Ateneul Naţional din Iaşi susţine că unul dintre imobilele pe care le are în administrare va deveni un Muzeul al Copiilor.
„Ne dorim ca toate imobilele pe care le avem în administrare să poată fi redate comunității în cele mai bune condiții și într-un timp cât mai scurt.
Vă prezentăm, astăzi, câteva dintre randările aferente monumentului istoric cod LMI IS-II-M-B-03977, situat în strada Păcurari, nr. 29, în care dorim să înființăm un Muzeu al Copiilor, alături de parteneri locali, naționali și internaționali.
Mulțumim reprezentanților Direcției Județene pentru Cultură Iași, precum și membrilor Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Iași pentru sprijinul oferit în ceea ce privește acest proiect”, se arată în postarea Ateneului Naţional din Iaşi.