Curs valutar 28 aprilie 2021. Banca Naţională a României (BNR) va trasnsmite noile cotaţii ale principalelor monede de pe piaţa interbancară la ora 13:00. Până atunci, cursul valabil este cel de ieri, 27 aprilie.
Pentru ziua de ieri, veștile nu au fost deloc bune. Leul românesc s-a depreciat față de principalele monede internaționale importante. Dacă vorbim despre moneda unică europeană, valoarea maximă a euro din acest an a fost atinsă la data de 20 aprilie, fiind de 4,9279 lei.
Curs valutar 28 aprilie 2021
Modena unică europeană a crescut, la data de 27 aprilie, în raport cu leul. Variația acesteia a fost cea mai mică a zilei, de +0.0022, iar prețul unui euro a ajuns la 4.9260 lei. Astfel, moneda euro a avut în această primăvara numai creșteri semnificative care s-au tradus prin maximuri istorice. Dar cea mai mare creștere a fost săptămână trecuta, pe 20 aprilie, când moneda unică a ajuns să valoreze 4.9279 lei.
Cea mai importantă apreciere a zilei este cea a monedei americane. Dolarul a încheiat o serie de trei scăderi consecutive. Variația acestuia a fost de +0.0143, iar prețul valutei a ajuns la 4.0837 lei.
Și moneda elvețiană a avut ieri o apreciere însemnată. Astfel, după o serie de trei deprecieri consecutive, francul a crescut ieri cu +0.0125, iar costul acestuia a fost de 4.4646 lei.
Moneda britanică a crescut în raport cu moneda noastră națională, după trei zile în care scăzuse. Lira sterlină a avut o variație de +0.0041 și a ajuns la un preț de 5.6666 lei. Valoarea maximă a acestui an a fost de 5.8021 lei, atinsă la data de 5 aprilie.
Gramul de aur a crescut și el la data de 27 aprilie. A înregistrat o creștere a cărei variație a fost de +0.9632 și a atins o valoare de 233.9081 lei. Acesta a revenit, după două zile consecutive în care s-a depreciat. Cursul minim al gramului de aur, atins de la începutul acestui an, este 223.0612 lei și a fost atins la data de 5 martie 2021. Pe 7 august 2020, aurul a atins un nou record în faţa leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.
Cursul valutar pentru astăzi vă fi comunicat de oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) în jurul orei 13:00. Valorile principalelor valute internaționale vor fi actualizate și afișate atât pe site-ul oficial al băncii, cât și mai jos, pe BZI.ro.
1 euro = 4,9270
1 dolar = 4,0827
1 franc elveţian = 5,6704
o liră sterlină = 4,4586
Potrivit datelor publicate de BNR, Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas marţi la 1,59%. Același lucru s-a întâmplat și cu Indicele ROBOR la 6 luni, care s-a menţinut la 1,68%.
Noua valoare a IRCC, valabilă în perioada ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în scădere de la 2,17% în trimestrul IV din 2020. Scăderea de 0,29 puncte procentuale se aplică pentru creditele acordate populației după mai 2019, dată la care a înlocuit referința ROBOR în contracte. După o periodă de circa 6 luni în care IRCC a fost mai mare decât ROBOR, indicele pentru creditele noi trece din nou pe scădere.
Valoarea IRCC este calculată pe baza dobânzii medii la care băncile se împrumută între ele și aplicată cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință, Valoarea aplicabilă din ianuarie este calculată pe datele din iulie-septembrie.
Cum calculează BNR cursul valutar
De-a lungul inregii zile lucrătoare, există un curs cotat permanent, pe aşa-numita piaţa valutară interbancară. Acolo participă toate băncile autorizate, pentru a îşi regla excesul sau nevoile de valută. Există un curs BID – al ofertei, respectiv unul ASK – al cererii, care se află de obicei la o distanţă de mai puţin de un ban unul de celălalt.
La ora 13, BNR observă cursul ASK pentru perechea euro/leu. Dacă punctul exact în care se află leul i se pare că este mai degrabă o extremă şi nu reflectă evoluţia de peste zi, va alege oricare moment din oră premergătoare. În zile cu volatilitate mare, libertatea asta ajută destul de mult la „stabilizare “.
Odată cu anunţarea reperului faţă de euro, Banca Naţională ia direct de pe piaţa internaţională cotaţiile celorlalte valute faţă de euro şi face aşa-numitul cross – raportarea faţă de leu. Chiar dacă se fac tranzacţii şi în alte valute pe piaţa locală, preţul este atât de sincronizat încât nu este nevoie de cotaţii separate.