Prima pagină » Cancan ultimă oră » Dani Oțil, în lacrimi la propria nuntă! Ceea ce s-a întâmplat în biserică l-a copleșit

Dani Oțil, în lacrimi la propria nuntă! Ceea ce s-a întâmplat în biserică l-a copleșit

02 aug. 2023, 21:20,
în Cancan ultimă oră

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut pasul cel mare în fața altarului, pe data de 30 iulie, iar cei doi amorezi așteptau cu sufletul la gură acest moment, mai precis să devină o familie și în fața divinității.

Alături de ei la slujba religioasă au fost nașii de cununie, Tinu Vidaicu și Roxana Ionescu, dar și persoanele apropiate cuplului. Bineînțeles că, întregul eveniment a fost unul extrem de emoționant pentru Dani și Gabriela, însă unul dintre momentele petrecute în biserică l-a emoționat la maxim pe prezentatorul TV, iar despre asta a vorbit chiar nașul său, Tinu Vidaicu.

Momentul care l-a emoționat la maxim pe Dani Oțil la slujba religioasă

Ziua de 30 iulie a fost una cu emoții pentru Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, căci și-au unit destinele în fața divinității, moment pe care ambii parteneri îl așteptau cu sufletul la gură, dar și fanii acestora, care ardeau de nerăbdare să-i vadă pe cei doi făcând marele pas în fața altarului.

Ei bine, conform declarațiilor făcute de nașul de cununie al cuplului, Tinu Vidaicu, întreaga slujbă a fost extrem de frumoasă, dar un moment l-a făcut pe Dani Oțil chiar să lăcrimeze, din cauza emoțiilor.

„Emoționați au fost cu siguranță. Părintele era și un fel de «entretainer». L-am felicitat, a fost foarte bun. Avea cuvintele la el și momentul pe care l-a realizat, aducându-l în față pe tatăl lui Dani, a fost «on top of all». Adică l-a adus și pe tatăl lui, era și Tiago, cel mic, tot momentul ăsta, în care și Gabriela era emoționată, l-a emoționat și pe el”, a spus Tinu Vidaicu, pentru un post TV.

Declarațiile pe care le făcea Gabriela Prisăcariu, înainte de nunta cu Dani Oțil

Gabriela Prisăcariu și-a dorit la maxim să ajungă în fața altarului alături de partenerul ei de viață, Dani Oțil, specificând că, pentru ea, este mult mai importantă uniunea în fața divinității decât actul rezultat în urma cununiei civile, fapt dezvăluit de ea chiar înainte de nunta cu prezentatorul TV.

„Am emoții, îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul ăsta, să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine. Suntem tot mai uniți, mai închegați și sunt extrem de fericită și relaxată, îmi place că nu am un stres sau nu ne certăm. Noi tot timpul ne înțelegem și ne completăm unul pe altul. Mă simt iubită și împlinită! Cred că alături de el am devenit femeie și îmi place persoana care am devenit alături de el”, declara Gabriela Prisăcariu, pentru un post TV, înainte de cununia religioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
06 august 2024
06 august 2024