Dacian Cioloș, noul premier desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, face declaraţii de presă de ultimă oră. Preşedintele USR vorbeşte despre plafonarea preţurilor.
„Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice”, a declarat Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș, despre plafonarea prețurilor
În prima declarație de presă dată astăzi, 12 octombrie 2021, Dacian Cioloș a vorbit despre situația crizelor și despre plafonarea prețurilor la energie.
„Ştiu că de multe ori în politica din România astfel de mişcări sunt văzute ca jocuri politice, capcane. Noi ne am asumat în mod onest această responsabilitate, dincolo de orice joc politic. Nu trebuie făcute calcule în interesul de a păstra partidul la putere, USR nu a făcut astfel de calcule. Dincolo de candidatul desemnat pentru poziția de premier, avem idei şi pentru a ieşi din criza sanitară, economică, pentru a gestiona situaţia creşterii prețurilor la energie. Suntem dispuşi să discutăm cu partenerii din coaliţie pentru a găsi soluții. Apoi vom veni şi cu un plan cu măsuri pentru a gestiona limitarea transmiterii Covid-19”, a spus Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș declarații despre aderarea României la spațiul Schengen și reformele pe care USR le are în planul de guvernare
În contextul declarațiilor date, Dacian Cioloș a spus că intenția este aderarea României în spațiul Schengen, lucru posibil doar odată cu reforma din justiție. Mai mult decât atât, acesta declară că va rezolva și problema pensiilor speciale.
„Sunt şi reforme restanțe ale coaliţiei. Odată cu reforma din justiție putem să ne gândim şi la aderarea la spaţiul Schengen. Mă gândesc la reforma sistemului de pensii, la eliminarea pensiilor speciale, reforma companiilor de stat dar şi la alte reforme pe care le veţi regăsi în programul de guvernare”, a declarat șeful USR”, a declarat acesta.
USR vrea majoritate cu PNL și UDMR
Întrebat despre declarațiile făcute de liberali referitoare la faptul că USR să facă majoritate cu PSD și AUR, nu cu ei, Dacian Cioloș a declarat că ei vor refacerea coaliției și nu o majoritate cu PSD sau AUR.
”Sunt poziționări ale partidelor, eu vreau să am discuții față în față. Nu e intenția noastră să negociem o majoritate cu PSD și AUR. Nu sunt compatibile cu felul în care vedem lucrurile. Obiectivul meu e să discut cu colegii de coaliție. Eu sper să nu trebuiască să ajungem la cele 10 zile, e o perioadă de criză. Voi avea o primă discuție mâine cu ei. Intenţia noastră este să avem discuţii cu PNL şi ne-am asumat aceasta majoritate. Este o situație de criză. În ce mă priveşte, eu am disponibilitatea să avem discuţii cât mai rapide. După discuţiile de ieri vom discuta etapa următoarea”, a spus Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș vrea să-și asume responsabilitatea guvernării alături de USR, PNL și UDMR
Premierul desemnat de Klaus Iohannis, a afirmat faptul că a contactat telefonic partidele din coaliție pentru a se așeza la discuții. Acesta promite responsabilitate din partea USR și speră ca și partidele din coaliție să acționeze responsabil în interesul românilor.
„Așteptăm să discutăm şi cu partenerii dacă intenţionează să intre într-un astfel de proiect. Am avut o discuţie telefonică cu UDMR, PNL, şi cu minoritățile. Mâine ne vom întâlni pentru că am înţeles că PNL are în seara asta o discuţie la partid iar mâine ne vom întâlni pentru ședința de guvern.
Nu cred că aceste partide vor refuza discuțiile, pentru că astfel vom prelungi criza. Aceste partide au clamat mereu responsabilitatea și cred că acum vor da dovadă de maturitate și responsabilitate. USR nu se teme să-și asume guvernarea, chiar dacă situația sanitară este gravă și ne așteaptă o iarnă foarte grea. Noi oferim responsabilitate, dar solicităm și din partea colegilor de coaliție.
Așteptăm un gest de reciprocitate din partea colegilor de coaliție PNL, UDMR și minoritățile naționale. Mai ales într-o perioadă în care zilnic oamenii mor în spital iar medicii sunt depăşiţi de situație. Nu ne temem să ne asumăm guvernarea, responsabilitatea. Suntem convinşi că împreună cu partenerii vom putea găsi soluţii. Noi vom oferi responsablilitate şi aşteptăm să primi responsabilitate din partea partenerilor noştri. Așteptăm un gest de reciprocitate”, a afirmat acesta.
Președintele USR, despre funcția de premier de sacrificiu și evoluția USR
Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pentru a fi premier de sacrificiu, Dacian Cioloș a declarat că-și asumă această funcție.
„Dacă a-ți asuma responsabilitatea în criză înseamnă sacrificiu. Implicare în politică este o formă de sacrificiu. Nu am intrat în politică pentru sinecuri sau CV. Am intrat pentru că vrem să facem niște lucruri. Că unii fac calcule ca să-și atingă obiective politicianiste, e treaba lor. S-a tot spus că USR e un partid superficial, dar noi am crescut, vrem să le arătăm românilor că ne asumăm responsabilitate, că avem oameni și idei”, a mai spus șeful USR.
Rareș Bogdan declarații despre premierul Dacian Cioloș și refacerea coaliției
În contextul în care președintele României Klaus Iohannis a anunțat ieri, 11 octombrie 2021 noul premier al României în urma discuțiilor purtate cu liderii marilor partide, acesta propunându-l pe Dacian Cioloș, Rareș Bogdan a făcut mai multe declarații despre numirea acestuia.
„Eu cred că domnul Cioloş, când a fost validat de către conducerea USR PLUS pentru a se prezenta în faţa preşedintelui României ca opţiune de premier, sunt convins că a avut deja discuţii făcute sau măcar are conturată o strategie. (…) Domnul Cioloş este aliat cu AUR şi PSD. Este absolut normal ca înainte de orice să meargă la partenerii domniei sale, AUR şi PSD, pentru a încerca să construiască o majoritate. Dacă este refuzat de către AUR şi PSD, atunci sigur că ne vom întâlni cu domnia sa şi vom dialoga fără nicio problemă”, a declarat Rareș Bogdan.
Tot acesta a explicat de ce Klaus Iohannis l-a propus pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier al României, acesta luând în considerare ci are mai mulți parlamentari.
”Președintele a luat act de propunerile partidelor și l-a ales pe cel cu mai mulți parlamentari.