Nu de puține ori vizitele în piețe şi la supermarket se termină prost când ajungem acasă şi observăm că legumele cumpărate, chiar dacă arată foarte bine, nu mai au gustul de odinioară. Iată cum putem recunoaște o roşie tratată cu chimicale şi cum putem identifica în piețe produsele romanești faţă de produsele din import.
Industria alimentară este una dintre cele mai mari adepte a pesticidelor. Cel mai des întâlnim aceste substanțe toxice în legume şi fructe.
Potrivit specialiștilor, roșiile tratate cu chimicale sunt nocive pentru sănătate, iar gustul lasă de dorit. Mai mult, nici valoarea nutritivă nu mai există. Toate astea din cauza îngrășămintelor şi pesticidelor folosite.
În funcție de cantitatea şi felul expunerii, pesticidele sunt toxice pentru oameni şi pot afecta sănătatea, cauzând boli acute, chiar cronice.
În acest context, academicianul doctor Victor Lăcătuş a explicat care sunt primele semne că o roșie a fost tratată cu chimicale.
”Primul simptom este că pe fructul verde și chiar maturat, pe plantă, în dreptul codiței se văd sepalele florii uscate. În cazul în care s-a aplicat 2,4 D (n.r erbicid pe bază de acid), acelea rămân, dar trebuie să spunem că niciun producător nu va duce roșia la piață cu sepalele”, explică acad. dr. Victor Lăcătuș.
Deși, unele soiuri de roșii au un moț (n.r. mucron – vârf scurt, subțire și ascuțit, cu care se termină anumite organe ale plantelor) prezent în mod natural, adesea acesta reprezintă și un indicator că producția a fost grăbită cu diverse substanțe chimice.
”În partea apicală a fructului de regulă se concentrează auxine, un grup de substanțe care stimulează creșterea și dezvoltarea. Odată ce a fost stimulat cu 2,4 D, floarea prinde fructul și fructul crește și evităm o altă manifestare a condițiilor climatice, ca fructul să rămână mic.
Faptul că mucronul este mai mare sau mai mic, el poate fi explicat pur și simplu printr-un dezechilibru între substanțele biostimulatoare care favorizează creșterea fructului și condițiile de mediu”, a declarat dr. Victor Lăcătuș.
Alte semne care ne arată că roșia a fost tratată chimic:
– fructul nu are semințe
– în interiorul roșiei se găsește un țesut gelatinos verde
– pulpa exterioară formează un cerc alb, lemnos
– semințele sunt dispuse neconform
– pulpa este vâscoasă
Cum eliminăm pesticidele din fructe şi legume
Multe dintre legumele şi fructele consumate conțin pesticide, dar există modalități accesibile şi ieftine de a le elimina parțial sau chiar complet. Cele mai eficiente modalități pentru eliminarea pesticidelor din fructe si legume sunt:
- Spălarea cu apă
- Îndepărtarea cojii
- Îndepărtarea primelor frunze
- Oțetul
- Bicarbonatul de sodiu
Rețete pentru îndepărtarea pesticidelor din fructe şi legume
- Pentru curățarea unor legume şi fructe mai mari decât un măr, faceți o pastă din bicarbonat astfel: amestecați o linguriță de bicarbonat cu o linguriță de apă şi curățați prin frecare respectivă vegetală.
- Pentru legume şi fructe mai mici decât un măr, se lasă la înmuiat pentru 15 minute într-un bol cu o lingură de praf de copt pentru un litru de apă. După 15 minute se scot din amestec şi se clătesc cu apă.
- Spray cu lămâie si bicarbonat. O altă modalitate eficientă pentru a utiliza bicarbonatul de sodiu este printr-un spray făcut în casă ce conține suc de lămâie şi praf de copt. Pentru spray veți avea nevoie de 1 lingură de suc de lămâie, 2 linguri de bicarbonat şi o cană de apă (250 ml). Ingredientele se amestecă într-un bol până la dizolvarea completa a prafului de copt. Puneți soluția într-un recipient cu capăt de pulverizator şi aplicați peste alimente. Lăsați sa acționeze 5-10 minute şi, daca este necesar, periați fructele sau legumele pentru a îndepărta reziduurile persistente. La final, clătiți cu apa, recomandă specialiştii.