Florin Piersic a făcut recent declarații cu privire la starea lui de sănătate, la șapte luni de la operația pe care a suferit-o la picior. Actorul a traversat un moment dificil în urmă cu șapte luni, când a fost internat în mai multe spitale din țară.
În cele din urmă, actorul a ajuns în Capitală, unde a fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale la picior, din cauza unei infecții care îi punea sănătatea în pericol.
Cum se simte Florin Piersic la șapte luni de la operația pe care a suferit-o la picior
Recent, Florin Piersic a făcut noi declarații despre starea sa de sănătate, subliniind că, în ciuda dificultăților prin care a trecut, a reușit să își mențină optimismul. Maestrul le-a transmis admiratorilor săi că se simte mai bine și că își păstrează spiritul puternic.
„Eu sunt. Mă mișc. Îmi vine să râd pentru că mă mișc, dar mă mișc cu bastonul pentru că mă doare… nu mă doare piciorul, dar am avut o intervenție la piciorul stâng și eu încă mă reazăm de ce pot să mă reazăm.
Dar cum să vă spun? Cum mă simt? Mă simt un om care dacă Dumnezeu ne ajută sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de ani”, a declarat Florin Piersic pentru Realitatea Plus .
Ce probleme de sănătate a avut Florin Piersic
În urmă cu câteva luni, Florin Piersic a trecut printr-o perioadă dificilă, confruntându-se cu probleme grave de sănătate care l-au dus pe masa de operații. După externare, actorul a vorbit deschis despre experiența sa, explicând ce s-a întâmplat și împărtășind detalii despre provocările medicale prin care a trecut.
„Am avut o infecție la genunchiul stâng, lucru care m-a costat foarte tare. El este principalul interpret al vieții mele. Am avut o infecție la piciorul stâng, care a fost operat, la care s-a lucrat prima dată la Cluj, la Spitalul Militar, de unde eu am fost transferat, acolo este medicul meu de suflet, Roșianu, care s-a ocupat de mine cu doctorul Molnar Adrian și managerul Florin Crișan.(…) Într-o bună zi s-a hotărât ca eu să fiu transferat la București. Am fost primit de domnul profesor Streiniu Cercel(…)
La doctorul Cercel, mai era un doctor pe care dumneavoastră îl cunoașteți, doctorul Marinescu”, a explicat Florin Piersic, la Știrile Kanal D.
Florin Piersic este unul dintre cei mai renumiți actori din România, cu o carieră remarcabilă în teatru, film și televiziune, ce se întinde pe mai bine de șase decenii. Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj, Piersic a devenit o figură emblematică a culturii românești datorită talentului său actoricesc și a personalității carismatice.
Recent, Florin Piersic a făcut noi declarații despre starea sa de sănătate, la șapte luni de la operația pe care a suferit-o la picior.