Marile destinații turistice din Europa pregătesc redeschiderea. Cum vor să-şi redeschidă turismul pentru străini Grecia, Italia, Spania şi Franţa? A venit vremea să vă rezervaţi vacanţele în Italia, spune Mario Draghi, premierul italian.
Grecia şi-a redeschis plajele la începutul acestei luni, în condiţiile în care ţara îşi relaxează restricţiile pentru a se pregăti de revenirea turiştilor străini, scrie Reuters, citat de ZF. Turismul reprezintă aproximativ o cincime din economia şi locurile de muncă din Grecia, iar, după cel mai slab an din istorie pentru industrie în 2020, ţara nu-şi permite o altă vară pierdută.
Restricţiile de călătorie pentru vizitatorii străini vaccinaţi sunt ridicate începând cu 15 mai.
Premierul grec Kiriakos Mitsotakis a arătat că o combinaţie între testarea pe scară largă, vaccinare şi faptul că multe activităţi vor avea loc în aer liber le-a dat autorităţilor ţării încredere că vizitele turiştilor vor fi sigure.
Pentru greci important este însă că se pot deplasa la casele lor de vacanţă, având în vedere că de vineri au fost ridicate restricţiile de deplasare între regiuni. Cine va călători cu maşina nu trebuie să ia măsuri de securitate adiţionale, deşi guvernul recomandă ca înainte de a pleca în călătorie cetăţenii să efectueze acasă teste rapide anti-COVID-19.
Pentru deplasările în insule cu feribotul – care poate opera la 85% din capacitate – sau cu avionul este obligatorie prezentarea unui certificat de vaccinare obţinut după 14 zile de la a doua doză, sau a unui test PCR negativ realizat cu 72 de ore înainte de călătorie, sau a unui test rapid efectuat acasă cu 24 de ore înainte, sau un certificat care să ateste că persoana a trecut prin boala COVID-19, valabil între două şi nouă luni de la infectare. Aceste restricţii se aplică şi pentru cetăţenii greci şi pentru turiştii străini.
Certificatul se obţine pe platforma self-testing.gov.gr, în cazul probelor făcute acasă, sau efectuate în centrele de diagnosticare publice sau private.
Un alt factor esenţial care se schimbă de vineri este că se poate intra în magazinele neesenţiale, fără programare prealabilă cum era necesar de la sfârşitul lunii martie când s-au redeschis centrele comerciale. Totuşi, se menţine neschimbată limitarea suprafeţei la 1 client la 25 m2, la fel ca protocoalele de distanţare şi obligativitatea purtării măştilor sanitare atât în interior cât şi în exterior.
Mario Draghi: „A venit vremea să vă rezervaţi vacanţele în Italia“
Italia, care se bazează pe revenirea turismului pentru a ieşi dintr-o recesiune profundă, a anunţat săptămâna trecută că este pregătită să primească din nou turişti străini, potrivit RFI.
„A venit vremea să vă rezervaţi vacanţele în Italia“, a declarat premierul Mario Draghi.
De la mijlocul acestei luni, turiştii care s-au vaccinat cu un vaccin aprobat în UE s-au recuperat de pe urma bolii sau au fost testaţi negativ cu 48 de ore înainte de a călători vor putea intra în Italia fără restricţii.
Sectorul italian de turism, care a reprezentat 14% înainte de pandemie, a înregistrat pierderi totale de 120,6 miliarde de euro în 2020, notează The Guardian.
Pe câți turiști mizează Spania
Spania ţinteşte 45 milioane de turişti străini în 2021, puţin peste jumătate din numărul de vizitatori primiţi în 2019, înainte de debutul crizei sanitare, potrivit Le Figaro. Ţara mizează pe paşaportul de vaccinare european care ar urma să fie lansat la mijlocul lunii iunie.
„Spania este pregătită să se redeschidă foarte curând pentru lumea întreagă“, a anunţat ministrul spaniol al turismului Reyes Maroto cu ocazia lansării campaniei de promovare turistică a ţării pentru această vară.
Campania vizează în primul rând turiştii europeni, în special pe cei britanicii, care reprezentau înaintea pandemiei cel mai numeros grup de vizitatori străini din Spania. Franţa şi Germania se numără la rândul lor printre ţările vizate.
În 2020, numărul turiştilor străini din Spania s-a prăbuşit cu 77% anual în condiţiile în care economia ţării depinde masiv de industria călătoriilor.
Şi Franţa s-a alăturat cursei pentru atragerea de turişti străini după un an de lockdownuri naţionale şi restricţii de călătorie, lansând o campanie de ordinul milioanelor de euro avându-i drept ţintă în principal pe europeni, relatează RFI.
Campania #ExploreFrance care promovează stilul de viaţă al ţării a fost lansată pe 10 pieţe europene: Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia şi Elveţia.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a avansat 9 iunie ca dată posibilă pentru revenirea turiştilor din afara UE.