Prima pagină » Radio » Actualitate » Cuzin Toma, surprins cu o brunetă la mare. Din peisaj a lipsit soția actorului

Cuzin Toma, surprins cu o brunetă la mare. Din peisaj a lipsit soția actorului

13 iul. 2022, 11:51,
în Radio

Actorul Cuzin Toma, cel care îi dă viață lui Firicel în Las Fierbinți, a fost surprins cu o brunetă la mare, și nu era vorba de soția lui. De menționat că acesta a mai călcat pe bec și în trecut, tot la mare, atunci fiind prins în flagrant cu jurnalista Ioana Popescu. După respectiva aventură, Cuzin Toma și soția sa au trecut peste acel episod și și-au continuat căsnicia.

Cuzin Toma, în vârstă de 45 de ani, alias Firicel din „Las Fierbinţi”, a bifat o nouă apariție spectaculoasă. Dar nu pe micul ecran, ci pe litoral românesc, în weekend-ul trecut. Simpaticul actor a fost prezent la un festival de muzică, alături de trei tinere. Însă cu una dintre ele a fost mai apropiat, cu care, de altfel, s-a și retras, la un moment dat, pe plajă.

De menționat că în 2016, actorul a fost fotografiat înșelându-și soția cu o brunetă sexy, cafre era nimeni alta decât Ioana Popescu, cea supranumită „devoratoarea de fotbaliști”. La momentul respectiv, ca, de altfel, și în prezent, artistul era căsătorit cu Cristina. Firicel și soția lui au trecut, din fericire pentru ei, peste situație și și-au continuat mariajul.

Cuzin Toma, surprins cu o brunetă la mare

Când nu își petrece timpul la cârciumă cu amicul de pahar Celentano, Firicel din „Las Fierbinți” își joacă propriul rol, de bărbat căsătorit, tată grijuliu și stâlp al familiei. Însă zilele trecute, îndrăgitul actor s-a prezentat la un festival de muzică, în județul Constanța. Nu singur, ci împreună cu trei tinere, „brigadă” din care nu a făcut parte, însă, și soția lui. Cuzin Toma a fost imediat „reperat” de fani și a urmat, logic, o sesiune foto.

După ce și-a mulțumit admiratorii, „Firicel” a mers pe plajă cu o brunetă misterioasă, din anturajul său, de care nu a ezitat să se apropie. Privind imaginile, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva istoria din urmă cu mai mulți ani, când actorul a călcat „strâmb”, se repetă. Pe nisip, actorul și tânăra au stat unul lângă celălalt și au discutat, ca doi parteneri de viață. Separat de grupul lor, separat de oameni… doar ei doi, pe nisip.

Ce a spus „Firicel” despre această escapadă

În cele din urmă, s-a aflat cine este, de fapt, bruneta în compania căreia Firicel și-a petrecut mare parte din timp și de care a fost super apropiat, în condițiile în care este un bărbat căsătorit.

„Respectiva domnișoară este o bună prietenă. Avem o relație profesională. Ea este partenera mea în cadrul Asociației «CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poţi şi tu»”, a declarat actorul.

În continuare, Cuzin Toma a mai precizat că, pe litoral, în weekend-ul trecut, nu a venit fără soție, deși în imaginile respective nu apare și Cristina.

„Am fost acolo toți cu familiile. Nici vorbă de alte lucruri. Îmi văd liniștit de viață”, a concluzionat Firicel.

Problemele lui Cuzin Toma

Până în prezent, viața personală a lui Cuzin Toma a fost plină de controverse care mai de care mai răsunătoare. A fost implicat în conflicte diverse, scandalul cu drogurile, a fost evacuat cu Poliția din sediul Credidam, a avut restanțe mari la întreținere, executat de bancă etc. Astfel, viața lui reală pare destul de asemănătoare cu rolurile sale din filme. Cu toate acestea, a scăpat de fiecare dată de condamnare.

În plan profesional, Cuzin Toma este un actor de top. A jucat în mai multe filme și seriale precum: Aferim, Comoara, Moromeții 2, În pronunțare, Cele ce plutesc, București non stop, Câinele Japonez, Apele tac, Vaca finlandeză, Dispozitiv 0068, Ursul, Despre oameni și melci, Domnișoara Christina, Supraviețuitorul, Francesca, Nașa, Tertium non datur, Sinucide-mă, Fabulosul destin al lui Cuzin Toma și, evident, Las Fierbinți.

Bugetul.ro
A sărăcit Anca Alexandrescu? Vedeta Realitatea Plus și-a petrecut concediul „pe austeritate” la malul mării
redactia.ro
Revoluție fiscală în România! Guvernul Bolojan majorează cu 30% impozitele auto!
Bugetul.ro
Hârjoneala dintre Anca Alexandrescu și Victor Ponta continuă. Fostul premier al României i-a transmis un mesaj de la distanță vedetei de la Realitatea TV
a1.ro
Rafael Nadal a devenit tată pentru a doua oară. Ce nume au ales el și soția lui pentru băiețel
Playtech.ro
Cioacă, înapoi în penitenciar după doi ani de la eliberare. Păstrează și acum ceva legat de Elodia: 'Mă uit la ea în fiecare zi'
observatornews.ro
Fructul supranumit "ginsengul românesc" care are beneficii uriaşe pentru sănătate. Un kilogram costă 35 de lei
Playsport.ro
Un meteorit care a lovit o casă s-a descoperit că este mai vechi decât Pământul și...
Evz.ro
Vorbe care au rămas în istorie și sunt folosite zi de zi. S-au născut în urmă cu sute de ani
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
Se poate divorța în instanță și fără certificatul de căsătorie? Tot ce trebuie să știi înainte de a ajunge în fața judecătorului
Dailybusiness.ro
Cseke Attila anunță tăieri masive în administrația locală. 40.000 de posturi vor fi desființate
RomaniaTV
Detalii de ULTIMĂ ORĂ despre Emil Gânj. Unde s-ar afla criminalul în aceste momente. O vecină a mamei Andei, tânăra ucisă, l-a văzut!
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Vești TERIBILE despre Nina Iliescu. Refuză să meargă la spital, deși nu se simte bine, nu mai primește vizite și nu mai răspunde la telefon. Detalii cutremurătoare!
redactia.ro
Vești teribile despre Nina Iliescu! Cum se simte după moartea soțului, Ion Iliescu
ego.ro
DIETA care este considerată cea mai sănătoasă. Ușor de ținut, garantat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2025
12 august 2025
Articole similare