Prima pagină » Editorial » Cum poți organiza o grevă spontană?
Cum poți organiza o grevă spontană?

Cum poți organiza o grevă spontană?

26 mart. 2021, 09:56,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial
Este extrem de simplu. Pentru început, este obligatoriu un motiv inventat. Să zicem că angajatorul are de gând să disponibilizeze un mare număr de salariați. Invocând faptul că veniturile încasate sunt mai mici decât cheltuielile. Și că, nemaifăcând față, are de gând să-i dea pe oameni afară. Și, firește, în spate trebuie să existe și un motiv real. Care nu poate fi declarat. Dacă sunt întrunite cele două condiții, atunci nu mai rămâne decât să determini un număr de lucrători dintr-un sector cheie să introducă levierul și să blocheze activitatea. Iar greva spontană pleacă unsă.

Suntem în scenariul de la metrou. Metrorex este întotdeauna în pierdere. Prin definiție. În toate statele lumii, transportul subteran depășește în materie de costuri veniturile încasate. Și, ca atare, este subvenționat. Fie de la nivelul municipalității, fie de la nivel guvernamental. În funcție de pălăria care stă deasupra rețelei de transporturi. În România, metroul ține de Ministerul Transporturilor. Deci de Guvern. Se cheamă că Metrorex este subvenționat nu doar de bucureșteni, care sunt principalii beneficiari, ci de către toți cetățenii contribuabili ai acestei țări. Ceea ce i-a permis domnului Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, să declare în această dimineață că greva spontană reprezintă o jgnire adusă nu doar bucureștenilor, ci tuturor românilor.

Dar cum de s-a ajuns aici? De ce a fost declarată o grevă spontană, care a paralizat întreg transportul subteran? Creând o dezordine de nedescris în Capitală? Cine a învârtit cheița și de ce? Ministerul Transporturilor afirmă că diavolul trebuie căutat în Parlament. Fiind unul dintre jucătorii politici ai PSD. Iar acesta ar fi inventat pretextul. Și anume că Metrorex, aflându-se în deficit, urmează să facă disponibilizări. O asemenea sabie a lui Damocles, în plină criză economică generată de pandemie și de prostie, este suficientă pentru a inflama spiritele. Și gata. Iată greva spontană.

Dar mai rămâne de lămurit care este motivul real. Dacă lucrătorii de la metrou au fost manipulați de șeful sindicatului, deghizat în parlamentar PSD, ce mobil are acesta? Ministrul Transporturilor afirmând că șeful sindicatului deghizat în parlamentar aparține PSD, ne comunică implicit că mobilul ar fi de natură politică. Așa să stea lucrurile? Este PSD chiar atât de pervers? Și, în definitiv, ce interes are PSD să ajungă să fie înjurat de toată populația Capitalei, al cărei program a fost dat peste cap de greva spontană? Dar același ministru Drulă ne mai spune cu subiect și predicat și altceva. Cum că de fapt sindicalistul deghizat în parlamentar – este probabil vorba despre Ion Rădoi – ar avea un cu totul al interes. Legat de spațiile comerciale. Este vorba de un mare număr de spații comerciale, care au funcționat ani de zile în stațiile de metrou în baza unui contract între Metrorex și sindicat. Și care le-ar fi adus sindicaliștilor lunar, din chirii, sume considerabile de bani. Iar Drulă, profitând de faptul că a expirat contractul, ar fi tăiat macaroana sindicatului. Invocând motive mai degrabă estetice decât comerciale. Așa o fi.

Dar dacă lucrurile stau așa, atunci este obligatoriu să încercăm să răspundem la două întrebări. 1). De ce contractul nu a fost renegociat, astfel încât Metrorex să se aleagă și el cu o parte mai consistentă din venituri, iar contribuabilii din România să plătească mai puțin la subvenționare? 2). De ce amestecă Drulă în toată afacerea aceasta „ciuma roșie”? Care este vina PSD? Sunt teme asupra cărora ar fi bine să primim un răspuns.

Premerul Florin Cîțu a solicitat să fie aplicată legea. Care lege? Sunt cumva pedepsite prin codul penal grevele spontane? Sau, cu ajutorul Justiției, s-ar putea face demonstrația că greva nu este spontană și, nefiind spontană, au fost încălcate flagrant prevederi ale legii neparcurgându-se toate etapele obligatorii înainte de încetarea lucrului? Ce are de gând Guvernul? Cum va proceda? Iată o nouă provocare căreia trebuie să-i facă față, pentru că tocmai s-a angajat în acest sens. Sunt foarte curios cum va proceda. Îl va trimite la înaintare pe ministrul de Interne? Sau va sesiza alte „organe”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`