Atunci când suntem în fața unui diagnostic dificil, ne gândim cu toții, firesc, cum să facem să ajungem la cei mai buni doctori. Cei extrem de bine pregătiți, cei la curent cu toate noutățile medicale care ne pot fi de ajutor, cei care lucrează în echipe cu rezultate remarcabile, cei căutați de oameni din întreaga lume, cei care scriu istorie în cărțile de medicină. Vrem să știm cum îi găsim și, mai ales, cum facem asta extrem de repede.
Cei de la ACIBADEM, grupul de clinici și spitale de top din Turcia, Istanbul, s-au gândit la toate aceste lucruri și au venit în sprijinul pacienților internaționali prin serviciul de consultații LIVE video cu cei mai buni experți ai Acibadem Healthcare Group. Specialiști cu merite recunoscute la nivel mondial, cu stagii de pregătire în centre medicale de renume din SUA sau Europa, doctori care fac pionierat și inventează tehnici de chirurgie, care prescriu cele mai moderne tratamente existente în lume, care tratează frecvent cazuri complicate.
Așadar, extrem de simplu și de rapid, puteți discuta despre dosarul dumneavoastră medical cu experți de renume, chiar din confortul casei. Sunt disponibili specialiști din numeroase discipline medicale, inclusiv oncologie, chirurgie cerebrală, chirurgie cardiacă, transplant de organe, ortopedie, fertilizare in vitro.
“Evaluarea dosarului medical online a fost special concepută pentru persoanele care au un diagnostic ce le îngrijorează, poate chiar urmează deja un tratament, și ar vrea să afle ce crede un expert de primă clasă. O astfel de întâlnire vă poate aduce liniște, siguranță, poate chiar perspective noi sau abordări alternative”, explică Iana Aydemir, manager Acibadem Iași.
Pentru a primi evaluarea dosarului medical online este nevoie să faceți o programare. Vă puteți adresa, așadar, biroului Acibadem Iași pentru sfaturi și îndrumări – reprezentanța este pe Șoseaua Ştefan Cel Mare şi Sfant nr. 4, Bloc A 19 / Parter / Exclusive Residence, iar cei din echipa Acibadem Iași vă răspund la numerele +40 739 883 640 sau +40 332 149 972.