Prima pagină » Sport » Dan Petrescu chiar negociază plecarea! Cele două echipe pentru care și-a luat liber de la CFR
Dan Petrescu chiar negociază plecarea! Cele două echipe pentru care și-a luat liber de la CFR

Dan Petrescu chiar negociază plecarea! Cele două echipe pentru care și-a luat liber de la CFR

10 nov. 2020, 02:00,
în Sport

Dan Petrescu și-a luat liber următoarele cinci zile pentru că se simte extenuat. Asta a susținut și la finalul meciului FC Argeș-CFR Cluj, scor 0-2, numai că nu va avea parte de zile liniștite. Motivul real al concediului este legat de posibilitatea de a negocia în orice moment al zilei cu cele două cluburi interesate în acest moment de el, Al Nassr, din Arabia Saudită, și o echipă din Turcia, cel mai probabil Antalyaspor.

Al Nassr și Antalyaspor sunt echipele care îl vor pe Dan Petrescu

Pentru Nassr nu ar fi o problemă să plătească și clauza de peste două milioane de euro CFR-ului, așa cum Al Hilal a făcut pentru Răzvan Lucescu. Echipa arabă abia a obținut prima victorie în 4 meciuri, ceea ce reprezintă un start catastrofal pentru fosta campioană a Arabiei Saudite.
Însă Antalyaspor sau altă echipă din Turcia nu ar oferi o asemenea sumă. Dar există varianta unui transfer pe bani mulți, așa cum s-a întâmplat cu Boli, care l-a însoțit pe Petrescu în China în urmă cu doi ani. Așa că plecarea tot se poate produce.

Mesajul transmis în direct de Dan Petrescu patronului Neluțu Varga

Pentru apropiații lui Petrescu, mesajul că nu va pleca niciodată cu scandal de la CFR Cluj este este cea mai bună dovadă că vrea să părăsească echipa, dar că vrea să o facă amiabil.

„Am o pauză de cinci zile și vreau să mă gândesc la ce e bine pentru toată lumea. Am muncit trei ani și jumătate aici. Ceva se întâmplă, trebuie să iau o decizie bună și pentru mine, și pentru club.
Oferte pentru mine? Sunt foarte multe. Dar aș vrea să plec, dacă o să plec, cu capul sus, să ne dăm mâna. Eu nu o să plec niciodată cu scandal de la CFR Cluj. Dar acum chiar am nevoie de o pauză, să mă relaxez”, a zis „Bursucul”, la interviu.

Dan Petrescu se plânge că nu i s-au făcut transferuri

Antrenorul CFR-ului insistă și se plânge de transferurile din această vară, însă cel puțin la prima vedere lucrurile nu stau chiar așa. Pentru că în locul lui Arlauskis a venit Bălgrădean, Boli a început sezonul la CFR și a plecat că a vrut el, cu scandal, și doar un ghinion mare a făcut ca echipă să aibă în acest moment trei fundași centrali accidentați. În plus, Manea și Ciobotariu au multe meciuri jucate ca fundaș central și puteau fi considerate variante.
La capitolul sosiri sunt Bălgrădean, Manea, Gabriel Debeljuh, Iasmin Latlovlevici, William Soares, Jakub Vojtus, Nicolae Carnat și Syam Ben Youssef, în timp ce la plecari se regăsesc Arlauskis, Mihai Bordeianu și Kevin Boli pentru că Andrei Radu, Giannis Kontoes, Lacina Traore, Jesus Fernandez și Yacouba Sylla oricum nu reprezentau mare lucru pentru Petrescu.

„Suportul conducerii? N-a fost o problemă niciodată. Dar campania de transferuri n-a fost bună, asta m-a supărat cel mai mult. De exemplu, l-am pierdut pe Boli și n-am luat nimic acolo. Plus la mijlocul terenului.
Mă bucur că azi l-am descoperit pe Soares. El a venit «din copac», n-a jucat de trei luni, păcat că nu-l avem în Europa League. Campania de transferuri a fost greșită. Am pierdut fotbaliști importanți și au venit jucători liberi. E presiune la CFR, dar acum nu era cazul. Chiar și așa, suntem bine în clasamentul Ligii 1, și în Europa League”, a afirmat antrenorul campioanei.

Bugetul.ro
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității în procesele contra marilor bănci din România
redactia.ro
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu
Bugetul.ro
Cutremur provocat de CEC Bank pe piața din România. Banca de stat numărul 1 din țară a decis să intre pe un teritoriu neexplorat, dar foarte dificil
a1.ro
Ce imagini a publicat Rebeca Lăzărescu, fosta iubită a lui Vlad Pascu, după moartea lui Rareș Ion, zis și Castron
Playtech.ro
Câtă drojdie se pune la cozonaci. Secretul pentru a ieşi pufoşi şi copţi în mijloc
observatornews.ro
Maru, filmat cum îl ironiza pe Rareş, înainte să moară: Ce ai, te hiperventilezi?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
realitatea.net
Săptămâna Mare: Perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. Ce TREBUIE să faci în fiecare zi, pentru a fi ferit de boală și a avea parte de noroc
SportpeSurse
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Ce s-a întâmplat în China cu două zile înainte
Playtech.ro
Drob de pui moale şi fin, perfect pentru Paşte. Paşii de urmat pentru a nu fi înnecăcios
Dailybusiness.ro
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
RomaniaTV
Ilie Bolojan a semnat miercuri seară, TOŢI părăsesc funcţia imediat ce decretele apar în Monitorul Oficial
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Oana Roman, NERVOASĂ pe Calina. Fiica Catincăi, în centrul unui mare scandal. Mătușa ei dă de pământ cu ea: Am tolerat prea mulți ani această situație
redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Rareș Ion, dealerul lui Vlad Pascu. Fratele lui a făcut dezvăluiri cutremurătoare
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 aprilie 2025
17 aprilie 2025