Prima pagină » Eveniment-Social » Cum va avea loc reluarea cursurilor și cum se va face cazarea studenților la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Cum va avea loc reluarea cursurilor și cum se va face cazarea studenților la Universitatea

Cum va avea loc reluarea cursurilor și cum se va face cazarea studenților la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

11 sept. 2020, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a stabilit cum se va face cazarea studenților în cămine. De asemenea, în ședința Senatului instituției de pe 24 septembrie 2020 se va decide și modul în care se vor relua cursurile. Conducerea unității de învățământ va pregăti mai multe scenarii. Surse din cadrul Universității „Cuza” arată că, cel mai probabil, noul an academic va începe în manieră hibridă (fizică și on-line)

Pregătiri intense la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași! Reluarea cursurilor este posibilă în manieră hibridă (fizică și on-line), iar cazarea studenților se va face după un grafic special. În ședința Senatului instituției de pe 24 septembrie 2020 se va decide și modul în care se vor relua activitățile educaționale pentru studenți și profesori. Prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, a transmis trei posibile scenarii pentru începerea noului an universitar 2020-2021. Un prim scenariu transmis de acesta este acela de a menține învățământul on-line. Rectorul Toader a precizat că specialiștii în educație arată cum învățământul on-line afectează substanța actului educativ, fiind lipsit de latura formativă.

„Un al doilea scenariu, cel al revenirii la normalitate, la învățământul față în față. Această decizie ar reprezenta varianta preferabilă, greu însă de sperat că va fi realizată. Și nu în ultimul rând, varianta mixtă, cu revenirea progresivă spre normalitate. Acest scenariu este posibil doar cu respectarea reglementărilor legale, a normelor de igienă și de distanțare fizică, profesorul să desfășoare activitățile didactice normale, iar studenții care nu se încadrează în capacitatea amfiteatrului ori a sălii de seminar, prin rotație, să participe on-line, din alte amfiteatre, din biblioteci, ori din alt loc adecvat. La acest moment, cred în varianta mixtă!”, a transmis prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași despre reluarea cursurilor în marile universități.

Calendarul cazărilor, în anul universitar 2020-2021, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Pe de altă parte, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a hotărât cum se va face cazarea studenților în cămine. Deja, pe 7 septembrie a fost termenul până la care facultățile au putut transmite către Direcția Generală Administrativă (DGA) numărul de cereri de cazare (inclusiv pentru anul I, ca nr. de locuri scoase la concurs), pe categorii de studenți (fete/băieți). Pe 14 septembrie va avea loc repartizarea locurilor de cazare către facultăți. Urmează, pe 21 septembrie, afișarea, la facultăți, a listelor cu studenții care au primit dreptul de cazare, ora 16:00. Între 22 și 24 septembrie, eliberarea dispozițiilor individuale de cazare (în data de 24 septembrie, dispozițiile de cazare vor fi eliberate până la ora 15:00 și cazarea efectivă se va efectua până la ora 16:00).

Pe 24 septembrie, ora 17:00, anularea tuturor dispozițiilor de cazare ale studenților care nu s-au cazat, prin considerarea depășirii termenului de valabilitate al acestora. Tot la 24 septembrie, ora 19:00, raportarea de către Direcția Cămine și Cantine, a locurilor rămase libere, către facultăți. Pe 25, 26, 28, 29, 30 septembrie, afișarea zilnică la facultăți a listelor cu studenții care au primit dreptul de cazare în ordinea descrescătoare a mediilor și eliberarea dispozițiilor de cazare cu valabilitate doar în ziua emiterii lor.

La cazare, studenții vor completa o declarație pe proprie răspundere în scopul prevenirii și limitării îmbolnăvirii cu coronavirus (COVID-19). Pe parcursul desfășurării procedurii de cazare, angajații, studenții și persoanele însoțitoare vor purta mască de protecție, se va face dezinfectarea mâinilor la intrarea în cămin și se va păstra distanța socială de minimum 1,5 metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`