Prima pagină » Actualitate » Cuplul din județul Vaslui care a ucis un bărbat și l-a ascuns într-un geamantan a mărturisit o nouă crimă
Cuplul din județul Vaslui care a ucis un bărbat și l-a ascuns într-un geamantan a mărturisit o nouă crimă

Cuplul din județul Vaslui care a ucis un bărbat și l-a ascuns într-un geamantan a mărturisit o nouă crimă

18 iul. 2024, 23:40,
în Actualitate

Rămășițele osoase și îmbrăcămintea celei de-a doua victime au fost găsite joi într-o pădure dintr-o comună din apropiere, după ce autorul a indicat locul, a precizat, pentru HotNews.ro, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Este vorba de o femeie a cărei dispariție a fost reclamată la poliție în luna august anul trecut. Descoperirea de astăzi vine trei zile distanță de la cadavrul găsit într-un geamantan în aceeași localitate.

Audierile maraton desfășurate de polițiștii de investigații criminale și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui în cazul bărbatului ucis și abandonat într-un geamantan pe un drum sătesc din satul Pungești au scos la iveală o nouă crimă, anunță anchetatorii.

Autorii crimei, un localnic din Pungești, în vârstă de 32 de ani, și concubina acestuia, o femeie de 27 de ani, au fugit din localitate, după ce au abandonat valiza cu victima. Au fost găsiți la Brașov de polițistul Marian Godină și colegii săi.

Bărbatul de 32 de ani a susținut că a atacat victima pentru că ar fi încercat să o violeze pe concubina sa

La audieri, bărbatul de 32 de ani a susținut că a atacat victima pentru că ar fi încercat să o violeze pe concubina sa. Inițial, procurorii au solicitat arestarea preventivă doar a bărbatului. Ulterior, după audieri și administrarea de noi probe, a fost pusă sub acuzație și arestată și partenera acestuia. Anchetatorii au stabilit că victima a fost ucisă în locuința acestora, iar hainele i-au fost incendiate.

Anchetatorii bănuiesc că inculpaților aveau loc acte de prostituție și că bărbatul din județul Bacău sosise la Pungești pentru a întreține relații sexuale contracost. De altfel, șoferul care a condus victima din Bacău la locuința autorilor din Pungești a confirmat, la audieri, că pe durata călătoriei victima i-ar fi mărturisit acest lucru. Cadavrul victimei a fost găsit complet dezbrăcat în geamantanul aruncat la marginea unui drum.

Au mărturisit a doua crimă la audieri

Anchetatorii au continuat audierile pentru a stabili întreaga situație, fără să bănuiească o clipă că autorul crimei va mărturisi o nouă faptă.

„Urmare a audierilor desfășurate ieri, au rezultat date cu privire la o altă presupusă faptă de omor comisă probabil în august 2023. În cursul dimineții, organele de cercetare penală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-au deplasat în zona indicată, o zonă împădurită din proximitatea comunei Gârceni, unde au fost găsite rămășițe osoase ce par a fi umane și articole de încălțăminte și îmbrăcăminte ale victimei, o femeie de 51 de ani, din Pungești, dispărută din august 2023. Cei doi bănuiți de comiterea omorului, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 27 de ani, sunt deja arestați preventiv pentru comiterea unei infracțiuni de omor-speța cu geamantanul”, a precizat pentru HotNews.ro, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Femeia despre care cei doi concubini au recunoscut că au ucis-o este din localitatea Pungești. Familia sa a reclamat dispariția în luna august anul trecut, când femeia nu s-a mai întors acasă de la oficiul poștal unde a mers să ridice o sumă de bani trimisă de soț și de fiu din străinătate.

Soțul femeii susține că aceasta obișnuia să meargă la locuința celor doi concubini și că a aflat după ce s-a întors în țară că acolo era ademenită să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *