dreptate, lege, fara tocmeala.

Cat despre acest smecher, care a spus politistului „voi stiti cine sunt eu? Lasa ca vorbesc eu cu sefii vostri!”

Cat despre el…: Stim cine esti, nene! Ne-am prins toti.

Nimeni in drum”, a spus Silviu Iliuță, blogger.

Victoria Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii și Protecției Sociale, atrage atenția asupra acestui fenomen prin care ‘funcția îți ia mințile’.

„Genul acesta de atitudine: tu știi cine sunt eu?, nu se formează peste noapte.

Cu mine nu poți lucra dacă te văd că funcția îți ia mințile. Mi s-a întâmplat să văd și nu am închis ochii. Șefia în România, mai ales șefia care are legătură cu susținerea politică, e înțeleasă prost.

Cu atât mai grav mi se pare la un procuror. La un procuror cu funcție înaltă. Ca procuror ești chemat să impui morala publică, prin lege.

Nici nu știu ce mă deranjează mai mult la acești speciali și viitori speciali.

Faptul că nu au limită în atragerea de beneficii peste beneficii sau atitudinea arogantă, mi-se-cuvenismul. Care pleacă tot la faptul că își decid orice, oricând. Nu le ajunge și se cred atât de importanți că dau ei telefoane să mărească salarii pe unde doresc. Nu tu lege, nu tu politică publică de salarizare.

Țara asta are probleme grave, de la situații punctuale se vede ce probleme de fond are. Și, într-adevăr, totul pleacă de la cap.
#horodniceanustory
#suntcurioasadacaseiaumasuri
#candgresestiplatesticuscuzesaunu”, a transmis Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale.

Ziaristul Cătălin Tolontan consideră că polițistul ieșean i-a oferit lui Daniel Horodniceanu o lecție de bună cuviință, pe care o cam o uitase.

„”Agentul David” dintr-un sat din Iași i-a oferit o lecție de bună cuviință profesională cunoscutului procuror Horodniceanu: ”Puteți fi și președinte”
Doi polițiști l-au oprit pe procuror după ce a depășit fără semnal. În momentul în care Daniel Horodniceanu a început să facă paradă (”Mă cunosc toți polițiștii din județ”, ”Eu oricum mâine mă duc să mă văd cu Gîtlan (n.r. Șeful IPJ)”, ”Eu sunt în măsură să fac orice”) cei doi agenți au rămas calmi, civilizați și i-au comunicat avertismentul. Așa arată folosirea eficientă a impozitelor și taxelor.

UPDATE: Întrebat de G4Media, Daniel Horodniceanu susține că ”este regretabil și îmi reproșez acest lucru”, dar că a asistat la o ”scenetă bine pusă la punct”. Ceea ce regretă, spune procurorul ”este că că nu am rezistat provocării”, provocarea fiind ”faptul că polițiștii pretindeau că nu ne cunoaștem”. Marțial motiv de provocare pentru un magistrat: să spui că nu-l cunoști. E asta o provocare? Să te faci că nu cunoști un șef din CSM și să-l tratezi ca pe un cetățean obișnuit?

Fost șef DIICOT și actual vicepreședinte CSM, procurorul Daniel Horodniceanu a fost oprit zilele trecute de poliție, într-o localitate rurală din Iași, a scris duminică site-ul jurnalist.ro. Site-ul postează și filmarea.

În imagini se vede cum Daniel Horodniceanu este iritat, încă de la începutul discuției. I se spune că a fost oprit pentru că a depășit, fără să semnalizeze, mașina de poliție care mergea cu 70 de km la oră. Limita de viteză era de 50 de km pe oră.
”Dar de ce nu mă cunoașteți, oare?”

Procurorul le spune celor doi agenți de poliție cine este: ”Sunt procuror șef Horodniceanu, de la crimă organizată! Nu mă cunoașteți?”. Cel de-al doilea polițist îi spune că nu, nu îl cunosc. ”Dar de ce nu mă cunoașteți, oare?”, zice procurorul.

Politicoși, polițiștii îi solicită șoferului documentele sale și ale mașinii. Horodniceanu le dă ”legitimația mea de procuror” și-i întreabă cine sunt ei. Calmi, unul dintre polițiștii se recomandă: ”Agent David, din cadrul Secției 1, poliție rurală…”. Apoi, cei doi continuă să-i ceară actele, fără să ia în calcul legitimația de procuror.
***
”Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării ăsteia!”, spune Horodniceanu. ”Nu are importanță”, răspunde, calm, polițistul David. ”Puteți fi și președinte”, îi mai spune polițistul vicepreședintelui CSM.
***
Bluza ponosită a polițistului de noapte

”Eu oricum mâine mă duc să mă văd cu Gîtlan”, spune procurorul. Costel Gîtlan este inspectorul șef al IPJ Iași, din 2018. Polițiștii continuă să-i spună procurorului că ”nu are importanță”.

Apoi, de lângă mașina lui scânteietoare, Daniel Horodniceanu ia peste picior bluza unuia dintre polițiști, cam ponosită, într-adevăr, după buget. ”Este conformă”, îi răspund cei doi agenți de poliție rurală. ”Și nu credem că sunteți în măsură…”.

”Eu sunt în măsură să fac orice! Din cauza mea dumneavoastră aveți undeva la 15% în plus la salariu”, le spune Horodniceanu, urcat deja în mașină. ”Da, eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 și dumneavoastră ați luat 15%”, adaugă procurorul, înainte de a-și tura mașina.

Da, cine știe, o fi vorbit Horodniceanu, dar banii i-am dat noi. Și poate că e cazul să mai oferim o mărire de salariu poliției care are astfel de agenți”, a transmis jurnalistul Cătălin Tolontan.

Comentarii
  • Cei de mai sus, comentatori, va situati la acelasi nivel cu procurorul. Aici se comenteaza!!!! Sunt sofer de 40 de ani, deci nu am 40 de ani, si parerea mea este ca a fost o provocare! Politistii trebuiau sa-i ceara actele, pe care H. le-a prezentat si sa-i comunice avertismentul cu semnalizarea, atat!!! Mi s-a intamplat si mie sa nu semnalizez cand n-am cui!

  • Nu zic nu, a greșit enorm procuroul ăsta. Pt funcția pe care o are, dacă avea ceva de rezolvat, rezolva mai apoi, pe sestache, elegant, nu cu replici penibile, de primar de comună.

    Dar când vezi toată haita de #rezisti propagandiști progresisti lgbt iști trădători de neam și țară, de al de mandruta, tontalau ori godina, cum s au aliniat ca hienele, e mai mult decât limpede că domnul porcuror a supărat pe cineva important ori pur și simplu trebuie să lase locul altcuiva și nu a vrut.

  • Oare pe cine a suparat domnul procuror?

  • Procuror….bine zis….a venit cu bani de acasă el și cu gingașul Oprea și a dat polițiștilor din buzunarele lor 15 la sută în plus….Ce porcuror e asta cu un orgoliu cat casa poporului în timp ce crima organizata își face de cap in tara asta….o fi luat lecții de la capii lumii interlope…

  • Chestor Gîtlan Costel

    Domnule magistrat te ai laudat ca ma cunosti si vei veni azi la mine sa vorbim! De ce nu ai mai venit??? tocmai ai devenit un penal, un oligofren! Esti o scursură a societatii democratice in care ne place sa credem ca traim cu totii … dar nuuuu… scuze … voi sunteti o specie aparte de parveniți care traiti intr o lume paralelă unde vă credeti zei care ” pot face orice” Rusine sa ti fie oligofren infect ! Bravo colegilor politisti ! Sunt alaturi de voi si va felicit pentru atitudine, comportament si tactul de care ati dat dovada! Sa nu va lasati intimidati de nici un parvenit cu orice functie in Statul Român!

  • @Eleno, mars la Horo si linge in continuare. Naparco, mai uita-te o data pe filmare si vezi daca e corect ce face un ditamai procuror cum se crede el, ca seful crimei organizate n-a dat dovada ca a fost vredata, sefii au fost cordunenii de exemplu. Comunisto cu 40 de ani de soferie, du-te si tu la Socola cu Horo de mana,, n-aveti ce cauta in trafic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024