Prin urmare, liberalii rămân la „măcelărie” nu pentru a se înfrupta, ci pentru a-i opri pe ceilalți să fure. Ce să fure? Presupun că generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, împins de la spate de Klaus Iohannis, se referă la alegeri. Pentru că nu-mi pot imagina că PNL și-a propus tam-nesam să apere România în următoarea lună și jumătate de jaful extraordinar la care a fost supusă sub ultimele guvernări.
În cel de-al doilea scenariu, ceva este pentru mine absolut de neînțeles. Cele mai mari fraude din ultimul deceniu, care au fost cât de cât documentate, nu însă și anchetate până la capăt de procurori și cu atât mai puțin judecate și condamnate, au fost săvârșite de lideri marcanți PNL. De la distanță, cel mai mare jaf s-a efectuat în pandemie când, la un singur capitol doar, cel al achiziționării de vaccinuri anti-Covid, România a fost păgubită în mod intenționat, deci fraudulos, cu circa un miliard de euro. La înfăptuirea acestui jaf au concurat din plin, asumându-și decizia și semnătura, miniștri și chiar premieri ai Partidului Național Liberal. Un alt jaf temeinic organizat a fost pus la cale de premieri PNL și de la miniștri ai Finanțelor aparținând aceluiași partid. El a constat în împrumuturi exorbitante angajate de statul român la cele mai mari dobânzi din Europa, fără ca această mare povară pe care ne-am asumat-o și care ne va duce în acest an la un deficit de peste 8%, cel mai mare din Europa, să poată fi în vreun fel motivată. Zilele trecute am aflat cu uimire, nu de pe stradă, nu de prin presă, ci chiar de la Curtea de Conturi a României cum, în domeniul energetic, un ministru liberal ținut strașnic în brațe de Klaus Iohannis i-a favorizat pe „băieții deștepți”, oferindu-le false compensații și păgubind statul român cu aproape un miliard de euro. Iar lui Virgil Popescu nu i s-a întâmplat nimic. PNL nu a păzit România făcând în așa fel încât această mega-corupție să nu se producă. Sunt alte și alte exemple de acest fel, pe care le pot enumera, dar mă opresc la ultimul, de care am aflat abia azi, când Nelu Tătaru, fostul ministru PNL al Sănătății, a fost săltat și dus la interogatoriu de procurorii DNA pentru nu mai puțin de 100 de cazuri documentate în care, în calitate de medic, a luat șpagă de la oameni aflați în suferință. Cred că am suficiente argumente pentru a exclude cu desăvârșire acest scenariu, din care ar rezulta că PNL a rupt coaliția, dar rămâne la guvernare pentru a-i opri pe foștii parteneri din PSD, redevenit „ciuma roșie”, să mai dea tunuri de mari proporții avuției publice.
Așa că mă voi cantona în cel de-al doilea scenariu, pentru a explica ce a vrut să spună prin bâlbele sale generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Care, în paranteză fie spus, ar fi trebui să explice în cartea sa hoțiile din Ministerul Apărării, uriașa hoție cu panourile de publicitate electorală, mascate sub publicitatea unei biete cărți, și să ne relateze prin prisma experienței sale de fost premier cum, cât și de ce s-a furat în România în mandatul său. Prin urmare, motivul invocat pentru a rămâne totuși în Guvern este de natură electorală. PNL și-a propus să-i oprească pe pesediști să fure la alegeri. Nici mai mult, nici mai puțin. Ieri ar fi avut ocazia ca, printr-un gest foarte simplu, să tranșeze lucrurile, dacă asta intenționau. Pentru că ieri Marcel Ciolacu s-a angajat cu subiect și predicat să demisioneze imediat din poziția de premier, dacă PNL se retrage de la guvernare. Dacă ieri PNL decidea retragerea de la guvernare, Ciolacu își depunea demisia tot ieri, la Palatul Cotroceni, pentru că a precizat că o va face de îndată, iar Klaus Iohannis putea numi un interimar, desigur dintre actualii miniștri liberali, pentru ca alegerile să nu mai poată fi furate de social-democrați. Scurt pe doi! Numai că, iată, la figurat desigur, paltonul prezidențial nu a fost trântit decât cu jumătate de măsură pe capota Palatului Victoriei. Astfel încât liberalii rămân în Guvern pentru a sufla în ceafa lui Ciolacu. Numai că tot românul știe că pentru a nu fi furate alegerile, doi miniștri, membri marcanți ai oricărui Guvern, nu au altceva de făcut decât să țină ochii deschiși. Este vorba în primul rând de ministrul de Interne. Ministrul de Interne Cătălin Predoiu este nu numai unul dintre liberalii de frunte, dar și un om de încredere al lui Klaus Iohannis. Al doilea demnitar al statului, care poate oricând trage semnalul de alarmă, este ministrul de Justiție. Ministrul de Justiție este nimeni altcineva decât Alina Gorghiu, un alt liberal de încredere, fost președinte PNL și un partener apropiat timp de zece ani al președintelui Klaus Iohannis. Și s-ar mai putea implica în furtul alegerilor, așa cum s-a mai întâmplat, reprezentanți ai serviciilor secrete, dar și această operațiune este, nu-i așa, moartă din fașă, în condițiile în care comunitatea acestora este condusă și supravegheată de președintele Klaus Iohannis.