Prima pagină » Actualitate » Dan Barna, despre pensiile speciale: „Să vedem dacă reușim miercuri, eliminarea pensiilor parlamentarilor“ – VIDEO

Dan Barna, despre pensiile speciale: „Să vedem dacă reușim miercuri, eliminarea pensiilor parlamentarilor“ – VIDEO

15 feb. 2021, 16:47,
Cristian Zavastin, în Actualitate

Vicepremierul Dan Barna a vorbit luni, 15 februarie, despre pensiile speciale. Vicepremierul a precizat că în ședința coaliției de guvernare s-a discutat calendarul eliminării pensiilor special.

„S-a mai discutat despre o temă atât de importantă pentru USR PLUS, dar și pentru întreaga coaliție (de guvernare – n.r.), cea legată de pensiile speciale și, pe termen scurt, pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi pe agenda Biroului Permanent Reunit de mâine dimineață (marți dimineață – n.r.), astfel încât miercuri, când va fi ședință de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputații și senatorii, astfel încât să votăm, să vedem dacă reușim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligație morală asumată.

Știm însă din deciziile CCR, și eu vreau să ieșim din logica aceasta a ipocriziei retorice pe care o vedem în diverse spații media. Fiecare categorie de pensii numite speciale la modul generic trebuie să aibă o reglementare și o lege distinctă, tocmai pentru a evita problemele de constituționalitate“, a declarat Dan Barna.

Dan Barna: „Impozitarea ar putea rezolva problema pensiilor speciale“

Vicepremierul a spus că, în cazul celorlalte pensii speciale, se analizează care este abordarea sustenabilă și funcțională juridic, fie că rezolvarea înseamnă impozitare, unde CCR a spus că nu se poate elimina, fie eliminarea.

„Atunci, ceea ce am agreat în coaliție – într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, și-a exprimat rezerve legate de această abordare – dar ceea ce spun e să facem pașii pe care trebuie să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, un pas logic. Pentru celelalte categorii avem grup de lucru prin care analizăm care e abordarea sustenabilă și funcțională juridic, fie că rezolvarea înseamnă impozitare, unde CCR ne-a spus că nu se poate elimina, fie eliminarea. Ministerul Muncii va veni cu propuneri foarte concrete. Noi am stabilit în principiu un termen de două luni în care să avem aceste opțiuni și variante pe fiecare categorie de pensii speciale”, a menționat Dan Barna, care a adăugat că proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor va intra în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului cel mai târziu săptămâna viitoare.

Guvernarea de Dreapta, acuzată de ipocrizie: „Banii pentru pensiile speciale ale parlamentarilor sunt prinşi în Buget“

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a acuzat luni, 15 februarie, ipocrizia de care dă dovadă Guvernul Florin Cîțu când vine vorba despre pensiile speciale.

Radu Oprea a declarat că partidele Coaliției de Dreapta nu pot vorbi despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, având în vedere că în proiectul de Buget pe 2021 întocmit de Guvern sunt prinse şi sumele necesare pentru plata acestor pensii.

În aceste condiții, senatorul social democrat cere Guvernului Florin Cîțu să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea acestor pensii.

„Am constat ipocrizia atunci când ne-am uitat cu atenţie în buget. În bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului sunt prinşi banii pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Păi atunci să se hotărască: când vorbesc serios despre acest subiect şi când nu. Le solicităm, pentru că mâine dimineaţă e şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, să introducă pe ordinea de zi propunerea PSD pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor“, a declarat Radu Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *