La poarta Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu”, în incinta căruia se află și Biserica „Trei Ierarhi”, un echipaj de la Poliția Locală a fost solicitat pentru a asigura protecția elevilor și a monitoriza scopul și durata mașinilor care vor să pătrundă în curte.
UPDATE: Preotul care slujește la Biserica „Trei Ierarhi” a transmis că între el și directoarea Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” nu a existat niciun conflict.
“Nu a existat niciun conflict între mine și doamna director, sunt informații false. Echipajul Poliției Locale asigură buna desfășurare a lucrărilor de pe șantier”, a declarat Ioan Puiu, preot slujitor la capela din incinta curții Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu”.
La poarta Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” se află un echipaj al Poliției Locale
Lucrările de consolidare și refuncționalizare a imobilelor-monument istoric ale Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” continuă în ritm susținut. Până la finalizarea acestora, activitatea din cadrul instituției de învățământ se desfășoară în cele 154 de containere, cu 33 de săli de clasă.
Purtătorul de cuvânt al unității de învățământ a transmis că echipajul de la Poliția Locală este trimis de către Primăria Iași.
„Echipajul de Poliție Locală de la poarta CNPVL este trimis de primărie pentru a limita accesul mașinilor străine care blocau aleea din curtea școlii și în zona șantierului în lucru de la clădirea de patrimoniu. Copiii mici sunt aduși la școală în condiții de siguranță, întrucât mașinile părinților sunt lăsate să intre în curtea școlii până la clădirea modulară, fără a parca sau a staționa în zonă. Se asigură astfel fluxul mașinilor, fără a bloca aleea sau curtea școlii. Pentru mai multe informații, contactați departamentul de Relații publice al Primăriei Iași”, a transmis Adriana Robu, director adjunct și purtător de cuvânt al CNPVL.
Reporterii BZI au contactat și reprezentanții Poliției Locale, iar aceștia au transmis că directoarea CNPVL a solicitat echipajul.
„Am avut o discuție cu directoarea Colegiului «Vasile Lupu» și ne-a solicitat un echipaj pentru protecția elevilor. Erau probleme cu mașinile străine care intrau în curtea liceului”, a transmis Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.
Mașinile străine care pătrund în curte ar aparține oamenilor care vor să meargă la biserică
Pe surse, reporterii BZI au aflat că între directoarea Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” și preotul care slujește la Biserica „Trei Ierarhi” ar fi avut loc o ceartă. Motivul ar fi fost legat de faptul că, în curtea colegiului, pătrund mașinile enoriașilor, iar directoarei nu i-ar fi convenit acest lucru.
În aceeași ordine de idei, directoarea i-a cerut primarului Mihai Chirica să nu îi mai lase pe enoriași să pătrundă în curte și a mai spus că s-ar fi săturat de preot și de oamenii care merg la biserică. Acest fapt ar explica motivul pentru care, în fața porții colegiului, se află un echipaj al Poliției Locale. Conform declarației directorului adjunct al CNPVL, părinții elevilor sunt lăsați să pătrundă în incinta curții până în dreptul clădirii modulare, ceea ce înseamnă că elevii sunt în siguranță.
Recent, polițiștii Biroului Siguranța Școlară Iași au continuat acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ. Au fost desfășurate 7 activități informativ-preventive, beneficiarii fiind 240 de elevi.
Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” este păzit zilnic, cât elevii sunt la ore, de către un echipaj al Poliției Locale.
Este incredibil. Pseudo-directoarea Iordachescu a reușit performanța de a se pune rău și cu preotul. Biserica a fost goală ani de zile, actualul preot a reușit sa reînvie biserica, aducând elevi, foști elevi și seminaristi. Biserica se afla la întrarea în curte.
Se vede că Iordachescu nu știe nimic de liceu și e pusă politic. DEMISIA!
Sa nu mai intre dl. Marius Bodea. Crede ca asa nu o sa se mai știe ce se face acolo. Penibil!
Zona respectivă s-a dezvoltat. În câțiva ani, au apărut zeci de blocuri. Era normal ca oamenii să vină să se închină la o biserică unde se fac rugăciuni și activități pentru binele comunității ieșene. Nimeni nu a supărat pe nimeni. Oamenii veneau la slujbă, erau în jurul Bisericii și atât. Un articol de denigrează o colaborare de ani de zile.
Asa este, d-le Vlad. In plus, sa nu uitam ca lumea merge, de obicei, la Biserica de sarbatori, cand e cruce rosie in calendar, deci nu e ok sa faca efortul de a se deplasa pe jos. Altfel de vede Dumnezeu cand te dai jos din otomobil fix in usa Bisericii.