Află cum poți să scapi de acarienii de pat, care sunt unii dintre cei mai întâlniți alergeni din casele oamenilor.
Acarienii se răspândesc foarte repede, iar căldura și umezeală din pat le creează un mediu favorabil ca să se înmulțească.
Iată cum să scapi de acarienii de pat
Acarienii de saltea sunt greu de îndepărtat prin niște metode clasice, iar faptul că curățarea periodică a saltelelor nu este realizabilă întotdeauna, face aproape imposibilă eliminarea lor din locuință. Cu toate acestea, în ciuda rezistenței lor la metode chimice, acarienii de acest tip au ca punct slab temperaturile foarte ridicate.
Cea mai eficientă metodă de a-i îndepărta este să cureți salteaua cu aburi uscați la minim 150 de grade Celsius. Aceasta este cea mai sigură și naturală metodă prin care îi poți îndepărta într-un mod eficient și rapid, întrucât fără o curățare temeinică, care elimină inclusiv și ouăle acestora, aceștia pot să apară din nou după puțin timp.
Metoda de curățare cu aburi constă în aspirarea întregii suprafețe pentru a îndepărta dăunătorii și ouăle lor din fibrele textile și dezinfectarea acestora.
De asemenea, ca să eviți înmulțirea acestora ar trebui să schimbi așternuturile de pat cel puțin săptămânal, să le speli la temperatura de 60 de grade, să cureți periodic saltelele și să acorzi o atenție deosebită îngrijirii lor.
În acest sens există și așternuturi și perne anticariene și huse speciale pentru saltea, care pot reduce apariția acestora, iar dacă nu poți spăla pernele, o soluție eficientă ca să îi îndepărtezi este să le ții timp de 48 de ore în congelator.
Câteva comportamente zilnice care pot împiedica apariția lor
Există câteva soluții ce te pot ajuta să te ții departe de aceștia, dacă nu există deja. Un lucru foarte important este aerisirea camerei, unde este recomandat să o faci de minim 2 ori pe zi, cel puțin 10 minute, ca să menții un aer proaspăt în locuință.
Splărarea perdelelor trebuie făcută săptămânal, întrucât dacă se pune praful pe ele pot crea un mediu ideal pentru acarieni, iar praful trebuie șters tot după aceeași perioadă, deoarece se găsesc particule de materie organică ce atrag acarienii.
De asemenea, eliminarea umidității din aer contribuie semnificativ la înmulțirea lor, întrucât dezvoltarea acestora este influențată de nivelul crescut al umidității din aer, iar aerul proaspăt cu o umiditate controlată poate ține acarienii sub control.
Evită să ții prea multe așternuturi, pături sau plușuri pe care nu le folosești atât de des pe pat, deoarece și acest lucru poate favoriza apariția lor. O altă soluție ar fi utilizarea materialelor antialergice, precum saltelele și pernele, ce nu creeaza condiții favorabile pentru ei. Aceștia nu suportă nici înghețul, așadar, dacă se aerisesc pe timpul iernii, se elimină un număr mare de acarieni din ele.
Pentru cei ce au animale de companie, indicat ar fi să nu le lase în pat, deoarece părul din blana lor și particulele de praf contribuie semnificativ la înmulțire.
Deși există posibilitatea să nu îi îndepărtezi complet, poți să scapi de acarienii de pat într-o mare măsură.