Iată cum să prepari acasă cea mai bună cafea decofeinizată. Cafeaua fără cofeină este o variantă mai ușoară și mai sănătoasă a cafelei obioșnuite. Dacă vrem să ne răsfățăm cu o cafea gustoasă și cu proprietăți miraculoase pentru organism, trebuie să ținem cont de câteva secrete din rețeta specialiștilor. Iată ce beneficii are licoarea aromată.
Cum să prepari acasă cea mai bună cafea decofeinizată
Cafeaua este băutura nelipsită de la micul dejun, dar și din timpul zilei. Licoarea parfumată face parte dintr-un adevărat ritual și este sursa de energie pentru mulți dintre noi. Aromată, parfumată și energizantă, cafeaua se face după diverse rețete, în funcție de gust și preferințe. Cafeaua se prepară rapid acasă și poate fi atât cu cofeină, cât și decofeinizată.
Gustoasa cafea decofeinizată este mult mai sănătoasă față de cafeaua tradițională. Cafeaua fără cofeină se obține din boabe de cafea din care a fost extrasă cantitatea de cofeină. Cafeaua decofeinizată se poate prepara în diferite moduri, la ibric sau la filtru.
Pentru iubitorii de cafea clasică, se poate adăuga și un pic de ulei de cocos. Cafeaua cu ulei de cocos este recomandată pentru slăbit deoarece facilitează arderile. Cafeaua făcută cu ulei de cocos ajută metabolismul și facilitează arderea grăsimilor. Mai mult, această băutură aromată în care vom pune câteva picături de ulei de cocos va stimula tranzitul intestinal și va menține sănătatea sistemului digestiv. La fel de bine putem face și o cafea cu scorțișoară, aromată, parfumată și ideală de servit pe timpul zilei pentru un plus de energie.
Ce beneficii are cafeaua fără cofeină
Cafeaua decofeinizată are proprietăți miraculoase pentru organism. Aceasta conține antioxidanți benefici, care îmbunătățesc sănătatea generală a corpului. De asemenea, cafeaua fără cofeină protejează neuronii și activitatea cerebrală și încetinește procesul de îmbătrânire.
Această băutură aromată ameliorează și refluxul acidului gastric și calmează arsurile la stomac. Totodată, cafeaua decofeinizată scade riscul de diabet, reduce apariția bolilor cardiovasculare, oferă energie fără a afecta calitatea somnului.
Pentru a prepara acasă o cafea decofeinizată aromată și gustoasă vom avea nevoie de o ceașcă cu apă, o linguriță de cafea fără cofeină și o linguriță de zahăr. O variantă sănătoasă este cafeaua făcută la ibric. Se pune apa în ibric, iar când începe să clocotească punem lingurița de cafea și lingurița de zahăr.
Se lasă la foc potrivit până când cafeaua începe să se umfle și formează o spumă. Se ia de pe foc și se lasă să se decanteze zațul apoi se servește gustoasa cafea. Aceasta este ideală dimineața, la micul dejun, dar și pe timpul zilei, când simțim nevoia de o băutură energizantă.
Cafeaua decofeinizată are o savoare aparte și numeroase beneficii pentru organism. Aceasta se prepară rapid acasă, cu doar câteva ingrediente. Cafeaua poate fi făcută cu sau fără cofeină, simplă sau cu lapte, cu ulei de cocos sau cu scorțișoară, în funcție de preferințe. Băutura aromată este ideală la orice ocazie, de multe ori fiind un prilej de întâlnire cu cei dragi. Cafeaua poate fi servită ca atare sau împreună cu niște fursecuri, cornulețe sau cu o felie de chec de casă pufos și gustos.