Iarna este un sezon în care frigul și umiditatea ne creează multe probleme astfel că e bine să știi cum se protejează încălţămintea de apă. Astfel, dacă ne protejăm picioarele de îngheț, nu riscăm să ne îmbolnăvim. Așadar, ar fi indicat să tratăm încălțămintea pentru a deveni impermeabilă.
Sezonul rece aduce, întotdeauna, o cantitate apreciabilă de precipitaţii. Fie că e vorba de ploaie sau zăpadă, acest lucru nu prea contează deoarece ambele reprezintă un neajuns pentru încălţămintea ta. Dacă nu e impermeabilă, te vei uda la picioare, iar asta îţi va aduce o nedorită răceală şi chiar alte complicaţii, pe termen lung. Aşadar, trebuie să înveţi cum să impermeabilizezi încălţămintea. Iar în acest sens vă prezentăm în continuare câteva metode de mare ajutor în sezonul rece.
Cum se protejează încălţămintea de apă
De-acum, poţi purta încălţămintea preferată şi în zilele cu precipitaţii. Sigur, nu ne referim la sandale sau papuci, ci la încălţămintea care să te protejeze şi de temperaturile scăzute. Aşadar, trebuie să înveţi cum să tratezi încălţările pentru a deveni impermeabile, deoarece, în mod normal, acestea absorb apă.
Iată câteva sfaturi pentru a realiza acest lucru în funcţie de materialul din care este confecţionată încălţămintea. Pentru ghetele sau cizmele din piele întoarsă este recomandat un anumit tratament. Cu toţii ştim că acest tip de material e cel mai sensibil la contactul cu apa. Pentru aceasta, mai întâi trebuie să curăţăm bine de tot încălţămintea din piele întoarsă. Apoi, se aplică o loţiune specială pentru acest tip de piele.
De asemenea, există și alternative naturale, cum ar fi uleiul de ricin, untura de peşte, crema de gălbenele sau untura de gâscă. Oricare dintre acestea îţi vor proteja foarte bine încălţămintea din piele întoarsă.
Cum se tratează încălţămintea din pânză
Dacă încălțămintea ta preferată este din pânză și vrei neapărat să o porți în sezonul rece, iată ce trebuie să faci. Pentru papucii din material foarte subţire sau din pânză, tratamentul constă în următoarele operațiuni. Mai întâi, spală încălţămintea cu apă fierbinte până se umezeşte.
Apoi, amestecă o lingură cu bicarbonat de sodiu cu o lingură cu detergent pudră şi puţină apă, până obţii o pastă. Aplică această soluție pe întreaga suprafaţă a papucilor, utilizând o periuţă de dinţi. După aceea, şterge încălţămintea cu o cârpă şi clăteşte-o cu apă rece. Lasă încălţămintea la uscat peste noapte, după care aplică un spray pentru impermeabilitate.
Impermeabilizarea pantofilor din piele naturală sau imitaţie
Pentru a ști cum se protejează încălţămintea de apă e nevoie de anumite informații, care țin de materialul din care sunt fabricați. Iată ce trebuie să faci în cazul încălțărilor din piele. În primul rând, trebuie să ții cont că ceara de albine ţine apa deoparte.
Se aplică un strat subțire de ceară şi se lasă să acţioneze câteva minute. Apoi, şterge uşor pantofii, după care trebuie să-i usuci cu uscătorul de păr. De reţinut că ceara poate fi folosită pe orice tip de încălţăminte.