Cum s-a predat justiția statului subteran?

S-a predat. De bună voie. Nesilită de nimeni. Ea nu a fost confiscată, adică „luată cu japca”, așa cum se spune. Iar când spun cuvântul „justiție”, mă gândesc fie doar la judecători, singurii care au deciziile în pix, fie la cei trei parteneri ai actului de justiție, dacă includ aici, așa cum este normal într-un stat democratic, pe picior de egalitate și pe procurori și pe avocați. În orice accepțiune însă, repet și susțin că justiția s-a pus de bună voie la dispoziția statului subteran.
Cazul grupului criminal organizat, condus de generalul negru, Florian Coldea, secondat de generalul „câmpului tactic”, Dumitru Dumbravă, și asistat de mai mulți avocați, între care Trăilă și Stoica, a întins pur și simplu o plasă în care au intrat în mod voluntar așa-zișii participanți ai actului de dreptate. Judecători, procurori, avocați. Și totul s-a produs sub protecția parlamentarilor corupți, material și moral și jurnaliștilor corupți material și moral. Cum s-a întâmplat?

Originile acestui fenomen, care a explodat literalmente sub mandatul lui Traian Băsescu și s-a consolidat în cei 10 ani ai mandatului Iohannis, se află în trecutul așa-numitului „stat supus dictaturii proletariatului”, când participanții la procesele civile și penale reprezentau așa numitul „braț juridic al dictaturii proletariatului”. De altfel, în cei mai mulți ani de dinainte de 1989, înscrierea la facultățile de drept din România se făcea în baza unui dosar politic avizat de Securitate și apoi aprobat de partid. În decembrie 1989, când teoretic am putea marca punctul de start al statului de drept, activiștii acestuia pe frontul juridic erau cei mai mulți persoane compromise, identificate într-o măsură mai mare sau mai mică cu sistemul.

Stirile PROTV

„Nu-mi pasă dacă mor în piscină”. Ce și-a repetat în minte David Popovici pe ultimii metri ai cursei de aur de la Paris

RomaniaTV

VIDEO Cât costă şi cum funcţionează aparatul cu care Sorin Constantinescu a găsit cantităţi uriaşe de nitrați în pepenii din piaţă

Aud astăzi numeroase comentarii pe posturile de televiziune ale unor analiști rău intenționați sau induși în eroare, prin care se susține teza conform căreia judecătorii, procurorii și avocații ar fi căzut victime statului subteran. Este fals. Cei care s-au umplut de păcate în acești ani nu sunt nici victime și nici unelte, ci pur și simplu părți componente ale statului subteran.

Dacă lucrurile ar fi stat altfel, iată pe scurt ce s-ar fi putut întâmpla: 1. Când sub pretextul combaterii corupției declarată drept „pericol la siguranța națională”, printr-un document CSAT – care, constituțional, nu are absolut nicio valoare juridică – judecătorii și procurorii au fost, rând pe rând, chemați în locații SRI pentru a fi instruiți cum să execute comenzile statului subteran, ei dacă ar fi vrut să rămână independenți ar fi trebuit ca dintr-un gest reflex să refuze să se prezinte acolo într-o poziție de drepți. Și să denunțe public acest gest de siluire a justiției săvârșit de SRI sub comanda Maior-Coldea și apoi Hellvig-Coldea. Aceștia însă nu au protestat nici separat, nici colectiv. Pur și simplu s-au executat. Oare de ce?

Se spune că judecătorii și procurorii ar fi fost șantajați. Și fără doar și poate, ei au fost urmăriți și monitorizați în fel și chip nu numai prin serviciul secret al Ministerului Justiției. Problema este însă că cei care i-au monitorizat au avut în „lucru” numeroși participanți corupți până în măduva oaselor la așa-numitul „act de justiție”. Judecători, procurori și avocați, care își petreceau viața în desfrâu, știind foarte bine că există un sistem care îi va proteja. Iar sistemul i-a protejat. Cu condiția ca ei să se execute întocmai și la timp. Și doar când cineva ieșea din front, era șantajat și, la nevoie, executat. În rest, tovarășii judecători și procurori s-au supus de bunăvoie. Iar CSM, alcătuit de personaje la fel de negative, sau chiar mai negative, nu a sărit în niciun fel la luptă pentru a proteja sistemul.

Au existat în acest sens bilețele roz, cum sunt cele vânturate amenințător de Traian Băsescu, în scopul de a denunța pretinse imixtiuni în actiul de justiție, săvârșite de Călin Popescu Tăriceanu, când acesta era premier. Au existat bilețele galbene, cele cu care se prezenta generalul Dumitru Dumbravă în justiție la judecători pentru a-i transforma în câmp tactic, și care cuprindeau pur și simplu verdictele pe care aceștia urmau să le dea. Au existat și bilețele albe, din care reieșea că cei care urmau să fie condamnați erau vinovați, indiferent de probele existente la dosar, iar cei care urmau să fie găsiți nevinovați erau nevinovați, indiferent de respectivele probe. Judecătorii au acceptat senini aceste bilețele și s-au executat. Au existat și alte bilețele, care sintetizau culpe reale sau pretinse ale judecătorilor Curții Constituționale, care trebuiau eliminați. Nimeni nu s-a opus acestor însemnări. A mai existat și o întreagă bătălie, câștigată la mare scor de Traian Băsescu, împreună cu Coldea și Kovesi, pe vremea existenței „trinomului”, pentru componența celor două complete penale de la Înalta Curte. În final, cine trebuia să fie condamnat definitiv și irevocabil era acolo executat. Și este în continuare. Iar cine trebuie să scape, scapă.

În toate aceste operațiuni, prin care justiția a stat literalmente în genunchi, judecătorii, procurorii și mulți dintre avocați s-au comportat pur și simplu ca participanți la statul subteran. Astfel încât acum, degeaba se vaită și degeaba așteaptă să fie căinați de către reprezentanții societății civile. Mult mai cinstit ar fi să iasă la rampă și să spună ce și cum.