Subiectul momentului, care se concentrează pe Eva Măruță, este departe de a se estompa, iar Dana Rogoz s-a implicat și ea. Pe măsură ce filmul în care micuța a jucat și a facut senzație în cinematografe, mai mulți oameni publici o apără pe fiica lui Măruță de comentariile agresive care vin din mediul online.
O persoană care se poate exprima cum se simte un copil în această situație este Dana Rogoz, care și ea a fost o vedetă încă de mică.
Ce vedete au reacționat în scandalul în care este implicată Eva
Adela Popescu, Alex Bogdan, Mihai Dima (Bromania), Anamaria Prodan, Irina Margareta Nistor, George Mihăiță sunt doar câteva dintre persoanele publice care fie au dezaprobat reacțiile din social media la adresa Evei Măruță, fie au confirmat că fetița are talent și dezinvolutură, calități care o recomandă să fie actriță.
Este acum momentul ca Dana Rogoz să exprime sentimentele legate de acest scandal, mai ales că ea însăși a trecut printr-o experiență similară în copilărie și nu numai.
Dana Rogoz, despre scandalul în care este implicată Eva Măruță
Dana Rogoz a avut un impact semnificativ în copilăria multora dintre noi, fiind cunoscută pentru rolul său ca Abramburica în emisiunea de mare succes Abracadabra, condusă de Magicianul Marian Râlea.
„Am urcat pe scenă de la vârsta de 3 ani. Am devenit Abramburica la vârstă de 9 ani, adică exact vârsta pe care o are acum unul dintre copiii mei. De foarte mult ori în copilăria mea am fost întrebată “ce sunt părinții?”, de către alți adulți, probabil părinți la rândul lor, care porneau de la premiza că sigur vreunul dintre părinții mei e cel puțin actor, regizor sau mare producător de televiziune.
Ei bine, dezamăgirea se așternea imediat pe fața lor când le răspundeam că “nu, părinții mei sunt ingineri chimiști.” Ba unii chiar insistau cu “nu se poate, atunci altcineva în familie…?”, “Nu, absolut nimeni din familia mea nu a mai avut vreodată legătură cu domeniul artistic…”.
Dar în același timp, de-a lungul celor 35 de ani de când sunt in față publicului, am lucrat cu actori extraordinari, ai căror părinți erau artiști extraordinari. Sunt convinsă că și ei au avut de suferit pe subiectul asta și au învățat, de nevoie, să treacă peste bârfele din culise. Concluzia e că unii oameni triști, nemulțumiți de vieților lor, te vor judeca oricum, indiferent de cât de performant ajungi să fii într-un domeniu și indiferent de istoricul pe care îl ai.
E prima oară când mă gândesc mai serios ce aș face dacă vreunul dintre copiii mei ar vrea să aleagă drumul pe care am mers eu. Ce ar trebui să fac dacă aș vedea că unul dintre copiii mei are o înclinație către domeniul asta? E normal ca tocmai eu să le ofer mai puține șanse copiilor mei, decât mi-au oferit mie părinții, care nici măcar nu aveau legătură cu lumea asta?
Tocmai eu, care știu acum cât de important a fost să am susținerea părinților pe acest drum, încă de când eram foarte mică? E firesc să fiu mentor pentru alți adolescenți care visează să devină actori, să lucrez cu atât de mulți alți copii, ajutându-i de fiecare dată cu sfaturi, în baza experienței personale, dar cu ai mei nu? Ar trebui să îi opresc, să îi întorc din drum, să îi sperii, vorbindu-le despre cât de rea poate fi lumea și cât de nedrept ar putea fi judecați? Să nu ii las să încerce profesia pe care eu o iubesc și despre care le vorbesc cu pasiune mereu, doar din dorința de a-i proteja?
Adevărul e că ei vor crește cu eticheta “băiatu’ lui..” și “fata lui…”, indiferent de domeniul în care vor profesa. Că alegi să îi arăți sau nu în spațiul public, că îi ții cu spatele în social media sau când faci postări comerciale, ei tot vor fi – mai ales pentru cei cu care vor intra inevitabil într-o competiție în viața lor – “copiii lui..”.
E o etichetă cu care s-au născut, într-o țară care are plăcerea și priciperea fantastică de a eticheta, de a judeca, de a trage concluzii, de a analiza fără niciun fond la bază.
Vă spune cineva care trăiește și acum cu toate etichetele posibile și imposibile: eticheta de “sigur fiica cuiva din industrie”, eticheta de “soție de regizor” – chiar dacă aveam deja 15 ani de muncă în față publicului, înainte să îl cunosc, eticheta de “femeie întreținută” – chiar dacă mi-am câștigat independența financiară de mică, având salariu de la vârstă de 8 ani, eticheta “actrița de seriale TV” – pusă de oameni care nu au avut niciodată curiozitatea să mă vadă la teatru sau în alt gen de producții sau eticheta “vedetă cu viață glamour, care habar n-are de greutăți” – chiar dacă am avut o viață atât de complicată, încât prietenii se întreabă cum de mai sunt totuși sănătoasă la cap.
De absolut toate aceste etichete mă lovesc aproape zilnic, chiar și după 35 de ani de carieră. Poate tocmai de aceea mă bucur atât de mult de un casting luat pentru o producție internațională, de o selecție sau un premiu la un festival internațional. Pentru că de fiecare dată acolo am șansa să fiu privită de la zero, fără așteptări, fără etichete.
Dar să înjuri un copil pe contul administrat de părinții lui, fără nicio jenă, ba chiar considerându-te îndreptățit, mi se pare că e exemplul cel mai clar că mai rău de atât nu se poate ajunge în “dialogul” din social media.
P.S. E 3:27 dimineața și mă gândesc cum copiilor mei poate le-ar fi mai bine afară, pe viitor, unde ar avea luxul de a fi priviți fără prejudecăți”, sunt gândurile lăsate de Dana Rogoz cu privire la Eva Măruță pe blogul ei, danarogoz.com.