Cum s-a prăbușit cel mai mare imperiu al lumii? Istoria fascinantă a Imperiului Britanic

Dacă în secolul al XIX-lea Imperiul Britanic era una dintre cele mai de temut națiuni ale lumii, o sută de ani mai târziu acesta își pierduse deja majoritatea teritoriilor.

La mijlocul secolului al XIX-lea, Imperiul Britanic era, cu o marjă mare, cea mai puternică națiune a lumii. Nici o sută de ani mai târziu, același imperiu se prăbușea cu aceeași rapiditate cu care se consolidase. Cum a ajuns acest imperiu să fie cel mai mare din lume și cum a reușit să se prăbușească, aflați în rândurile următoare.

Imperiul Britanic

În 1851, odată cu deschiderea primei Expoziții Universale, Anglia era în apogeul puterii sale imperiale, dominând lumea cu un imperiu fără egal. Cu toate acestea, la Festivalul Angliei din 1951, Imperiul Britanic era în declin vizibil. În cele zece decenii dintre aceste momente, evoluția istorică a demonstrat că măreția britanică nu era infailibilă.

RomaniaTV

ULTIMA ORĂ! Înmormântarea lui Felix Baumgartner se amână. Italienii refuză repatrierea. Mihaela Rădulescu e devastată. Ce s-a descoperit la autopsie

Observatornews.ro

Rezultate Titularizare 2025. Edu.ro a publicat notele profesorilor, înainte de contestaţii

În Palatul de Cristal, în cadrul Marii Expoziții, erau prezentate 100.000 de obiecte realizate de peste 15.000 de oameni. Majoritatea proveneau din Anglia și din imperiul său, deși și alte națiuni au fost invitate să participe. În mod diplomatic, evenimentul a fost denumit „Marea Expoziție a Lucrărilor de Industrie ale Tuturor Națiunilor”, deși accentul era pus pe superioritatea britanică. Franța, un colaborator important, impresiona cu producția sa textilă, în timp ce Rusia întârzia cu exponatele din cauza gheții din Marea Baltică. Vizitatorii englezi, precum Regina Victoria, care a descris evenimentul drept o celebrare a invențiilor, vedeau în această expoziție o dovadă a supremației naționale.

Cu toate acestea, semnele declinului au început să apară curând. Pe plan intern, inegalitățile sociale și sărăcia necesitau reforme urgente, iar pe plan extern, Războiul Crimeei și Rebeliunea Indiană din 1857-1858 au pus la încercare administrația britanică. Fiecare deceniu care a urmat a fost marcat de conflicte și dificultăți. În anii 1860, războiul maori din Noua Zeelandă și revolta din Jamaica au evidențiat dificultățile de a menține ordinea în imperiu. În timpul guvernării lui Disraeli, sfârșitul Războiului Zulu și invazia Afganistanului au fost umilințe militare, iar foametea din India a subminat pretențiile britanice de a proteja bunăstarea coloniilor.

Declinul și prăbușirea

Anii 1880 au fost definiți de crize interne și externe. Eșecul adoptării legii Irish Home Rule a divizat Partidul Liberal, iar războiul contra burilor din Africa de Sud a demonstrat slăbiciunile armatei britanice. În timpul Primului Război Mondial, lipsurile militare au devenit evidente, iar insurecția irlandeză din 1916 a arătat forța crescândă a naționalismului irlandez. După război, tratatul anglo-irlandez din 1921 a dus la împărțirea Irlandei, marcând o fisură semnificativă în uniunea britanică. Tot în această perioadă, Dominioanele și-au câștigat autonomia politică, ceea ce a slăbit unitatea imperiului.

În anii 1930, politica de appeasement a ilustrat declinul Angliei, iar lipsa unei reacții ferme la agresivitatea Germaniei naziste a fost influențată de tăierile bugetare și amintirea pierderilor umane din Primul Război Mondial. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deși au existat momente de eroism, semnarea Cartei Atlanticului în 1941 a marcat un punct de cotitură. Documentul, inspirat de Roosevelt, a reafirmat dreptul popoarelor de a-și alege guvernul, anunțând o nouă ordine mondială care submina vechiul model colonial.

Astfel, începând cu triumful din 1851 și ajungând la prăbușirea de după 1951, evoluția istorică a demonstrat că puterea britanică era efemeră. Ca orice imperiu, și Anglia a cunoscut sfârșitul puterii sale imperialiste.