Cursele speciale pentru elevi și preșcolari vor fi reintroduse de Compania de Transport Public (CTP) Iași începând de luni, 5 septembrie 2022, odată cu începerea noului an școlar.
Cursele speciale vor circula pe următoarele trasee și conform orarului de mai jos:
- traseul 3b – două autobuze, cu plecare la orele 7.05 și 7.15 din Rond Dancu;
- traseul 5 – un tramvai, cu plecare la ora 7.10 din Dacia;
- traseul 7 – un tramvai, cu plecare la ora 7.10 de la Țuțora;
- traseul 8 – un tramvai, cu plecare la ora 7.15 de la Țuțora;
- traseul 9 – două tramvaie, cu plecare la orele 7.00 și 7.10 de la Tehnopolis;
- traseul 11 – două tramvaie, cu plecare la orele 7.00 și 7.15 din Dacia;
- traseul 19 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.15 din Canta;
- traseul 28 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.15, din Dacia;
- traseul 36 – două autobuze, cu plecare la orele 7.05 și 7.20 din Dacia;
- traseul 42 – două autobuze, cu plecare la orele 7.10 și 7.20 de la Frigorifer;
- traseul 43 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.20 din Păcurari;
- traseul 52 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.20 de la Piața ACB.
Toate cursele vor avea autocolante speciale pentru identificare. Conducerile Primăriei Municipiului Iași și CTP fac apel la ceilalți călători să respecte specificul acestor curse, accesul în acestea fiind permis doar pentru elevi, iar în cazul preșcolarilor și pentru însoțitori.
Transport public gratuit pentru elevi și preșcolari
Reamintim că transportul public a devenit gratuit pentru elevi în anul 2020, iar în Municipiul Iași sunt acreditate / autorizate peste 120 de unități de învățământ ai căror elevi și preșcolari au dreptul de a obține abonamente de la CTP Iași.
Pentru ca numărul elevilor care beneficiază de abonamente gratuite electronice să fie cât mai mare, este necesar ca unitățile școlare să se înregistreze, în prealabil, în aplicația creată de CTP Iași. Aici reprezentanții școlilor pot introduce, în mod facil, un set minim de date necesare înregistrării ulterioare a elevilor în aplicația 24pay. După această etapă, pentru a crea contul de elev, aceștia vor putea accesa link-ul www.sctpiasi.ro/elevi, unde vor completa denumirea instituției școlare la care studiază, numărul matricol, adresa de e-mail și parola. Toți acești pași sunt parcurși doar o singură dată. Ulterior, prin accesarea aplicației 24pay și scanarea oricărui cod QR, fie al celui afișat pe site-ul CTP Iași, fie al celor din stații ori din mijloacele de transport, va putea fi procurat un abonament gratuit pentru 30 de zile.
Pentru informații suplimentare referitoare la modul de înregistrare a unităților de învățământ pe platforma CTP Iași solicitările pot fi trimise la adresa abonamente.invatamant@sctpiasi.ro.
În situația în care elevii înscriși la școlile din oraș solicită eliberarea abonamentelor gratuite de la tonetele CTP Iași, este necesar ca beneficiarii domiciliați în Municipiul Iași să prezinte carnetul de elev care să conțină, în mod obligatoriu, și numărul matricol, iar cei proveniți din alte localități să depună o adeverință eliberată de instituția la care studiază. Pentru a evita, însă, parcurgerea acestor etape anevoioase, CTP Iași recomandă alternativa modernă și rapidă: aplicația 24pay!
Măsuri de siguranță publică și de fluidizare a traficului rutier
Odată cu începerea noului an școlar, ca și anii trecuți, Poliția Locală Iași va lua măsuri pentru creșterea nivelului de siguranță a elevilor, dar și asigurarea ordinii publice, siguranței în trafic și identificării societăților comerciale amplasate în apropierea unităților școlare cu privire la respectarea categoriilor de produse care pot fi comercializate.
Acțiunile Poliției Locale urmăresc sporirea siguranței elevilor, creșterea vizibilității, autorității și fermității poliției în aplicarea legii, prevenirea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar și a consumului de droguri.
Experiența acumulată pe linia menținerii unui climat de ordine și siguranță în proximitatea unităților școlare a evidențiat faptul că perioadele vulnerabile zilnic sunt reprezentate de sosirea și plecarea elevilor de la școală. Ca urmare, începând de luni, 5 septembrie 2022, echipele Poliției Locale vor acționa zilnic, în intervalele orare 7.30 – 8.30, 13.00 – 14.00 și 16.00 – 18.00, în zonele unităților de învățământ repartizate. În afara acestor intervale, controlul va fi realizat prin patrulări repetate, respectiv prevederea unităților de învățământ pe itinerarii de patrulare.
Dispozitivul de ordine și siguranță va fi adaptat permanent în funcție de programul de funcționare al școlilor, de vacanțe și de manifestările publice în care sunt angrenați elevii.
Deși există o repartiție a școlilor pentru monitorizarea și asigurarea ordinii publice și a securității elevilor și pentru desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, Poliția Locală Iași are în vedere toate unitățile de învățământ preuniversitar, inclusiv grădinițele.
Unitățile de învățământ repartizate Poliției Locale Iași, conform protocolului de cooperare cu Poliția Municipiului Iași, vor fi asigurate după cum urmează:
- Serviciul Poliție Locală 1: Liceul „Miron Costin”, Liceul Tehnologic Economic de Turism
- Serviciul Poliție Locală 2: Liceul de Informatică „Grigore Moisil” ,Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Școala Gimnazială „Elena Cuza”
- Serviciul Poliție Locală 3: Școala Primară „Gheorghe Asachi”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național
- Serviciul Poliție Locală 4: Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu”
- Serviciul Poliție Locală 5: Colegiul Național „Emil Racoviță”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”
- Serviciul Poliție Locală 6: Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”
- Biroul Protecția Mediului: Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”
- Serviciul Intervenții: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, Colegiul Tehnic de Transporturi și Construcții (CFR), Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”.
„traseul 5 – un tramvai, cu plecare la ora 7.10 din Dacia”
De ce nu puneți un autobuz 5 pentru elevii care învață în Cantemir și Podu Roș, așa cum era până în primăvară? Cine v-a luat mințile? E logic ce ați făcut, că ați suspendat autobuzul 5, care servea elevilor de la Colegiul „Emil Racoviță” și a școlilor generale din Podu Roș? Să vă fie rușine, celor din conducerea CTP Iași!
Mersul era singurul „sport” practicat , acum spre 0 .