Prima pagină » Titlurile zilei » Cutremur în Casa Pătrată. Combinații șocante pe banii europeni. DNA verifică licitații de 20 de milioane de euro
Cutremur în Casa Pătrată. Combinații șocante pe banii europeni. DNA verifică licitații de 20 de milioane de euro

Cutremur în Casa Pătrată. Combinații șocante pe banii europeni. DNA verifică licitații de 20 de milioane de euro

21 ian. 2020, 04:00,
Vlad Rotaru în Titlurile zilei

Consiliul Județean Iași va trebui din nou să dea explicații procurorilor anticorupție. După scandalul de la începutul mandatului, DNA a venit din nou peste cei de la CJ. De această dată, anchetatorii au luat la verificat o licitație de circa 20 de milioane de euro din fonduri europene. Două loturi din cea mai mare licitație derulată la Iași în ultimii ani au fost date cu dedicație. Al treilea lot a fost întors din drum, la mijloc fiind o nouă golănie de zile mari

Surpriză neplăcută pentru conducerea Consiliului Județean Iași. Zilele trecute, Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași a cerut o serie de documente care au stat la baza unei licitații de zeci de milioane de euro derulate cu fonduri europene. Proiectul privind axa rutieră Iași- Suceava stârnește noi controverse după ce anchetatorii au intrat pe fir și au cerut documente justificative de la autoritatea contractantă.

Este vorba de licitațiile la primele două loturi ale proiectului. CJ a atribuit primele două loturi din axa rutieră, valoarea totală a acestora fiind de 22 de milioane de euro, către asocierea Alpenside SRL București și General Trust SRL Argeș. Primul lot vizează DJ 282 limita Iași – Rediu – Movileni – Gropnița – DJ 281D (29,584 km). Lotul doi prevede lucrări pe DJ 281D de la Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița și DJ 281B Coarnele Caprei – Belcești (DJ 281) în lungime de 22,001 km. Valoarea primului contract este de 12,7 milioane de euro. Pentru lotul doi, valoarea este de 9.1 milioane de euro. Procurorii nu au spus explicit și ce verifică, cert este că au trecut la verificări ce țin tocmai de proiectul derulat cu fonduri europene.

Alpenside SRL este controlată de Ionel Vameșu, despre care se spune că ar fi un apropiat al conducerii Consiliului Județean. În 2015, Vlad Ionel Vameșu, frații Alexandru și Traian Horpoș, patronii de la Straco Grup, au fost arestați într-un dosar DIICOT pentru spălare de bani, delapidare și evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului a fost estimat la aproape 8 milioane euro. Acum a apărut această plângere la DNA care poate cutremura din nou politica ieșeană.

Plângere apărută brusc

Surse din cadrul Consiliului Județean Iași au arătat că plângerea către DNA ar fi venit tocmai din instituție. Nu este pentru prima oară când Consiliul Județean a intrat în atenția procurorilor anticorupție, însă de departe aceasta este și cea mai mare sumă luată în vizor. Cu toate acestea, conducerea CJ Iași susține că nu are emoții și că totul a fost derulat corect. „A fost depusă o plângere ce vizează loturile unu și doi din cadrul Axei rutiere Iași- Suceava. Este o reclamație la DNA, am primit o înștiințare zilele trecute. Nu avem nicio emoție, totul a fost făcut corect. Nu știu cine a făcut această plângere. La lotul trei vor fi reevaluate ofertele, vom lua punctele de vedere ale tuturor celor implicați pentru a vedea de ce s-a ajuns aici”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

O altă surpriză apărută din neant

Acțiunea DNA Iași vine la pachet cu o altă surpriză în ceea ce privește licitația pentru axa Iași- Suceava. Zilele trecute, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis să admită solicitarea unei asocieri legate de reabilitarea lotului trei din axa rutieră Iași- Suceava. Proiectul prevede reabilitarea DJ 281 de la BeIcești – Ceplenița – DN 28B și modernizarea DJ 281 de la DN 28B – Scobinți- Lespezi, în lungime de peste 40 de kilometri.

Consiliul Județean a decis atribuirea contractului către asocierea Alpenside SRL- WFA Impex SRL. Asocierea a avut câștig de cauză în cadrul contractului de 96 de milioane de lei (20 de milioane de euro). Numai că o altă asociere care a participat la licitație a contestat procedura, dosarul fiind întors din drum. Asocierea Daroconstruct SRL- Rutador SRL a contestat la CNSC raportul procedurii, decizia acestui for fiind una care poate schimba din temelii totul.

CJ a atribuit contractul către această asociere în condițiile în care WFA Impex are interdicție de a participa la licitații publice, tot după ce a fost verificată de DNA. Societatea a fost implicată într-un dosar cu legături la celebra Tel Drum, într-o altă speță privind asfaltările. Și cu toate că nu avea voie să participe, CJ nu a văzut asta și a atribuit șocant contractul. Și asta nu a fost tot. Chiar dacă raportul DNA a fost clar, CJ a dus mai departe procedura, în speranța că nu se prinde nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`