Cum să-ţi educi copilul. Foarte mulți părinți se întreabă cum să crească un copil cu caracter frumos și valori sănătoase. Sunt multe modele, însă de departe, cel japonez pare cel mai bun.
Copiii japonezi sunt aparte, dând mai mereu dovada de politeţe şi chiar de prietenie. În Japonia, întâlneşti rar un copil care să plângă în supermarket, spre exemplu. Însă acest comportament uimitor nu este întâmplător. Modul de educaţie japonez face diferenţa.
Cum să-ţi educi copilul
În cele ce urmează vă prezentăm elementele definitorii pentru educaţia copiilor în Japonia.
1. Relaţia mamă-copil este foarte strânsă
În Tara Soarelui Răsare, legătura dintre mamă şi copilul ei este foarte puternică. Mamele îşi ţin copii mereu aproape şi chiar dorm împreună. Vorbim despre o relaţie emoţională profundă în care mamele nu numai că accepta copiii aşa cum sunt, dar îi şi văd perfecţi. Regula principala spune că până la vârsta de 5 ani, copilul poate face orice doreşte! În Europa şi nu numai acest concept nu e văzut cu ochi buni. Permisivitatea prea mare strica un copil, va contraargumenta un român, spre exemplu. Nu e aşa! Copilul care are libertatea de a fi el învaţa cum să fie mai bun!
O asemenea atitudine contribuie la „amae”. Acest cuvânt nu are analogii în alte limbi, însă poate fi tradus ca dorinţa cuiva de a fi iubit sau pur şi simplu ataşament. „Amae” este fundamentul relaţiilor dintre mame şi copii. Concret, copiii se pot baza pe dragostea şi sprijinul părinţilor, iar părinţii vârstnici primesc sprijinul copiilor lor deveniţi adulţi.
Conform unui studiu japonezo-american există o legătură clară între stilul de educaţie liber şi comportamentul copiilor. Cercetătorii susţin ca atitudinile pozitive ale părinţilor reduc riscul comportamentului problematic la copii.
2. Sistemul de educaţie japonez
Potrivit celebrului sistem japonez de educaţie, copiii sunt perfecţi înainte de a împlini 5 ani. Se conformează regulilor între 5 şi 15 ani, iar apoi sunt consideraţi egalii părinţilor, dar şi ai membrilor societăţii. Evident că în Occident un astfel de model este considerat greşit. În realitate, o astfel de filosofie are rolul de a integra un copil în societate. Viitorul adult va conştientiza că interesele personale sunt importante, dar nu primează. Prin acest tip de educaţie, părinţii japonezi aduc armonie în vieţile copiilor.
În prima etapă, părinţii împărtăşesc copiilor dragostea şi grijă fără bariere. În a doua etapă, dragostea lor nu dispare, însă copilul este învăţat să trăiască după regulile societăţii şi încearcă să-şi găsească scopul. Deoarece ataşamentul dintre mamă şi copil este puternic, un copil vrea să facă totul corect, pentru a nu o supăra pe cea care i-a dat viaţa. În cea de-a treia etapă, un copil devine membru cu drepturi depline al societăţii.
3. Cum să-ți educi copilul. Familia este foarte importantă
De regulă, mamele cresc copiii. Japonezii nu-şi trimit copii la grădiniţă până la vârsta de 3 ani. Ideea de babysitter nu e pe placul niponilor. Nici măcar bunicii nu se implica în educaţia copiilor, deşi petrec suficient timp alături de nepoţi. Pentru japonezi, familia înseamnă sprijin, dragoste, protecţie.
4. Părinţii sunt modele
Cum să-ți educi copilul. Un experiment a implicat atât mame japoneze cât şi europene. În cadrul acestuia, toate au fost rugate să construiască o piramidă. Mamele din Japonia au ridicat pe cont propriu miniconstructia, apoi au cerut copiilor să repete. Când cei mici nu au reuşit să construiască piramida, mamele le-au arătat de la 0 cum se face. În schimb, mămicile din Europa au explicat copiilor cum se face, apoi le-au cerut să încerce. Altfel spus, mamele din Japonia au urmat regula fă aşa cum fac eu, iar mamele din Europa nu au fost capabile de a exercita puterea exemplului.
5. Cum să-ți educi copilul. Atenţie la emoţii
Pentru a învăţa un copil să trăiască într-o societate, copiii japonezi sunt ajutaţi să vadă şi să respecte sentimentele şi interesele celorlalţi.
Mamele japoneze respecta sentimentele copiilor. Nu îi obligă să facă anumite lucruri ce le-ar putea provoca un sentiment de jenă sau chiar de ruşine. Îi învaţă să înţeleagă emoţiile altor oameni şi chiar să respecte obiectele neînsufleţite. De exemplu, dacă un copil vrea să-şi distrugă o maşinuţă de jucărie, o mamă niponă va spune: Săraca maşina! O să plângă! O mamă europeană îşi va certa, cel mai probabil, copilul: Opreşte-te! Este rău ce faci!
La fel de important pentru o bună educaţie e faptul că japonezii sunt şi modeşti. Ei nu pretind că metodele lor sunt cele mai bune.