Vineri, 3 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, în studioul BZI LIVE va fi prezentă Mădălina Cordun, antreprenoare și terapeut în estetică. Tânăra a înființat o clinică de înfrumusețare, împreună cu prietena sa, Georgiana Aionesei, în urmă cu 2 ani, ambele având o experiență vastă în acest domeniu. În noul episod de #PodcastBZI, moderat de Raluca Costin, veți afla de la Mădălina Cordun care sunt cele mai solicitate tipuri de tratamente faciale și corporale, cum putem avea o piele fermă și elastică, dar și despre evoluția industriei înfrumusețării.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.