Joi, 7 noiembrie, de la ora 12:30, Viorela Dimici, moderatoarea #PodcastBZI, va discuta cu Dan Ursu, un artist multidisciplinar, despre cum poți transforma pasiunea pentru artă într-o sursă sustenabilă de venituri.
Dan Ursu este fondatorul Atelierului Poteca și un profesionist dedicat activităților artistice, cu peste 15 ani de experiență în ghidarea copiilor și adulților. Acesta și-a construit o carieră bazată pe pasiune, dându-și seama că arta este mai mult decât o meserie – este o cale de a te conecta cu ceilalți.
De-a lungul carierei sale, Dan a realizat peste 3.000 de portrete, a pictat peste 1.000 de metri pătrați de pereți și a ajutat mai mult de 100 de talente să își descopere potențialul artistic. Atelierul Poteca, pe care l-a înființat, este locul în care arta devine accesibilă pentru toți, de la copii la seniori, prin ateliere de pictură și ceramică.
În cadrul podcastului, Dan va vorbi despre cum poate un artist să-și monetizeze munca, să atragă clienți și să își construiască o carieră de succes. El va discuta despre proiectele sale actuale, precum atelierele de Live Painting și Live Sketching, dar și despre planurile de viitor, inclusiv proiectul „100 de portrete care să spună 100 de povești”, pe care îl va lansa în 2025. De asemenea, va împărtăși detalii despre francizarea Atelierului Poteca, un demers ce promite să extindă impactul artei sale asupra unui public și mai larg.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.