Prima pagină » Sanatate » Cum ne pot ajuta nootropicele: Pastile de memorie pentru învățat

Cum ne pot ajuta nootropicele: Pastile de memorie pentru învățat

28 ian. 2022, 09:52,
BZI.ro, în Sanatate

O mare parte dintre studenți își dorește să găsească cele mai bune pastile de memorie pentru învățat. Acestea sunt denumite nootropice, sau așa cum li se spune în engleză, „smart drugs”. Nootropicele reprezintă anumite substanțe naturale sau sintetice care au rolul de a stimula funcțiile creierului.

Originea nootropicelor

Deși par o descoperire recentă, nootropicele se află printre noi de zeci de ani. Acest termen a fost introdus la noi în țară de către chimistul și psihologul român Corneliu Giurgea. Acesta cerceta cu atenție piracetamul și se spune că inițial, Dr. Corneliu Giurgea încerca să găsească pastile pentru somn. Toate acestea s-au petrecut în jurul anilor 60-70.

Termenul de „nootropice” provine din greacă. „Noos” înseamnă „minte”, iar „tropein” înseamnă „către”. Este clar că aceste pastile sunt făcute special pentru îmbunătățirea funcțiilor creierului.

ilustratie creier pe pastile

Termenul de „nootropice” provine din greacă. „Noos” înseamnă „minte”, iar „tropein”

Cum funcționează acestea

Nootropicele nu se bazează numai pe o singură substanță, ci prezintă un spectru mai larg. Astfel, în funcție de ce substanță ni se administrează, vom observa diferite efecte. Se presupune ca nootropicele ne pot proteja neuronii de degradarea pe care o suferă din cauza unor toxine, sau pur și simplu a faptului că îmbătrânim. Acestea sporesc fluxul sanguin și oxigenul care ajunge la creier.

Două dintre cele mai puternice și eficiente nootropice conțin amfetamină. Într-adevăr, acest termen sună periculos pentru că este asociat cu drogurile, însă scopul amfetaminei din nootropice este să sporească nivelul de dopamină din creierul nostru. Acest lucru are ca urmare creșterea atenției și a energiei. Aceste medicamente sunt folosite chiar și în tratarea tulburării ADHD.

pastile in mana

Nootropicele nu se bazează numai pe o singură substanță, ci prezintă un spectru mai larg

Ce beneficii ne aduc nootropicele

Nootropicele încă constituie un mister într-o mică măsură, chiar și pentru oamenii de știință. Aceștia nu cunosc încă dacă acestea au efecte cognitive permanente sau nu. Specialiștii pot doar să speculeze cum acționează aceste substanțe asupra creierului uman.

Până acum s-a observat că aceste „smart drugs” asigură energie creierului. Pentru ca acesta să funcționeze cât mai bine, trebuie să aibă destulă energie, la fel ca restul mușchilor și țesuturilor din corp. Atunci când suntem obosiți, creierul nostru este acaparat de o „ceață cerebrală”. Nootropicele asigură cantitatea de oxigen și de nutrienți de care creierul are nevoie pentru a funcționa corect.

Unele pastile de acest gen pot crește undele cerebrale ale creierului (de exemplu, L-teanina). La nivelul creierului există și activitate electrică iar undele cerebrale pot avea diferite frecvențe care ne afectează starea.

Specialiștii consideră că acestea ne pot proteja neuronii prin eliminarea neurotoxinelor de la nivelul creierului. De asemenea, stimulează capacitatea creierului de a se regenera.

ilustratie creierul uman semne de intrebare

Nootropicele încă constituie un mister într-o mică măsură, chiar și pentru oamenii de știință

Cele mai eficiente pastile de memorie pentru învățat

Nootropicele se împart în două categorii: cele sintetice și cele naturale. Pe cele naturale le putem găsi în cafea, în ceaiul verde și creatină.

Cele sintetice includ piracetam, modafinil, amfetamine sau metilfenidat. Ca orice medicamente, acestea pot cauza și efecte secundare. Metilfenidatul și amfetamina sunt utilizate cel mai des pentru tratamentul împotriva ADHD. Totuși, acestea pot avea și efecte secundare precum insomnia, halucinații, amețeli sau chiar dependența. Medicamentele care conțin astfel de substanțe se eliberează, de obicei, doar pe bază de rețetă.

În goana după pastile de memorie pentru învățat, putem uita faptul că acestea sunt niște medicamente puternice care pot avea efecte secundare grave.

ilustratie creier care ridica greutati

Nootropicele se împart în două categorii: cele sintetice și cele naturale

Leacuri pentru durerea de măsea și ureche

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *