Prima pagină » Sanatate » Cum sunt utilizate celule stem recoltate la naștere ȋn tratamentul cancerului. Placenta, noua speranță pentru pacienți
Cum sunt utilizate celule stem recoltate la naștere ȋn tratamentul cancerului. Placenta, noua speranță pentru pacienți

Cum sunt utilizate celule stem recoltate la naștere ȋn tratamentul cancerului. Placenta, noua speranță pentru pacienți

03 sept. 2022, 16:20,
în Sanatate

Din momentul în care au aflat că urmează să devină părinți, primul lucru pe care și-l doresc viitorii tați și mame este ca micuțul lor să fie sănătos.

Cum știința medicală este într-o continuă evoluție, se pot face multe astăzi pentru acest deziderat, chiar de la aflarea veștii că familia va avea un membru nou. De exemplu, viitorii părinți din România pot să opteze pentru o procedură simplă, sigură, neinvazivă, care le-ar putea proteja copilul pe viață, chiar ȋn cazul unor tipuri de cancer: recoltarea celulelor stem din placentă și cordon ombilical la naștere.

România este printre puținele țări din Europa în care viitorii părinți pot recolta la naștere inclusiv placenta. Vorbim despre aproximativ 500 de grame de material genetic în care se află de până la cinci ori mai multe celule stem decât în sângele ombilical. Mai mult, celulele din placentă sunt imuno-evazive, adică exprimă niveluri scăzute – sau deloc – ale markerilor de compatibilitate HLA, ceea ce înseamnă că ar putea fi utilizate pentru întreaga familie.

„Este o metodă unică de a-ți proteja copilul și întreaga familie pe viață”, spune Prof. Dr. Nils H. Thoennissen, director medical Cord Blood Center, singura bancă de celule stem care oferă posibilitatea recoltării întregului țesut placentar, împreună cu sângele din placentă, sângele ombilical și țesutul de cordon ombilical, de pe teritoriul României. De la începutul anului și până în august 2022, aproximativ 1.000 de femei gravide din România au ales recoltarea placentei la naștere, în maternitățile din țară.

Celulele stem salvează vieți

Celulele stem sunt componente esențiale ale vieții și stau la baza formării oricărei celule din organism, iar structura lor primară ajută la regenerarea celulară. Celulele stem recoltate din sângele și țesutul ombilical, deja se utilizează de foarte mulți ani – sunt peste 80 de patologii grave (anumite tipuri de leucemie sau alte cancere de sânge, dar și boli autoimune sau metabolice ereditare) tratate cu succes cu celule hematopoietice. Acestea sunt responsabile cu formarea celulelor din sânge: leucocite, hematii, trombocite și au fost primele celule stem identificate (la începutul anilor ’60). În Europa, conform European Bone Marrow Transplant (EBMT), anual, se efectuează peste 40.000 de transplanturi cu celule hematopoietice.

Ce spun medicii specialiști

Prof. dr. Nils H. Thoennissen, specialist în medicină internă, hematologie și oncologie, practică medicina regenerativă și are o experiență clinică de peste 15 ani în transplantul autolog și alogen de celule stem hematopoietice, în mii de cazuri. Este totodată printre cercetătorii și clinicienii implicați în zecile de mii de studii preclinice și clinice care își propun să valorifice celulele stem mezenchimale. Acestea au un potențial uriaș, dat de capacitatea lor de a da naștere altor categorii de celule: cartilaginoase, osoase, musculare, miocardice, hepatice, nervoase, tegumentare. Placenta este principalul țesut furnizor de acest tip de celule stem, dar ele se găsesc și în țesutul de cordon ombilical, fiind deja utilizate în tratarea cancerului. Există o legătură încrucișată, spun specialiștii în domeniu, care se stabilește între micro-mediul tumoral și celulele tumorale, și care determină stimularea sau inhibarea progresiei tumorale. Celulele stem mezenchimale participă activ la modularea micro-mediului tumoral și sunt capabile să favorizeze suprimarea celulelor canceroase. Unul dintre atuurile celulelor mezenchimale este faptul că eliberează exozomi, micro-vezicule încapsulate cu un strat dublu de lipide, care conțin microARN. „50% din forma ta personală, atunci când te uiți în oglindă, se datorează microARN”, dezvăluie Prof. Dr. Wolfram Dempke, medic specialist de renume internațional în hematologie oncologică. Ȋn studiile sale, medicul a tratat cu exozomi placentari tumori maligne precum carcinom hepatocelular, melanom malign și glioblastom, și a reușit eliminarea, dar și ȋmpiedicarea reapariției acestora.

Placenta – „sursa perfectă” pentru tratamente

Terapiile consacrate de tratare a cancerului (chimioterapia, radioterapia), atacă și celulele sănătoase. Aceste limitări serioase determină cercetătorii să caute alternative pe care le găsim chiar ȋn interiorul organismului nostru. Așa cum spune prof. Thoennissen, dacă înțelegi mecanismul prin care proliferează cancerul și cum metastazează, atunci e primul pas înspre a înțelege cum funcționează regenerarea celulară. Studiile din ultimele două decenii, dedicate în special placentei, arată că acest țesut este „sursa perfectă” pentru tratamente regenerative celulare, dar mai ales non-celulare. Celulele stem extrase din placentă sunt pluripotente, imunomodulatoare, nu dau efecte adverse, grefa nu este respinsă, iar capacitatea lor de a inhiba dezvoltarea tumorilor le face de neprețuit.

Speranță pentru bolnavii de cancer

Astăzi, cancerul este principala cauză de mortalitate la nivel mondial, reprezentând motivul pentru aproape 10 milioane de decese, respectiv un caz din șase. Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt cancerele de sân, plămâni, colon și rect și de prostată. Apar însă constant terapii noi, cu cât se înțelege mai bine această maladie și cu cât oamenii sunt mai conștienți de importanța prevenției, cu atât rezultatele sunt mai bune. Terapiile cu celule stem sunt pe lista scurtă a tratamentelor eficiente și, mai ales, fără urmări invalidante. Medicina învață pe repede înainte cum să manipuleze cât mai țintit celulele stem în beneficiul omului. Opțiunile terapeutice sunt tot mai specifice și la îndemână, dacă celulele stem au fost recoltate la naștere.

Procedura de recoltare a placentei, alături de sângele din placentă, sângele și țesutul ombilical la naștere este complet lipsită de riscuri medicale sau durere, iar produsele biologice recoltate sunt prelucrate și stocate de Cord Blood Center în unități speciale (monitorizate în permanență), la minus 196°C. Studiile și experiența clinică dobândită până în prezent arată că aceste celule nu-și pierd proprietățile terapeutice atât timp cât temperatura de stocare rămâne constantă. Unitățile de placentă și celelalte țesuturi perinatale sunt oricând la îndemâna medicului terapeut, care în funcție de patologie, decide cantitatea necesară pentru un tratament de succes.

În prezent, recoltarea și stocarea placentei în România sunt posibile prin cel mai complex pachet de recoltare, unic în țară, pus la dispoziția viitorilor părinți de către Cord Blood Center, la un preț special.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`