Prima pagină » Actualitate » Cum se gătește acasă la Călin Georgescu? „Mâncarea este o relație autentică cu Dumnezeu!”

Cum se gătește acasă la Călin Georgescu? „Mâncarea este o relație autentică cu Dumnezeu!”

27 nov. 2024, 08:22,
în Actualitate

Toată lumea a fost uimită când a aflat rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Dacă mulți acum au auzit de cel care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și mai puțini știu cum se gătește acasă la Călin Georgescu.

Cristela Georgescu, soția candidatului la prezidențiale Călin Georgescu, activează de două decenii în domeniul sănătății naturale, în cadrul căreia promovează, printre altele, nutriția integrativă, detoxifierea regenerativă și tehnici de eliberare emoțională. Dată fiind înclinația ei către medicina holistică și dezvoltare personală, este lesne de înțeles că are un stil de viață cu totul aparte.

Cum se gătește acasă la Călin Georgescu

Cristela Georgescu a adoptat un stil de viață diferit și o alimentație aparte. A renunțat la alimente procesate, dulciuri, produse de patiserie, prăjeli, mâncare fast-food, băuturi carbogazoase, dar și la carne și s-a axat pe alimente neprocesate, fructe și legume în special, dar și pe „consumul” de aer curat și pe relația cu Dumnezeu.

„Am renunțat brusc și pe vecie la toate bombele cu care mi-am sabotat și devastat sănătatea: cafea, alcool, băuturi carbogazoase, zahăr și dulciuri rafinate, produse de patiserie, prăjeli, mâncare fast-food. Am eliminat pur și simplu orice produs rafinat sau prelucrat industrial, orice produs de origine animală, am renunțat la ronțăitul între mese, la copioasele cine luate noaptea târziu.

Am înlocuit totul cu: apă purificată, fructe, legume, verdețuri, zarzavaturi, leguminoase, nuci și semințe crude, cereale integrale, grăsimi sănătoase, odihnă bună (cea între 10 PM și 2 AM), aer curat, relații sănătoase – stimulatoare de energii creatoare, o relație autentică cu Dumnezeu”, a declarat Cristela Georgescu.

Soția candidatului TikTok spune că, de-a lungul timpului, a mai avut tentative de a renunța la mâncarea nesănătoasă, dar era motivată de dorința de a slăbi sau de convingerea că alimentul respectiv nu face bine. Însă aceste motive superficiale nu au reușit să o determine să renunțe la mâncarea nesănătoasă. A reușit lucrul acesta atunci când a înțeles „de ce“.

„Am renunțat la toate produsele amintite acum aproape 10 ani. Atunci știam doar „nu e bine, nu face bine, îngrașă”. Argumentele astea nu erau motivante pentru o reformă, așa cum aveam eu nevoie, doar schimbarea s-a produs când am înțeles „de ce”.

Greu nu a fost să renunț la carne – orice ființă care înțelege impactul pe care îl are consumul exacerbat de carne și de alimente de origine animală asupra sănătății, a animalelor de crescătorie și a viitorului Planetei, renunță aproape instantaneu, fără niciun fel de remușcări sau de lamentări”, a mențonat Cristela Georgescu.

Cum se prepară supa cremă cu ierburi de leac

Soția lui Călin Georgescu împărtășește cu urmăritorii săi tot felul de experiențe naturiste, dar și rețete culinare. Piesa de rezistență a bucătăriei Cristelei Georgescu este supa-cremă cu ierburi de leac.

Pentru aceasta ai nevoie de 40 grame ceapă, care se toacă mărunt și nu se călește în ulei, 900 grame de cartofi fără coajă, tăiați cubulețe, 350 grame de morcovi tăiați rondele, 5 grame de sare neiodată, 1 cățel de usturoi tocat sau 1/2 linguriță praf de usturoi, 1/2 linguriță de busuioc uscat, 1/2 de linguriță oregano uscat și 1l de apă sau supă clară/

Ingredientele se pun în oală și se fierb 25 min. la foc mic, din momentul în care începe să fiarbă apa. Oala rămâne acoperită cu capac. Dacă nu dați focul mic, nu iese nici bună și-o să se supere cartofii, vor da în foc sigur.

După ce au fiert, se oprește focul și se adaugă următoarele, apoi se pasează: 1/2 lingurită de boia dulce sau un ardei capia crud, curățat de semințe și tăiat mărunt.

Cristela Georgescu avertizează să faceți exact atâta supă câtă mâncați, altfel capia crud va fermenta până a doua zi. Dacă vreți să reîncălziți supa și să țină de pe o zi pe alta, fierbeți și ardeiul capia.

Opțional și nu pentru bebeluși (că e prea greu de digerat, prea multă grăsime și prea multe ingrediente), puneți într-un blender 20 gr. pulpă de cocos (cel care se vinde răzuit și uscat) și 150 ml apă sau supă clară. Pasați bine, până iese un lapte bine omogenizat. Turnați împreună cu ardeiul capia și uleiul, peste cele care au fiert mai sus. Apoi pasați.

Așadar, puțină lume știe cum se gătește acasă la Călin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`